Category: Ale mele

  • Cinci ani trec repede, greu și frumos, în același timp

    Ieri s-au împlinit cinci ani de când mama s-a dus să facă glume cu sfinții. Sunt totuși cinci ani, însă nu pare că a trecut atâta vreme. Cu ajutorul unor oameni deosebiți, de la Masa Săracilor Ploiești, am reușit să o comemorăm pe mama cu o masă caldă pentru mulți oameni nevoiași, o pomană așa cum credem că și-ar fi dorit.

    Anii trec greu atunci când sunt apăsați de suferință sau durere, trec repede cu viteza neînțeleasă a vremurilor de azi și trec frumos cu bucurii alături de cei dragi.

    Mă gândesc că o viață care trece nici prea repede, nici prea încet, nici prea frumos, nici prea urât, dar nici prea greu, nici prea ușor, sună chiar ciudat. E ca linia aia de pe aparatele din sălile de urgentă. Nu e un echilibru, e moarte. Nu e un amalgam de liniște și gălăgie, e doar un bip lung și definitiv.

    Viața e cu emoții, dezechilibre, incertitudini. Și asta o face vie.

    Când fac cunoștință cu câte cineva din România, sau chiar de pe alte continente, mă întreabă cum e viața cu cinci copii. Asta, după gluma clasică de prezentare în care zic “Salut, sunt Costin, …, am cinci copii”. și vine ceva de genul “Oaaa“, iar apoi eu plusez cu “și toți cu aceeași nevastă“.

    Și cum ne trece timpul? De cinci ori mai viu. Cu bune și cu rele. Cu bucurii și supărări. Cu urlete și liniște. Cu râs și plâns.

    Am început jurnalul acesta cu gândul de-a strecura prin timp, frânturi de viață-n formă de amintiri. Amintiri din copilăria lor. Au trecut cinci ani de când m-am rătăcit. Dar m-am întors. M-apuc din nou de strecurat.

  • 9 Zile, nouă

    9 Zile, nouă

    Faţă de totul morţii, nimicul vieţii este o imensitate. Emil Cioran

    De nouă zile, nouă ne lipsește Cristinica, cea care a fost cumnata mea, sora Ralucuței (Cristina Nițoiu).

    E învăluitor de liniștit gândul că și-a găsit un loc mai bun, pentru eternitate. Sper că e cu Mama, la cafele și discuții vaporoase, printre nori de fum alb, leneș și relaxat. Sper că ne bârfesc duios, chicotind printre amintiri de toate felurile.

    Cristinicăi îi plăceau bufnițele. Cum zicea ea, d-alea nefăcute. Unice în lume, doar pentru ea.

    9 zile, nouă bufnițe, fiecare cu povestea ei.

    Dumnezeu să o odihnească!

    Cristina Niţoiu (28.07.1974 – 19.01.2023)

  • Jurnal de tată cu un nou look

    Jurnal de tată cu un nou look

    E vorba de look-ul jurnalului, nu al meu 🙂 I-am refăcut tema blogului Ralucuței (soția mea iubită) în weekendul acesta. Am cam făcut două runde lungi. Prima nu mi-a plăcut, că arăta urât pe mobil, așa că am luat-o de la zero și am făcut alta.

    Azi m-am apucat să fac actualizările aici, pe JurnalDeTata.ro și am avut supriza să văd că tema veche nu mai funcționa. Așadar, am instalat o nouă temă și aici. Am pus o poză cu tema veche să-mi amintesc de ea. Mi-a plăcut, a trecut.

    E trecut de miezul nopții și nu pot să zic că e cel mai bun mod de a-mi petrece timpul acum. Dar asta o fac după o șezătoare în curte cu copiii, la vânat stele pe cer, deci sunt relaxat. Adică stăm și ne uităm la cer să descoperim stele.

    Acum că este vară și ei sunt în vacanță, putem sta mai târziu în curte. Îmi place să-i văd așa mai în natură. Ne uităm la stele, vedem lilieci și nu mai urlăm că ne e frică, nu mai bâzâim că uite musca, uite țânțarul etc. Sindromul clasic copil-apartament-nescos-în-natură.

    Deci sunt relaxat că am petrecut ceva timp cu cei trei mai mari. Vlăduț era cu Mami la culcare, așa că stele, el visează doar.

    Și ca să ajung la ce vroiam să zic, am pierdut ceva timp cu noua temă a blogului, dar n-am făcut-o numai pentru mine. Am făcut-o pentru ei, pentru amintirile lor. Și pentru tine. Da, pentru tine, că uite, acum citești.

    Gata, zice Ralucuța că e unu fără douăzeci. AM. Cam ar fi timpul să mă duc la somn. Păstrăm legătura?

  • Weekend de mai

    Weekend de mai

    A fost ultimul weekend din mai. Am fost ieri, sâmbătă, la Jumbo cu toții copiii. Pentru 1 iunie, fiecare a avut voie să-și aleagă ce a vrut. Binențeles, cu o limită de sumă, altfel am fi avut probleme mari.

    Cei patru pitici ai noștri au fost foarte cuminți acolo. Mă cam surprinde treaba asta, de fiecare dată. Ilincuța a fost cea mai indecisă, dar până la urmă s-a hotărât și ea. Lui Vlăduț i-a ales mami o jucărie. E prea mic să-și aleagă singurel.

    Am fost și la înot cu cei trei mai mari. Drăgoșel face progrese relevante. Fetele fiind mai mici, avansează mai greu. Sunt așa simpatici.  Când vine Robert, antrenorul, pleacă toți cu el. Sunt ca niște pinguini mici îmbrăcați în hălățele de baie. Seara ne-am jucat prin curte.

    Astăzi este duminică și speram să dormim mai mult. Speranța o fi dormit mai mult, noi nu.

    Am plecat de acasă cu gândul să mergem să cumpărăm niște ghivece cu flori pentru mami și să vizităm Muzeul Județean.

    Mami este într-o formă maximă anul acesta cu florile. Are o colecție foarte frumoasă de orhidee și una de flori în ghivece suspendate. Nu știu cum se numesc, dar sunt foarte frumoase.

    IMG_5943

    La prânz am fost la McDonald’s. Știm, mâncarea nu este sănătoasă. Dar mergem cam o dată pe lună, nu considerăm că este o problemă prea mare. Cei mici, de fapt cei trei mai mari, s-au bucurat și de locul de joacă.

    Pe seară am făcut un grătar. Cam trist acum fără o țuică. Mă tratez. Am înghițit un elicopter. Adică am o bacterie helicobacter, sau cam așa ceva. Cică poate să ducă la ulcer. Și cică ar trebui să mă doară stomacul, să am arsuri, să mă doară capul.

    Eu nu mă bucur că am bacteria, dar mă bucur că a fost tare de gașcă și nu m-a durut nimic. Două săptămâni de prohibiție totală. Nu pot să spun că îmi face mare plăcere, de aceea sper să-mi iau adio de la ea prin tratamentul cu antibiotice.

    După băițe au mers toți la culcare.

    Ultimul weekend din mai 2016, un sfârșit de săptămână frumos, în familie.

  • Cum trece timpul și ne mărim familia

    Am primit un comentariu pe pagina Despre, ocazie cu care am recitit și eu cronica de acolo. Ce-am bălmăjit în articol e una, dar să mor de râs când am citit comentariile.

    Îmi zicea Ralucuța – soția mea iubită – cândva prin 2011, să corectez situația familială că aveam deja trei copilași.

    Apoi a comentat ceva că poate vom avea patru. Eu i-am răspuns că până vom avea patru, eu voi fi mumie. Nu mă întreba de unde mi-a venit aia cu mumia. E clar că ea știa ceva și eu nu. Din 2015 avem și al patrulea copil.

    Deci suntem la patru pitici.

    Și acum, să-ți zic de ce m-a bufnit râsul: mă gândeam că mai avem 3 pitici și-o facem pe mami Albă ca zăpada…

     

  • Vacanță iarnă 2015

    Vacanță iarnă 2015

    Eeeh, a venit și vacanța de iarnă, Crăciunul deja a trecut și peste câteva zile vine Revelionul. Ne luăm adio de la 2015, care se poate odihni liniștit acum în amintirile noastre. Lăsăm așteptările să-l împovăreze pe 2016 care va începe în curând, cu forțe proaspete.

    Deși n-am avut zăpadă nici un pic, Crăciunul a fost foarte frumos în familie. Au venit la noi Maia, Buni, Bunicul și Cristinica și am petrecut două zile minunate cu colinde și mâncare buuuună. Încă o mai simt peste coaste, am mai pus un kilogram, sau două. Ne-au vizitat și nașii și ne-am mai adus aminte de plăcerea cântatului la chitară, care în facultate era un mod de viață extraordinar de frumos.

    După cum arată și pozele, am mai făcut o grămadă care cere vârf, i-am primit pe reni și Moș Crăciunel, iar Mami ne-a pregătit cozonaci cum numai ea știe să facă: drăgăstoși 🙂 Anul ăsta ne-a făcut o surpriză și a folosit ceva de anul trecut din Spania, iar cozonacii au ieșit extra-galben-colorați, icterici-drăgălași. Oricum, gustoși nevoie mare.

    Cum este sezonul potrivit, am făcut și noi cârnați, mai precis Mami a pregătit toate ingredientele, copiii le-au amestecat și eu am umplut mațele. Spre norocul meu, Buni ne-a luat mațe de porc și a mers repede treaba. Super-gustoși. Dacă am zis de cozonaci să cunt drăgăstoși, cârnații sunt dră-grași-toți. De fapt nu prea mai sunt, că au trecut două grătare prin ei zilele astea.

    Este și primul an al lui bebe, deci urmând tradiția, el a pus vârful la brad, cel puțin așa, simbolic.

    Este cam cald și chiar dacă nu avem zăpadă, totuși pare ciudată vremea pentru perioada asta. Copiii s-au bucurat că au putut ieși afară să se joace și să se plimbe cu bicicletele, dar natura pare să ceară totuși un ger-două, că deja am văzut muște pe-afară. Din nou, noroc cu colindele, altfel ziceai că ne pregătim de Paște.

    Bineînțeles că a venit și Moșul, cu multe jucării și bucurii.

    Văd că nu pot încărca filmulețul cu copiii din dimineața zilei de Crăciun când au găsit cadourile sub brad, dar reușesc eu zilele următoare. Gataaa, a mers:
     

  • La mulți ani România!

    La mulți ani România!

    Azi este ziua noastră națională și cred că reprezintă un motiv demn de sărbătoare pentru orice român, din România, sau pe oriunde-o fi. Cu patru copilași, avem suficiente motive de sărbătoare în timpul anului, ca să nu mai zic că am ales numele de sfinți astfel încât pe tot parcursul anului să avem ocazii de petreceri constante, că așa-i stă bine românului 🙂

    Părerea mea este că trebuie să ne învățăm de mici copiii să înțeleagă apartenența la un neam, bineînțeles cu conștiința împăcată, fără greșeala de a duce lucrurile spre un extremism nociv. Din păcate, extremismul s-a dezvoltat din ce în ce mai tare în ultima perioadă, iar ca părinte, nici nu vreau să mă gândesc cum ar putea arăta lumea extremiștilor, în care aș fi forțat să-mi las copiii să crească.

    Deci un La mulți ani România, curat și sănătos! 🙂

    ZiuaRomaniei2016

     

  • Zece lucruri pe care vreau să le fac până mor

    Nu mă gândeam că a trecut chiar așa mult timp de când am scris lista cu cele zece chestii pe care vreau să le fac până mor, dar văd că sunt aproape șapte ani, incredibil. Scriam atunci pe PauzaMea.ro, un blog fără un scop anume, în afara aceluia de a reprezenta pauza mea de relaxare cu subiecte variate și chestii care probabil nu ar fi trebuit să le scriu, iar altele care ar fi trebuit să le scriu însă nu am făcut-o.

    Oricum, au trecut șapte ani și nu s-au schimbat multe lucruri. Hăăăăhăăă, în afara faptului că am avut parte de ceva schimbări pe plan profesional, adică pot vorbi despre un început de carieră, conducând acum o fabrică în care lucrează mai mult de o mie șapte sute de oameni, dar mai important decât asta, am  deja patru copilași, fără să fie gemeni printre ei și toți făcuți  cu aceeași soție 🙂

     Să reiau aici lista din Ianuarie 2009:

    1. Sa am doi copii sanatosi suficient de maturi ca sa se poata intretina singuri. Asta daca nu castig la loto x milioane EUR ca sa nu mai imi fac griji;

    2. Sa traiesc in asa fel incat sa nu existe nici un om care sa se bucure ca am murit. Suna ciudat poate, dar cred ca mergand pe ideea asta, stilul de viata este benefic mie si tuturor celor pe care-i cunosc;

    3. Cand dau o cautare pe Google sa existe combinatia mea de nume/prenume pe prima pagina de rezultate, dar nu avand un site propriu si nici facand eu ceva direct in sensul asta. Mai vreau ca noua din zece rezultate sa fie de bine. Unul din zece poate fi si o prostie pe care-am facut-o la tinerete…

    4. Sa scriu o carte. Nu stiu de unde mi-a venit asta, nici daca scriind suficient de mult pe blog o pot trece facuta, nu?

    5. Sa locuiesc la o casa pe pamant, in afara orasului, cu multe animale, verdeata, spatiu. As prefera sa nu fie vorba de un ospiciu;

    6. Sa merg la un safari. Nu prea stiu unde, cum, cand, dar stiu ca poti sa faci treaba asta si cand esti mai in varsta, deci am sanse. Barem atunci pot da vina pe prostata daca fac pe mine de frica in mometul in care rage un leu la mine;

    7. Sa am doi nepoti si o nepotica pe care sa apuc sa-i vad si sa-mi spuna „bunicule”, adica macar sa-i aud vorbind si recunoscandu-ma. As prefera sa fie d’astia naturali, ca pana atunci, cine stie, o sa-i faca din pastile;

    8. Sa am cea mai fericita sotie (nu chiar din lume, dar macar dintre femeile pe care le cunosc). Asta da provocare, aaaa? Momentan scriu de una, ca citeste nevasta-mea in timp ce scriu;

    9. Sa am sapte perechi de fini, si toti sa fie mandrii de asta;

    10. Sa-mi iau motor, un chopper, dar mai la batranete ca acum ar confirma criza barbatului de 30 de ani care inca vrea sa fie tanar;

     

    Eeeeh, ca un fel de review al listei la sfârșit de 2015, fără modificări de conținut, doar de analizat progresul, avem așa:

    1. Făcut patru copii, nu numai doi, sănătoși cu toții, deci am supralivrat aici, dar asta nu înseamnă că pot să scap la punctele următoare. La loto n-am câștigat, un motiv destul de important fiind probabil că nu joc;
    2. La punctul cu nici un om care să se bucure că am murit cred că nu voi afla niciodată dacă l-am reușit sau nu, pentru că presupune ca eu să fi murit deja și să aflu dacă sau nu cineva s-a bucurat pe tema asta, deci un deziderat pe care-l las aici pentru a-mi ghida modul de viață pe viitor;
    3. Google returnează cam așa:
      1. Profilul LinkedIn;
      2. Pagina FaceBook;
      3. Google+;
      4. Un interviu/articol cu Ralucuța, iubita mea soție și mama celor patru copilași pe care-i avem împrenă;
      5. Wikipedia – unde spre rușinea mea nu am contribuit cum mi-am propus mai demult, dar am compensat cu donații;
      6. Twitter cu care nu m-am împăcat prea bine, că-mi pare pe partea de hiper-conectare, dar unde am postat niște lucruri din aplicațiile pe care le mai folosesc, mai precis niște poze de pe Instagram și cărțile pe care le-am ascultat cu Audible.
        Ca și concluzie la punctul acesta, nu prea îmi dau seama dacă e de bine, că practic nu sunt cine știe ce lucruri pe acolo, dar mai am timp…
    4. Eeeee, la partea cu scrisul unei cărți n-am făcut mai nimic în afara faptului că mă cam tentează subiectul în ultimele zile, am cam început să studiez ce înseamnă să faci așa ceva, deci cine știe…
    5. Locuim acum într-o casă pe pământ, nu în afara orașului, nu cu multe animale, dar totuși cu patru copilași, ceea ce nu prea aduce plictiseală 🙂
    6. De safari n-am ce să zic, ne-au dus turcii când am fost în Marmaris la un ATV Safari, dar nu pot să mă prostesc singur cu asta, mai vedem;
    7. Cu doi băieți și două fete, nepoți sigur voi avea, doar să apuc și eu să-i văd;
    8. Oooo, tare asta, păi aici va trebui să zică ea, dar mi-am cam pus obiective grele, ce să zic…
    9. Șapte perechi de fini? Ce-o fi fost în capul meu? O mai lăsăm puțin pe listă, dar cred că vom schimba punctul ăsta pe viitor;
    10. P-ăsta cu motorul îl țin până la pensie, că nu m-am vindecat de vrut. Nu știu dacă am scris asta, dar am făcut școala, am trecut partea cu teoria, cu toate dosarele alea medicale și s-a întâmplat să-mi dea Ralucuța vestea că este însărcinată cu Drăgoșel (primul din cei patru pitici ai noștri) și atunci am aruncat tot dosarul la gunoi și nu m-am mai dus la examen. O decizie bună zic eu. Decizie de amânare însă, că tot mă mai încântă gândul, deși i-a cam trecut momentul…

     

    Eeeeeh, cam așa stăm, mai vedem peste vreo cinci ani cum merge treaba.

     

  • Mutarea la Pitești

    Dacă stau acum să mă gândesc, au fost câteva etape în viața noastră de familie care ne-au făcut să fim ceea ce suntem azi (Sept.15), de la momentul când am cunoscut-o pe Ralucuța în 2000, apoi când ne-am mutat împreună, apoi când ne-am luat primul apartament, apoi când ne-am mutat într-un alt apartament mai mare (pentru că nu mai aveam loc cu doi copii și unul pe drum în două camere). Acesta este un fir cronologic, dar și legat de locurile unde am ajuns să trăim împreună.

    2015 a venit pentru noi cu un pas mic pentru omenire, dar un pas foarte mare pentru familia noastră: mutarea la Pitești. Distanța nu este foarte relevantă, adică vreo sută treizeci de kilometri, din punctul meu de vedere aproape irelevantă, ținând cont că pentru aproape doi ani am parcurs-o deja de sute de ori, însă pentru noi ca familie, cel puțin mental, a fost o schimbare mare.

    Acum că am realizat-o, pare simplu, dar întregul proces a fost foarte complicat. Motivul principal pentru care cred că am reușit să trecem peste toate obstacolele a fost faptul că am avut un singur obiectiv: să fim împreună.

    Chiar vorbeam zilele trecute despre un lucru excepțional. Înainte să lucrez în Pitești (am început prin August 2013), am făcut parte dintr-o echipă centrală, ca suport pentru proiecte regionale, astfel călătorind foarte mult în alte țări, aproape săptămânal pentru vreo doi ani. Așadar o vedeam pe Ralucuța și pe copii doar puțin în timpul săptămânii, de fiecare dată în weekend și în vacanțe. În ultimii doi ani, de când m-am mutat cu serviciul la Pitești, a fost puțin mai complicat, pentru că plecam luni dimineața și mă întorceam vineri seara acasă, deci ne vedeam chiar doar în weekend și vacanțe.

    Eeeeh, aici vine partea interesantă. Cumva, de atâta vreme, creierul meu a asociat foarte puternic și normal momentele când sunt cu soția și copiii cu weekendurile și vacanțele. Surpriză! Ne-am mutat împreună și ne vedem în fiecare zi, însă creierul meu nu s-a adaptat încă și în continuare, eu mă simt ca și când ar fi în continuu weekend sau vacanță. Și nu, nu uit să plec la servici în fiecare dimineață. Nu știu dacă așa ceva poate fi de înțeles, dar este pentru mine ceva extraordinar. Probabil, încet-încet, această stare o să dispară și o să ajung la normal, dar mi-aș dori să țină cât mai mult, să mai recuperez și eu din anii aceia pierduți.

    Mai avem ceva până să ne adaptăm definitiv după această mutare în noul nostru oraș, dar cea mai complicată etapă va urma. Am rezolvat cu transferul băiatului la școală aici, puțin dificil că a trecut în clasa I-a, am rezolvat-o și cu transferul fetelor la grădiniță, stăm aproape și de școală și de grădiniță, aproape ne-am creat o rutină logistică pentru a rezolva lucrurile astea, dar cum ziceam, etapa cea mai complexă va urma în foarte scurt timp și mă refer aici la nașterea celui de-al patrulea copilaș și apoi perioada imediat următoare nașterii, pentru care încă nu avem soluții complete, dar să nu uităm obiectivul principal: să fim împreună. Asta pentru că împreună și sănătoși putem face aproximativ orice 🙂

    DSCN2009