18 săptămâni

Asta ca să numărăm cu plus, că dacă ne punem referinţa pe naştere ar fi estimativ 22 de săptămâni pe minus.

Am fost zilele trecute la ecograf, din nou, că am mai povestit pe tema asta. Acum suntem mari frate, ce să mai, am făcut 236 de grame. Am avut programare de dimineaţă de la opt, ca să pot ajunge şi eu la servici cât mai devreme. La ora aia abia deschid la Sanador uşile, iar turcul de unde îi cumpărăm Ralucuţei falafel nici măcar nu s-a trezit, că deschide pe la nouă.

Spre surprinderea mea am ajuns destul de repede. Din Ploieşti până în faţă la Sanador (Victoriei) am făcut o oră. Având în vedere că era miercuri dimineaţa, mă gândeam că va fi mai aglomerat. Probabil că dacă plecam mai târziu puţin era altă treabă, dar am plecat la şase şi jumătate şi la şapte şi jumătate ajunsesem deja.

Am aşteptat puţin până au deschis, iar în cabinet am intrat chiar repede, cred că eram primii pacienţi. Adică Ralucuţa. Adică bebe. Aşa, şi îi spunem noi că nu vrem să ştim sexul copilului, că vrem să fie o surpriză. Doctora a fost total de acord cu noi, cum probabil este cu toţi pacienţii, indiferent de opţiunea cu privire la aflarea sexului.

Ne-a făcut din nou prezentările: bebe în formă maximă, ne-a făcut cu mâna, dădea din picioare şi zâmbea. Cel puţin aşa zicea ea. Eu cred că de fapt se strâmba la noi că îl deranjam de dimineaţă. Am văzut degeţele, am auzit inimioara (157 bătăi pe minut, nu glumă) şi am ascultat la chestii debusolante (BPD 4,18; OFD, HC,TAD etc).

La un moment dat Dna Doctor zice:

– Ah, aţi văzut ceva?

Noi bineînţeles că nu am observat nimic. Mai precis eu. Adică mă uitam la TFTul ăla mare de pe perete, dar înţelegeam forme doar când explica ea ce trebuie să văd. În afară de căpşor, mâini şi picioare pe care a fost destul de uşor să le disting de data asta. Oricum, după treaba asta, am rămas cu impresia că va fi băiat. Adică, dacă era ceva de văzut, trebuia să fie o proeminenţă, nu o, o, o lipsă de proeminenţă, nu? Îmi cam doresc o fată, dar mă bucur că de acum am fost trezit la “realitate”. Nume avem pentru ambele variante deja, adică de mai multă vreme, dar acum trebuie să mă pregătesc mai serios la partea psihică relativ la a avea doi băieţi, mai ales dacă şi al doilea o să semene cu Dragoş. Iar asta cu pregătirea psihică momentan o ţinem la nivel de amatori. Sper să nu avem nevoie de ajutor profesionist pe tema asta, că dacă stau să îmi imaginez ce va să vină, parcă totuşi ar fi nevoie de o programare, măcar la acupunctură, sau la masaj, sau la … eeeh, vedem noi.

Mânca-i-ar tati pe băieţii lui. Sau pe fata şi băiatul. Rămânem în suspans. Cert este că… mânca-i-ar tati.