Ăăăă, de grădinţă, ăăă, creşă, mă rog. Ne-am trezit devreme, pe la şapte. De obicei încercăm să nu facem zgomote dimineaţa să nu se trezească piticania, astăzi însă, am tras de el o grămadă ca să se trezească. Oliţă, papa, îmbrăcat, bagaje, maşină ţup. De la noi facem cam două minute întregi până la grădiniţă. Au durat vreo două ore. Acolo, lume. Lume. Copiii ţipând că vor acasă. Drăgoşelul destul de relaxat, la mine în braţe. Până să ne schimbăm de hăinuţe, că după aia nivelul de stres a început să crească. În faţa uşii, după care nu aveau voie să intre adulţii, minispectacol. L-am dat jos de pe mine cam cu şpaclul şi l-au băgat în sala cu un efort destul de considerabil. Toată lumea spunea că e normal. Pe dracu’!

Ne pregătisem psihic dinainte, dar chiar aşa să-l lăsăm urlând după noi nu prea am apucat până acum. De obicei el cam fuge de noi, nu plânge după noi, aşa că a fost ceva nou. Oricum, am zis că facem, facem. L-am lăsat acolo.

Ralucuţa are o prietenă în bloc care este asistentă acolo şi s-a mai dus de vreo două ori de când am plecat noi. Cică este liniştit, zâmbeşte, a mâncat iar acum mai la sfârşit a luat-o pe asistentă la pupăceli. O fi, n-o fi adevărat, nouă ne place să credem.

Ne-am făcut de lucru, am fost la analize, chestie pe care am cam neglijat-o în ultimii ani, ne-am mai învârtit prin oraş. Bălării! De fapt ce vroiam să scriu este că avem băiat la creşă frate, mâine-poimâine mă dă afară din apartament că vine gagica în vizită la el. Mânca-l-ar tata de pre-pre-şcolar.

Share: