Viitor. 2035. Fi-miu îşi ia o maşină meserie. Fiind povestirea mea, şi-o cumpără singur. Zic maşină, poate o să fie avion, sau cu ce o să mai circule lumea la momentul respectiv. Ne sună seara să ne spună că a făcut achiziţia, mândru fiind. Eu şi cu mami râdem, chichotim, ştim ce urmează, pentru că dimineaţă vine să ne-o arate. Cina va fi una foarte copioasă cu tot felul de mâncăruri grele, chiar dacă la vârsta aia probabil că voi fi pe regimuri alimentare stricte. Aşa, deci, masă copioasă seara, târziu în noapte.

Dimineaţa ne trezim. Mami îmi pregăteşte un ceai laxativ, superlaxativ, care să elimine rapid şi eficient toată cina cea copioasă cu o seară înainte. Ne sună Dragoş că vine cu maşina să o vedem. Coborâm în parcare, heliodrom, aeroport sau ce-o fi atunci. Mândreţe de maşinărie, curată, nouă, deosebită. Interior select, ceva de culoare mai deschisă, fină. La vremea aia probabil că nu vor mai exista interioare din piele naturală că nu vor mai fi animale care să permită aşa ceva. Oricum, deosebit, totul miroase a nou.

Mami îl pupă, îl felictită, cu lacrimi în ochi etc. Eu mă sui pe scaunul şoferului, îmi dau pantalonii şi chiloţii jos şi iiiihaaaaaaaaaaaa. Mândreţea de cină bogată iese vâjâind pe scaunul frumos mirosind a nou, împroşcând cu picăţele tot în jur, volan, bord. Eu ţopăi de fericire şi-i zic:

– Na mă, na, să vezi şi tu cum e să se cace cineva pe scaunul tău, cum mi-ai făcut  tu în 2010 când te-am lăsat să te joci în maşină, la volan. Na!

Zbang! Exemplificarea vizuală este ataşată. Nerecomandată înainte, în timpul, sau după masă.

Era ok dacă nu ţopăia pe fund şi nu întindea pe volan şi bord materia maronie. Nu culoarea a fost problema. Am spălat interiorul cu tot felul de chimicale, am lăsat geamurile deschise, am dat cu odorizante gazoase, lichide, sub formă de praf, brăduţi etc. Mirosul a mai trecut, dar au fost câteva zile în care a trebuit să-mi spăl curu’ după ce conduceam că se împuţea de la scaun. Eeeh, ce vremuri… 🙂

Share: