Jurnal de tată

Category: După naştere

  • Prima zi de facultate

    Ăăăă, de grădinţă, ăăă, creşă, mă rog. Ne-am trezit devreme, pe la şapte. De obicei încercăm să nu facem zgomote dimineaţa să nu se trezească piticania, astăzi însă, am tras de el o grămadă ca să se trezească. Oliţă, papa, îmbrăcat, bagaje, maşină ţup. De la noi facem cam două minute întregi până la grădiniţă. Au durat vreo două ore. Acolo, lume. Lume. Copiii ţipând că vor acasă. Drăgoşelul destul de relaxat, la mine în braţe. Până să ne schimbăm de hăinuţe, că după aia nivelul de stres a început să crească. În faţa uşii, după care nu aveau voie să intre adulţii, minispectacol. L-am dat jos de pe mine cam cu şpaclul şi l-au băgat în sala cu un efort destul de considerabil. Toată lumea spunea că e normal. Pe dracu’!

    Ne pregătisem psihic dinainte, dar chiar aşa să-l lăsăm urlând după noi nu prea am apucat până acum. De obicei el cam fuge de noi, nu plânge după noi, aşa că a fost ceva nou. Oricum, am zis că facem, facem. L-am lăsat acolo.

    Ralucuţa are o prietenă în bloc care este asistentă acolo şi s-a mai dus de vreo două ori de când am plecat noi. Cică este liniştit, zâmbeşte, a mâncat iar acum mai la sfârşit a luat-o pe asistentă la pupăceli. O fi, n-o fi adevărat, nouă ne place să credem.

    Ne-am făcut de lucru, am fost la analize, chestie pe care am cam neglijat-o în ultimii ani, ne-am mai învârtit prin oraş. Bălării! De fapt ce vroiam să scriu este că avem băiat la creşă frate, mâine-poimâine mă dă afară din apartament că vine gagica în vizită la el. Mânca-l-ar tata de pre-pre-şcolar.

  • Jurnal de vacanţă

    Nici nu-mi aduc aminte, pentru că de fapt nu s-a întâmplat niciodată, să beau o cafea ca să nu dorm la prânz. Adică am mai băut eu cafele, ca să mai lungesc petrecerea pe la două-trei dimineaţa, sau ca să stau în viaţă pe la opt dimineaţa când m-am culcat la cinci, dar să beau cafea la prânz ca să nu dorm după masă, nu mi s-a mai întâmplat. Eh, frate, asta este vacanţa. Fără servici, mă rog, acolo două-trei telefoane pe zi, ca să nu crezi că nu ai reţea, sau că nu merge roaming-ul, dar în rest, relaxare.

    Obiectivul a fost destul de simplu, să se simtă bine piticul. În primele zile a fost mai complicat, că nu prea stă pe loc, iar la masă trebuie să văruiască ăştia după ce plecăm. Acum, treaba e la fel, doar că m-am obişnuit eu cu gândul. Să revin. Vacanţă. Cea mai mare realizare este că a intrat piticania în apă. Chiar prea mult la un moment dat, ieşind de pe radare, sub nivelul mării. L-am scos rapid. S-a speriat puţin, dar asta nu l-a împiedicat să mai intre, dar doar aşa până îi ajunge apa la picioruşe. Citez:

    – Ape maie buba. Dadoş ape maie nu.

    (more…)

  • Colţ de rai în tramvai de 1 mai

    Ieri a fost o zi frumoasă. Şi astăzi promite ceva. După ce ne-am întors acasă de la treburi, maia şi işia au plecat acasă. Începusem una din reţetele încă nescrise de nimeni, ceva cu pulpe dezosate rulate pe caşcaval şi şuncă afumată, cu curry, ţinute în bere şi data le cuptor ca într-o saună, când piticania a venit cu ideea genială: uauaiu. Am oprit focul, dă-o-n pana mea de specialitate, că poate aştepta şi singură în cuptor.

    Ne-am îmbrăcat şi am plecat să facem o plimbare cu tramvaiul. Nici nu mai ţin minte de când n-am mai mers cu tramvaiul. Cred că au trecut ani. Piticul a mers deja cu bubuia de mai multe ori. Acum, a mers prima oară cu mine. A fost din nou uimitor cât de puţin îi trebuie unui copil să fie fericit: o plimbare cu tramvaiul. Fascinaţie totală. Am mers câteva staţii, am coborât chiar în dreptul unui loc de joacă pentru copii, am (dez)organizat ceva pe acolo şi ne-am plimbat pe jos până la Titia şi Titi. Apoi am mers prin parc cu Titi şi ne-am plimbat pe la fântâna arteziană şi pe la locurile de joacă de acolo, după care am fost la şaşală, unde am încercat să bem o bere iar piticul să mânănce nişte cartofi prăjiţi. Da, la Mc. Donald’s, că altă terasă în zonă nu era deschisă. Şi da, au bere, chestie de care habar nu aveam. Nu mai fusesem de vreo jumătate de an, când am intrat doar la drive-in că mi-era poftă de ceva chimical. Planul iniţia s-a adeverit a fi foarte îndrăzneţ, chiar naiv, pentru că:

    1. Să stai la terasă cu Dragoş este o, o, o nu ştiu cum să-i spun. Nu poţi sta, pentru că el se mişcă. Singurul moment când a fost puţin mai liniştit a fost când a venit o vrăbiuţă şi a mâncat cartofi prăjiţi apoape din palma mea. Clar era o localnică. Cele pe care le hrănim pe pervazul de la bucătărie zboară imediat când ne mişcăm pe lângă geam. Asta nu avea nici o treabă, era la câţiva centimetri de mâna mea când fărâmiţam cartoful şi apoi, ţup, sărea şi lua câte o bucăţică. Incredibil;
    2. Noi să bem bere şi el să mânănce cartofi. He! Aproape că a fost invers. În plus a dat bere pe masă, pe tavă, pe el şi pe mine, deci expresia am băut o bere a fost doar aşa, un fel de a spune.

    După asta am venit acasă, bineînţeles, din nou cu tramvaiul. Am trecut prin piaţă, unde mai erau două florărese care strângeau taraba, aşa că Dragoş i-a cumpărat lui mami un buchet frumos de floricele. Când am ajuns la uşa apartamentului Dragoş a intrat triumfător cu buchetul în mână, parcă era Mihai Viteazul cu paloşul ridicat. Mami a fost foarte impresionată. Şi eu.

    Aşa s-a încheiat o altă zi. Colţ de rai, în tramvai de 1 mai 2010.

  • Prima analiză

    Şi vine ziua, când, după câteva runde de discuţii cu mămica, vine momentul în care trebuie să mergi la analize pentru pitic. Slavă Domnului că al nostru nu are nimic, în afară de mâncărici în … ştii tu unde, că nu poate să stea pe loc. Motivul pentru care ne-am decis să mergem este faptul că am aflat nişte veşti foarte triste desre un copil din parc care  are leucemie. Am scris frazele anterioare acum ceva zile, dar am luat o pauză, vorba proverbului: să nu zici hop până n-ai sărit pârleazul. (more…)

  • Paştem fericiţi

    Conform tradiției, mami și tati ciocnesc primele ouă de Paște. În tinerețile noastre mergeam și noi la Înviere, acum, regulile le face altcineva, care vrea să se culce mai devreme. De fapt, nici nu cred că vrea, dar trebuie să se culce mai devreme. Mami a înroşit ouă în Joia Mare şi a făcut o pască bună (d-aia fără blat, doar cu brânză şi smântână). Nici nu le terminase  bine că a dat iama mini-hoţomaul în ele, dovada mai jos. (more…)

  • Etapa tutu

    Etapa cred eu, sper eu. Nu, de fapt nu sper, pentru că nu este ceva de rău, este ceva de bine. Vorbesc de tutu și uauaiu. Pe ultimul l-a descoperit Dragoș la maia, că pe acolo trece tramvaiul prin fața blocului. Au urmat și încă mai trăim și acum momente de bucurie maximă când îl vedem. Din păcate, l-a asociat și cu orice vehicul mare (troleu, autobuz etc.)

    Într-o seară ne-am gândit să mergem și la gară ca să vadă și trenurile. Fascinație totală. Ceva mai mare decât uauaiu și care se și oprește să ne uităm la el. Facem cu mâna cam cinci minute pa-paa, și când vine și când pleacă.

    Au nevoie de atât de puțin pentru a fi fericiți, și totuși, cum se poate că totuși nu tot timpul le dăm ce vor? Un paradox. Nici măcar nu pot să spun lipsa timpului pentru că ar fi o prostie extremă. Pentru așa ceva oricând trebuie să existe timp. Cum adică să nu am timp să-mi fac copilul fericit? Păi dacă pentru asta nu am timp, atunci pentru ce?

    Și uite așa mergem noi de ceva vreme regulat să vedem trenurile. Ieri a fost chiar mai interesant. Ghici ce am văzut noi la Gara de Vest din Ploiești? Ăăăă? Ăăăăă? Hai să te văd. Presupune tot ce vrei, că nu ai nici o șansă. Nici una. Am văzut cămile. La gară. Cămile adevărate. Vezi? Dublu motiv de fericire. Cât de simple sunt unele chestii pe care le poți foarte ușor trece cu vederea. Așa, totuși să-ți explic: a venit circul și tocmai ce-și montau corturile acolo. Între timp, pe iarba (ca să nu zic pajiștea) de lângă locul unde amplasau cortul, pășteau arogante două cămile, (pentru ele)  sper că formau o pereche, că erau cam urâte și cred că nu le-o trage nici dracu’ hihîhî. Mai erau doi cai și o vacă mai de import așa, cu coarne mai lungi, probabil o specie de ceva bizon mai suplu.

    Atât de simplu a fost ca să avem o seară extra-fericită. Asta trebuie să țin minte: multe lucruri simple aduc bucurie copiilor, doar noi, ca adulți, ne complicăm. De ce să crezi că nu poți vedea cămile la gară?

  • Conştient însărcinaţi

    Pe bună dreptate, zilele astea, Ralucuţa mi-a atras atenţia că nu mai sunt aşa de fascinat ca la prima sarcină. Într-un fel este normal, acum cam ştiu ce se întâmplă. Sau, de fapt spun o prostie, dar cel puţin am mai trecut prin asta şi nu mai este ceva nou. Asta în legătură cu fascinatul. Despre asta nu îmi fac probleme. Treaba reală vine la partea cu conştientizarea. (more…)

  • Fi-miu are și eu nu, ghici motocicletă ce-i?

    I-a dat-o taia cadou anul trecut. Atunci era prea mic ca să o folosească. Între timp a călărit-o în diverse moduri prin casă. I-a făcut și puțin tuning scoțându-i farul din față și niște fire. Sirena merge încă, din fericire, sau mai precis din păcate în spații închise, cum ar fi pe hol la noi în casă. Deci, astăzi am ieșit cu mami și cu el în parc să ne plimbăm, adică el, cu motocicleta. În sfârșit a folosit-o la parametrii, adică să nu mai dea din picioare ca Fred și Barney, a folosit pedala de accelerație. Iete-l pe motociclist: (more…)

  • Petrecerea lui Dragoş

    V-am zis că pe 12 Martie este ziua lui Dragoş şi a împlinit doi ani (2010). Ăsta bineînţeles că este un motiv serios de petrere, aşa că ne-am pus pe treabă. Îl las pe el să vă povestească cele întâmplate, cu vorbele lui, presupuse de mine şi ajutat de câteva instantanee surprinse pe firul evenimentelor. Aşadar, să-i dăm drumul: