Nu ştiu dacă am mai scris treaba asta, dar eu am convingerea că trebuie să existe un echilibru în viaţă, adică uau, da, ce-am scos-o. Ideea era mult mai simplă: din când în când trebuie să petreci un timp special cu soţia, hmm şi asta sună ciudat, cu iubita, aşadar, răspuns final, cu iubita soţie.

Acum ceva vreme am fost la Venţia şi ne-am propus ca anul ăsta să mai vedem un loc din lume, iar printr-un complex de împrejurări am ajuns la Viena. O parte din complexul ăsta este şi că am avut posibilitatea să iau bilete gratuite în urma cardului de călător frecvent, ceea ce este chiar foarte bine la prima vedere. La a doua vedere, dacă asta înseamnă că de la începutul anului am făcut deja de mai bine de două ori înconjurul lumii în avioane (cam 90.000km, sau mai mult de 6 zile petrecute în avion, statistici date de Miles&More), lucrurile nu mai sunt chiar aşa cum par la prima privire. Mă rog, vorbeam de partea bună a lucrurilor, aşa că, să revenim la Viena.

Un oraş frumos, de fapt aş spune fastuos, grandios, sau ceva în direcţia asta. Cam toate la locul lor, ordine, disciplină, cultură şi respect. Un sistem de transport public foarte bine integrat şi eficient.

Nişte zile minunate petrecute împreună, doar împreună, la început mai uşor, dar mai apoi cu greu ţinându-ne departe de dorul trio-puişorilor noştri dragi.

Şi acum câteva chestii, nu palate, muzee, cu totul impresionante, sau Filarmonica unde am avut şansa şi privilegiul să auzim un concert cu orchestra care încântă milioane sau miliarde de oameni în fiecare an de 1 ianuarie, ci chestii care mi s-au părut mai altfel:

Copacii de pe străzi erau numerotaţi, ai naibii austriecii ăştia ăăă? Organizaţi…

La semafor, o chestie tactilă pentru nevăzători, care eu am zis că simbolizează liniile de tramvai şi benzile auto, combinate cu un sistem audio, făcându-le viaţa mai uşoară. Aş menţiona aici şi tramvaiele, la care ai acces uniform de la sol, nu ca în Ploieşti, unde trebuie să fi câteodată atlet să te poţi urca.

 Un sistem deosebit de distribuţie a ziarelor, pe care după ce l-am văzut, am înţeles de ce nu văd chioşcuri pe la marginea drumului.

Un căţeluş frumos ca reclamă care te anunţă simpatic că doar 36EUR ai de plătit dacă-ţi laşi odorul patruped să facă ceva puturos fără să-l strângi în punguţele alea mici, pentru care, bineînţeles, în parcurile special destinate căţeluşilor, găseşti automate de unde să le cumperi.
Şi parcuri frate, parcuri mari, frumoase, curate, aranjate. O grămadă de raţe, scăpate de ai noştri conlocuitori, dar şi de chinezii care le gătesc atât de bine prin restaurantele lor.
Şi cum ar mai fi muuuulte locuri deosebite, prea multe ca să le pot eu enumera pe toate, să trecem la d-astea mai lumeşti, cum ar fi ceva pentru burtică: un şniţel vienez, un ciolan crocant cu hrean şi varză, un cârnăcior vienez şi desertul lor local cu nume sonor (Kaiserschmarnn – traducerea mea pofticioasă clătituţa prunată a împăratului):
Şi să revenim de unde am plecat, de la nişte zile minunate petrecute singurei pe străzile unui oraş deosebit.

Share: