A trecut timpul şi Feli are deja doi anişori împliniţi, în curând chiar şi Ilincuţa va face un anişor, de Drăgoşel, ce să mai vorbim, e bărbat în toată firea mergând pe cinci ani.

Astăzi a venit momentul când Feli şi-a dobândit libertatea din pătuţ, momentul ăla când Tati modifică pătuţul astfel încât:

  1. piticania să nu pice din pat când doarme;
  2. aceeaşi piticanie să se poată urca şi da jos din pat singură.

Îmi aduc aminte la Dragoş, când eram destul de speriaţi de gândul că ar putea să se dea singur jos din pat, ne imaginam că n-o să mai doarmă niciodată, dar n-a fost aşa. Până la urmă, micuţa sau micuţul, când nu mai are un obstacol fizic imposibil de depăşit, rămâne puţin cu obişnuinţa dinainte şi nu se dă chiar aşa jos din pat tot timpul. Adică aşa a fost la Dragoş, sper să nu avem surprize majore cu Feli. Oricum, cam era momentul,  pentru că dimineaţa, matinala Feli, cam dă strigarea în toată casa pe la ora şapte, cu strigăte de luptă Maaaaaaamiiiiiiii, taaaaatiiiiiii, iar acum, măcar ceilalţi pitici vor mai putea dormi puţin, sperăm noi, pentru că ea se va putea da jos singurică şi ne va trezi doar pe noi, fără triluri prea multe.

Bineînţeles că ea a fost foarte fericită de eveniment şi s-a cocoţat şi coborât de nenumărate ori radiind fericire. Chiar şi doar pentru motivul ăsta, tot a meritat tot efortul. Aşadar, de acum, Feli sare pârleazul.

Share: