O sută centrimetri garduri

A trecut doar o jumătate de an de când îţi povesteam de Feli şi pârleazul ei, când i-am modificat pătuţul astfel încât să se poată da jos singurică, dar să nu riscăm să cadă din el când doarme. Acelaşi lucru l-am făcut şi cu pătuţul lui Drăgoşel, dar a trecut multă vreme de atunci.

Mi-aduc aminte destul de bine la Dragoş ce temeri aveam că nu va mai dormi niciodată după modificarea pătuţului. Înainte să-i dau jos laterala aia cu bare, se tot căţăra pe ea şi ne temeam să nu cadă şi să se lovească, aşa că am decis să o dăm jos şi să lăsăm doar barele orizontale, ca să nu pice din pat noaptea sau la prânz în somn. Surpriza a fost maximă când am observat că de fapt el nu vroia neapărat să se dea jos din pat tot timpul, ci vroia libertatea de a se da jos din pat când dorea. O mică diferenţă mare. Mai târziu a venit timpul pârleazului pentru Feli, iar acum deja avem parte de proba de o sută de centimetri garduri, căci de vreo câteva zile, noaptea la culcare, Ilincuţa sare din pătuţul ei în al Feliciei, apoi se dă jos şi pleacă prin casă protestând copilăresc împotriva somnului.

Recent, când eram eu plecat de acasă, Mami mi-a povestit cum s-a trezit cu Ilincuţa prin casă jucându-se şi cum a dus-o de şaptesprezece (17) ori înapoi în pat înainte să adoarmă. Nu prea am înţeles în totalitate, dar acum fiind acasă am văzut despre ce este vorba.

E un sentiment interesant care te cuprinde ca şi părinte în cazurile astea, un fel de bucurie tristă, sau mai bine zis o tristeţe bucuroasă, atunci când pe de o parte te întristezi că puiul tău a mai trecut o etapă, dar te bucuri că evoluează şi face din ce în ce mai multe lucruri.

Aşadar, cât de curând va trebui să-i amenajez pârleazul şi Ilincăi şi aşa vom sări mai departe, depăşind proba de o sută de centimetri garduri.