Și ce dacă e mai rece afară și se întunecă mai repede? Într-un fel chiar e mai bine, că e mult mai liber în parcuri, iar frigul este ceva totuși normal acum că începe iarna, așa că niște hăinuțe mai groase ar trebui să rezolve problema. Uite așa ne-am plimat noi ieri pe înserat în parcul de la Sala Sporturilor din Ploiești, spre bucuria piticilor, care au beneficiat în exclusivitate de locul de joacă, tăvălindu-se în voie cam pe peste tot. Bineînțeles că atunci când am propus să ne îndreptăm spre mașină nimeni n-a fost de acord, nici măcar Mami, iar după ce am ajuns în cel mai depărtat punct, toată lumea era obosită și vroia în brațe.

În rest, totul bine, Felicia la întoarcere a vomitat în mașină din belșug, așa că dimineața asta de duminică a început frumos cu apă călduță, Biocarpet și frecat la scaunul din spate al mașinii, care era pitoresc acoperit cu boabe de mac, de la prăjitură, boabe de fasolică, de la mâncărică și o mireasmă deosebită, pusă în valoare de răcoarea dimineții. Mi-a adus aminte de ce-a făcut Drăgoșel când era mai mic pe scaunul șoferului când eram la țară.

Ah, stai, că de fapt nu așa a început dimineața, ci pe la cinci, când Ilincuța, pe aceeași partitură boreală, a executat vreo patru triluri micuțe, slăbuțe, doar cu lăptic puțin fermentat, pe pătuț, pe parchet, pe gresie și bineînțeles pe hăinuțe.

Îmi aduc aminte când îl aveam pe Drăgoșel cum ne făceam probleme când mai vomita, hehehe, ce amintiri. Acum totul e normal, până la urmă am învățat că se mai și îmbolnăvesc, îi doare burtica, fac temperatură, strănută, le curg mucii, și toate astea, chiar toate astea pot deveni până la urmă niște momente normale ale vieții de familie. Și crezi sau nu, mie-mi plac, iar dimineața asta de duminică este chiar foarte frumoasă.

Share: