Și uite că micuța noastră mare, Felicia, a împlinit doi anișori, așa trece timpul și noi îmbătrânim cu folos pe lângă piticii noștri. Mami a făcut două tortulețe, unul pentru ziua ei și unul pentru petrecerea de ziua ei, mda, belșug. Nu sunt ele profesional făcute, dar sunt cele mai minunate pentru că au un ingredient deosebit, pe care nici cel mai bun cofetar din lume n-are cum să-l folosească: dragostea de mamă. Dacă ne uităm doar la partea materială, unul a fost alb și unul a fost negru, hihihi, ce-o să mă mai bombănească Mami. (more…)
Author: Costin Trimbitasu
-
Viena
Nu ştiu dacă am mai scris treaba asta, dar eu am convingerea că trebuie să existe un echilibru în viaţă, adică uau, da, ce-am scos-o. Ideea era mult mai simplă: din când în când trebuie să petreci un timp special cu soţia, hmm şi asta sună ciudat, cu iubita, aşadar, răspuns final, cu iubita soţie.
Acum ceva vreme am fost la Venţia şi ne-am propus ca anul ăsta să mai vedem un loc din lume, iar printr-un complex de împrejurări am ajuns la Viena. O parte din complexul ăsta este şi că am avut posibilitatea să iau bilete gratuite în urma cardului de călător frecvent, ceea ce este chiar foarte bine la prima vedere. La a doua vedere, dacă asta înseamnă că de la începutul anului am făcut deja de mai bine de două ori înconjurul lumii în avioane (cam 90.000km, sau mai mult de 6 zile petrecute în avion, statistici date de Miles&More), lucrurile nu mai sunt chiar aşa cum par la prima privire. Mă rog, vorbeam de partea bună a lucrurilor, aşa că, să revenim la Viena. (more…)
-
Un pitic atât de mic, făcea baie-ntr-un ibric
De fapt nu un pitic, nici doi pitici, ci trei pitici și nu un ibric, nici două ibrice, ci o cădiță. Scriam acum ceva vreme despre cea mai cratiță oală, sau cea mai oală cratiță, iar acum a venit vremea să ne luăm rămas bun de la un alt obiect care a fost cu noi o perioadă lungă de timp, cădița piticilor. Uite așa îmbătrânim: o oală, o cădiță, și apoi ne chinuim să ne aducem aminte unde ne-am pus pastilele alea pe care trebuie să le luăm ca să nu mai uităm lucruri. (more…)
-
Cel mai drăgălaș hello din lume
Felicia încă nu vorbește, spune doar câteva cuvinte (mami, tati, apa și altele câteva), dar acum (vara 2012), după vacanța în Bulgaria, a învățat și ea să zică Hello. Încă nu știe Bună, dar Hello-ul este super-drăgălaș. Înregistrarea n-a surprins maximul de valoare datorită insistenței figuranților, dar îți dă o impresie destul de clară asupra drăgălășeniei la care mă refer.
Filmulețul: Cel mai drăgălaș hello din lume
-
Zi de vacanță
Ne-am propus acum ceva vreme să mai revenim la chestiile alea mărunte care aduc atâta fericire micuților, așa că astăzi am mai bifat două dintre ele: zoo Băneasa și plimbare cu metroul. Aș putea spune că plimbarea cu metroul a fost chiar mai interesantă, cel puțin pentru Dragoș, asta și poate datorită faptului că la zoo am mai fost și la Ploiești (Bucov) de mai multe ori. Aseară i-am spus înainte de culcare că vom merge cu metroul, s-a bucurat foarte tare, și era foarte preocupat de cum vom intra noi în pământ să găsim metroul. Mai apoi și-a dat seama bucuros: ahaa, daa, intrăm prin canalizare. (more…)
-
Noi mici, ea mare
Eeeeh, şi ne-am întors de la mare, o vacanţă frumoasă, plină, şaaaapte nopţi şi ooopt zile, ca-n poveşti. Poveşti cu copii, nu pentru copii. Piticii au fost foarte cuminţi pe drum, înspăimântător de cuminţi aş putea zice. Şi-au revenit brusc acolo, când după fiecare masă venea echipa hotelului, SMURD de zugravi, să văruiască în urma noastră. Ca în ultimii trei ani, am mers pe Giurgiu-Russe-Varna, un drum foarte liber şi bun aş zice eu, făcut în şase ore de la ieşirea din Ploieşti până în camera de hotel, cazaţi. Ah, Obzor, Sol Luna Bay, puţin mai jos (sud) de Varna. (more…)
-
Când mă fac mare vreau să mă fac…
Nu îmi aduc aminte ce ziceam eu când eram mic, dar Drăgoşel deja are preferinţe. Din ce zicea zilele trecute, ar vrea să fie pompier, să stingă focuri, sau să fie tractorist. Ce să zic, la comportament nu mai are mult de lucru 🙂 dar încă îi trebuie câţiva ani pentru carnet.
Surprinderea mai mare a fost când s-a hotărât ce vrea: (more…)
-
Fascinația prezentului
Ce bine este când mergi undeva la mare, la munte, sau oriunde îți place ție. Te relaxează nu? Pe mine mă relaxează, îmi dă o odihnă, sau pace, nu știu cum să-ți zic. Am observat asta în repetate rânduri, dar abia recent am început să înțeleg de fapt de ce. O senzație similară de împlinire și calm am avut-o și când am pus la servici, pe birou, pozele copiilor. Parcă mă simțeam mai liniștit când îi priveam. Nu știu cât a durat, pentru că după ce m-am obișnuit cu pozele acolo probabil nu le-am mai privit atât de intens și efectul nu l-am mai simțit. Sfârșituri de săptămână la țară, acolo unde toate lucrurile merg mai încet, mai pașnic, mai molcom, mai natural. Momente în care simți cum timpul parcă ar vrea să stea pe loc, să-ți dea șansa să poți vorbi cu tine. (more…)