Buturuga mică răstoarnă carul mare, sau altfel spus, o liţă şi-un neuron au schimbat lumea. Exagerez, ştiu, dar inteligenţa şi infrastructura au făcut ca internetul să fie ce este astăzi, un lucru necesar, poate chiar indispensabil pentru foarte mulţi dintre noi. Stau şi mă gândesc cum naiba se descurcau  oamenii înainte, cu fum în loc de mobile, cu scrisori în loc de mailuri, sau cu calcule manuale în loc de sisteme ERP. Asta nu înseamnă că n-am momente când vreu să-mi fie taaaare dor de laptop sau mobil, să uit de toate astea, şi să mă bucur pur şi simplu de natură, aşa cum era şi încă mai este, dar poate nu va mai şi fi pentru multă vreme.

Oricum, ideea era alta, mă gândeam zilele trecute dacă şi cum m-a făcut Internetul mai bun, sau mai rău,  pe mine, pe noi şi pe ceilalţi.

Când eram mic, prin clasa I-a, am furat un fluier. Aş putea să colorez imaginea mult mai frumos, spunând că l-am luat după taraba ţigăncii să-l văd mai bine, că urma să-i dau banii, dar ea era prea ocupată cu toţi ceilalţi muşterii şi că până la urmă am plecat, cu fluierul într-o mână şi cu moneda aia mare de aluminiu de 5lei în cealaltă mână, dar n-ar fi decât un alt fel de-a spune c-am furat. Am ajuns în scara blocului cu mâinile aproape tremurând şi n-am avut curajul să-l duc în casă, l-am pus în cutia poştală. Aş zice că n-am putut să dorm, dar probabil că aş exagera. Era din ăla în formă de ”J” cu nişte paletuţe mici la capăt, n-ai cum să nu-l ştii dacă te apropii cu intrarea pe scenă prin 75-80. Erau făcute din două părţi, de culori diferite, ăsta era galben cu roz, urât cu spume dacă mă întrebi acum. M-am trezit a doua zi, m-am dus, l-am luat şi l-am îngropat, nu mai ştiu unde, dar cred că am visat şi ceva cu miliţia vremii care mă căuta. Cred că ar fi fost mult mai bine dacă-l duceam înapoi, probabil că n-aş mai fi ţinut nici măcar minte episodul, dar uite că mi-a rămas întipărit în minte şi n-am vorbit despre el decât târziu, adult fiind. Mult mai încolo a apărut şi eu când vreau să fluier, fluier 🙂 Am mers cu naşul pe tren când făceam naveta la Bucureşti la facultate şi am avut mai multe calculatoare pentru care n-am înţeles de ce să plătesc pentru licenţa sistemului de operare.

L-au ales deja pe Papă, iar pentru postul de Preafericit nu voi aplica, fiind doar fericit, dar nu prea-fericit, că ar însemna ceva rău, însă cred totuşi că am făcut câţiva paşi înspre mai bine. Nu pe toţi, că am mai tras filme de pe torente, recunosc, dar avem acasă un sistem de operare gratis (Linux Ubuntu) şi plătesc ceva bani pentru aplicaţii, atât pentru tăbliţă (Nexus7) cât şi pentru aifon, care chiar dacă au versiuni gratuite, am preferat să plătesc o sumă, fie ea şi irelevantă, nu numai pentru funcţiile suplimentare pe care  nici nu cred că le folosesc, ci şi pentru convingerea că doar aşa oamenii ăia vor continua să lucreze, să investească timp şi energie, să creeze şi alte chestii interesante şi utile. Am mai şi donat câte puţin, pentru mediu sau de exemplu pentru Wikipedia, doar chestii în care cred şi sume mici, probabil irelevante.

Uitându-mă în urmă, am primit destul de multe de la Internet şi nu ştiu cât am şi dat înapoi, dar încep să învăţ şi să înţeleg plăcerea de a da. Am scris acum ceva vreme in memoriam pentru ce l-aş da pe tot, fără regrete şi încă mă mai gândesc la ceva prin care aş putea să vin şi eu cu ceva util înapoi, în afara blogurilor ăstora, care până la urmă, tot pentru mine sunt.

Da, deci este clar, Internetul nu ne face mai buni, cel puţin nu de la început, atunci când puterea perversă a anonimatului ne împinge mai departe de propria persoană, atunci când nu vrem ca lumea să ştie cine suntem, probabil pentru că ne este ruşine de ce-am putea face la un moment dat, sau suspectând tot felul de motive pentru care lumea nu ar trebui să ne cunoască pentru cine suntem cu adevărat. Am trecut de etapa asta şi mă simt bine, chiar dacă n-am ajuns încă în faza de hiper-conectivitate, pe strada cu Twitter şi Facebook, dar nici ignorant total nu sunt, ţinând un ochi spre ele, măcar să ştiu cum se mânâncă şi cu ce.

Aşadar Internetul meu e  bine, cel puţin cu faţa la viitor, vezi ce faci cu al tău, că treaba e virală şi ne-mbolnăvim cu toţii.

Share: