Nici nu-mi aduc aminte, pentru că de fapt nu s-a întâmplat niciodată, să beau o cafea ca să nu dorm la prânz. Adică am mai băut eu cafele, ca să mai lungesc petrecerea pe la două-trei dimineaţa, sau ca să stau în viaţă pe la opt dimineaţa când m-am culcat la cinci, dar să beau cafea la prânz ca să nu dorm după masă, nu mi s-a mai întâmplat. Eh, frate, asta este vacanţa. Fără servici, mă rog, acolo două-trei telefoane pe zi, ca să nu crezi că nu ai reţea, sau că nu merge roaming-ul, dar în rest, relaxare.

Obiectivul a fost destul de simplu, să se simtă bine piticul. În primele zile a fost mai complicat, că nu prea stă pe loc, iar la masă trebuie să văruiască ăştia după ce plecăm. Acum, treaba e la fel, doar că m-am obişnuit eu cu gândul. Să revin. Vacanţă. Cea mai mare realizare este că a intrat piticania în apă. Chiar prea mult la un moment dat, ieşind de pe radare, sub nivelul mării. L-am scos rapid. S-a speriat puţin, dar asta nu l-a împiedicat să mai intre, dar doar aşa până îi ajunge apa la picioruşe. Citez:

– Ape maie buba. Dadoş ape maie nu.

Cu alte cuvinte ne jucăm în apă, dar mai pe nisip aşa, la firul ierbii de pe ţărm. Realizare mare, având în vedere că anul trecut nu a vrut sub nici un chip să intre în apă. Ne-am făcut şi prieteni. Cam pe toţi care trec pe lângă Dragoş. Asta îmi place mie la pitici, n-au nici un fel de prejudecăţi sau preferinţe, se joacă la fel de bine cu bunicii (ca să nu zic babalâcii) nemţi, cât şi cu tinerelele rusoaice. Mâncal-ar tata pe el de combinatozaur. Săr-na’ mamii.

Premieră mondială, să nu uit, a intrat bebe în apa mării pentru prima oară, la minus trei două luni. Clar că ăsta mic, care eu sper să fie asta mică, o să fie o broscuţă de apă. Dragoş e maimuţică de asfalt din zodia săndăluţă. În prima zi, când i-am scos sandalele şi l-am lăsat în picioarele goale pe plajă, a fugit imediat pe sezlong, zici că mergea pe tocuri. Ţinea şi degeţelele aşa în sus la mâini, parcă trebuia să calce pe cărbuni încinşi. Acum s-a acomodat. E mai complicat la pleacarea în cameră.

Să mai trecem în jurnalul de bord şi ziua de azi, pe care am început-o de azi noapte. Am tras de noi să stăm până la miezul nopţii, că deh, aveam o sticlă de şampanie la rece, fermentată în sticlă şi ţinută în minibar. Ei da, au trecut fix cinci ani de când ne-am căsătorit. Cinci ani. Şi ne cunoaştem de, de, cum naiba îi zicea la era aia, neolitic sau cam aşa ceva 🙂 Parcă ieri vorbeam de fata cu zece cercei şi părul scurt, acum cunoscută sub numele de mami Poponilă. Anii au trecut şi acum pot şi eu spune, evident cu folos.

O altă lecţie învăţată zilele astea, la fel ca şi cele de mai înainte: indiferent de numărul de stele de pe hotel, ferecirea piticului poate veni şi într-o bărcuţă mică umplută cu apă pe balcon, chestie care cred că o puteam face şi acasă. Tot am zis sus şi tare că vreau o vacanţă frumoasă pentru el şi de aia am ales o locaţie deosebită. Prostii, am făcut-o pentru mine şi mami. El s-ar fi simţit la fel de bine şi la ţară, fără supă de iepure, minestrone şi specialităţi selecte. Nu ştiu de ce nu reuşesc să învăţ mai multe de la el. Bine că mai am şi a doua şansă, cu bebele care vine.

Să mai notez ceva: mă gândeam că la zece ani de la căsătorie ar fi frumos dacă am merge în Dubai. Mami zice că e scump. Mami tot timpul zice că e scump. Tati vrea să cheltuie bani ca să ne simţim bine şi să petrece momente speciale. Şi să ne lămurim şi cu treaba aia cu stelele. Adică nu am auzit niciodată de şase stele. De la cinci sărim la şapte. Ăştia care dau stele nu ştiu să numere, sau ce? Revenind la stele, principalul avantaj, de data asta, este faptul că nu este aglomerat. Zona este cu perimetru şi acces limitat şi în plus este liber şi pe plajă şi la piscină. Probabil că nici gradul de ocupare nu este foarte ridicat, cred, dar oricum, pentru noi este foarte bine, asta chiar îmi place. Am ieşit acum două seri la plimbare în Nisipurile de aur şi am conştientizat şi mai bine avantajul. Păi frate, acolo te calci pe picioare. Şi marea e curată, plaja la fel. Sper ca peste câţiva ani să putem merge la noi pe litoral la noi, la aceiaşi bani, cu aceleaşi condiţii. M-am uitat puţin şi pe la noi cum ar fi fost la cinci stele. He! Glumă. Să nu mai vorbim de all inclusive. Asta este, în afară de castraveţi, bulgarii ne pot învăţa şi cum se face turismul.

Revenind, cele mai plăcute dimineţi de până acum, era să zic “ever”, dar este doar de la bere, deci, în română, dintotdeauna, au fost aici. Piticul face ochi pe la şapte şi ceva (dimineaţa) şi vine şi ne trezeşte cu pupici. Nu prea poate fi descrisă în cuvinte senzaţia, mai precis chiar nu se poate. Pun un semn aici: categoria miracole.

Notă personală: cea mai frumoasă vacanţă este cea cu familia, indiferent de stele, specialităţi şi animaţie.

Capitol: După naştere
Poţi lăsa un comentariu, sau trackback de pe blogul tău.

Jurnal de tată

4 Comentarii
  1. Adinuta says:

    Foarte corect ce spui de vacanta in familie si de cat de putine lucruri au nevoie copilasii nostri ca sa fie fericiti.
    Au nevoie in principal de prezenta noastra (Claruta a suportat foarte usor drumul de 4 ore cu masina pana la un satuc de munte de langa Sibiu pentru simplul fapt ca eram amandoi cu ea si vorbeam, radeam sau cantam) si apoi de cateva mici lucruri care difera de la copil in parte; de exemplu Clarutei ii place mingea foarte mult si alerga ca un titirez cu mingea la picior pe terenul de fotbal de la vila, bucuria lui tati pasionat de fotbal; apoi este apa in diverse forme – laculet, balta, apa curgatoare, apa plata, apa sa fie:). Pensiunea rustica si peisajele idilice clar ne-au placut noua, parintilor, copii mai mari 🙂 care se pare ca avem nevoie de mai multe lucururi pentru a ne simti bine. Am totusi noroc cu sotiorul meu cel prea bun care invata repede de la copilas, nu ca mami care are nevoie de mai mult timp, ca intotdeauna.
    Sunt intr-adevar de nedescris momentele cand se trezeste puiul si te ia in brate cu fata toata un zambet – Clara inca se rusineaza sa ne dea pupicuti asa ca ne strange tare cu bratele ei dolofane si uneori ne mai da si cate o palma dar e din dragoste, asta stiu sigur :), deci se iarta. Oricum sunt momente care ne reamintesc ca fericirea este atat de aproape si ca tot ce poate fi mai bun, mai frumos si mai plin de dragoste se afla chiar sub ochii nostri.
    Sa aveti o vacanta la fel de frumoasa in continuare si sa vi se implineasca dorintele astfel incat peste cinci ani sau mai devreme sa ne scrieti din Dubai 🙂

  2. maia says:

    Mai taticule, chiar vroiam sa-ti fac observatii ca nu ai mai scris demult in jurnal.Cind citesc randurile tale ma cuprinde un dor imens dupa Tine decand erai cum este Piticul nostru acum. Parca te vad, blond cu parul cret, cu ochi albastri, o privire de smecheras, foarte vorbaret. Nu exista persoana cu care sa n-ai ce comenta, te imprieteneai pe moment, iar cand eram la mare (binenteles la noi la Eforie), nemtii te opreau crezand ca esti din neamul lor. Adevarul este ca in viata nu exista bucurie si binecuvantare mai mare decat sa-l vezi fericit pe copilul tau, sa-i vezi zambetul dimineata la trezire si sa vezi cum evolueaza pe parcursul viti de la bebe la barbat casatorit. Iar daca esti norocos si “apuci” sa-ti vezi nepotii inseamna ca esti un om implinit si ti-ai indeplinit misiunea pe acest pamant. Eu ma consider un om deosebit de norocos ca am toate acestea, si faptul ca va vad fericiti, sanotosi si voiosi, este tot ce-mi doresc de la viata si ma rog la Bunul Dumnezeu pentru acest lucru. Nimic din aceasta lume nu poate inlocui bucuria traita in familie. Sa fie, sa aveti parte numai de bucurii, sanatate si liniste sufleteasc, sa aveti parte de multe vacante cel putin la fel cum a fost aceasta.

  3. Tata says:

    Adinuţa, mulţumesc pentru comentariu

  4. Tata says:

    Maia, aşa este, ai dreptate. Mulţumim.

Lasă un comentariu