De data asta a trecut mai mult de o lună de când am scris ultima oară în jurnal, trece timpul când te distrezi. Ca să ajungem repede la zi: m-am mutat de ceva vreme cu serviciul la Pitești, fac naveta, adică plec luni dimineața și vin vineri seara înapoi acasă. Nu este o plăcere, dar […]
Category Archives: Ale mele
Ce-am mai făcut, ce-am mai desfăcut
Ei bine, iar a trecut o perioadă destul de mare de când am scris ultimul articol, dar ce să zic, nu mă plictisesc. Azi fiind duminică, iar toți piticii și Mami dorm puțin, zic că poate apuc și eu să mai scriu despre ce-am mai făcut și desfăcut în ultima perioadă. Așadar…
Pădurice mare
A mai trecut jumătate de an de la ultima relatare în legătură cu pădurea noastră de la tară. Sa nu uităm de unde am plecat, adică să mai pun tabelul cu ritmul de creștere: Așaaa, deci la un an de la plantare ne aflăm la 4-5 metri înălțime. În realitate ne-a mers chiar mai bine, […]
Singur acasă 4
Nu știu dacă a apărut și filmul ăsta până acum, dar zilele astea l-am turnat noi. Mami a fost plecată la o conferință la Timișoara, iar eu am stat acasă cu cei trei pitici, deci, cum spune și titlul Singur acasă 4 🙂 Părea destul de promițător când mă gândeam că voi sta singur cu micuții […]
Am păscut
Eeeh, a trecut și Paștele și iar am sărit o perioadă bună de când am scris ultimul articol pe blog, dar știi și tu cum este, timpul zboară când te distrezi. Între timp castanul din fața blocului a înflorit, iar artistul din mine s-a desfășurat fotografic în imaginea de mai jos.