Imi aduc aminte când mă îngrozea gândul că începe Zina grădinița. Mă gândeam că vor fi atâția ani, din nou, de grădiniță, și că noi îmbătrânim, eu călătoresc mult cu serviciul. Pardon, adică eu îmbătrânesc, Ralucuța întinerește.
O mulțime de întrebări aveam. Cum o să ne descurcăm luând-o de la început? Cum o să facă Ralucuța când sunt eu plecat din țară? Ce bătrân voi fi eu când termină Zina grădinița. Și, uite că anii au trecut, totul a fost bine. Ne-am bucurat, enervat, stresat și emoționat. Și a trecut timpul, iar acum s-a încheiat. Și, pe bune, chiar nu sunt mai bătrân 🙂 cel puțin, nu în capul meu.
Era puțin ciudat când mergeam la grădi și ne întâlneam cu unii din părinți. Cei care, nu foarte ușor, dar cred că ar fi putut să ne fie nouă copii.
Acum că s-a terminat, începe melancolia. Că… gata cu grădinița, că gata Zina e mai mare. Că uite ce repede trece timpul.
Și uite așa, încă un capitol închis cu recunoștință, și unul nou, început cu curiozitate și nerăbdare.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.