Cel mai important eveniment monden al săptămânii ăsteia a fost, pentru noi, ziua lui Drăgoşeeeel. A împlinit cinci ani, deci e bărbat deja, ce să mai… Ne-am mobilizat cu o petrecere la bărcuţa de închiriat a francizei culinar controversate a lui McLaren, ăsta, McDonald. Motivele au fost destul de clare: nu trebuie să văruieşti după petrecere, nu cauţi prin vecini o lopată ca să pui jucăriile la loc, nu faci ca marfarul ca să-i strângi pe toţi la masă, altcineva le pune muzică şi-i distrează, îi pictează pe faţă puţin mai organizat decât o fac ei în fiecare zi şi mai mult decât atât, stai vreo două ore şi după aia pleci acasă. Cu siguranţă, tipul de petrecere care-mi place mie este puţin diferit, adică altcineva pune muzica, de preferat lăutarul, de pictat pe faţă, în funcţie de alcool,  mă pictez şi eu şi în ge neral îmi iese cu roşu, dar ceea ce este total diferit, este faptul că tipul meu de petrecere este doar înţeles de adulţi care se şi simt bine, nu de  micuţii care devin irascibili atunci când ciocănelul, scăriţa şi cum îi mai zicea celeilalte nu mai fac zgomotul ăla inteligibil, în principal datorită băuturii care atenuează indiscret anumite simţuri şi le stimulează, ca să nu zic chiar excită, pe celelalte.

Cu piticii am petrecut  de ziua lui, adică 12 Martie, excepţie făcând Ilincuţa, care sărăcuţa a fost bolnăvioară şi a stat acasă cu buni Vali, iar cu familia am petrecut  a doua zi, când Mami i-a făcut un tort frumos cu multă frişcă dar cu şi mai multă dragote şi am terminat astăzi, pe 16 Martie, 2013 (ca să zic şi anul),  când şi-a primit şi cadoul de la noi, adică o bicicletă mai mare, pentru că aia veche era depăşită şi moral, dar şi fizic de situaţie.

Şi să nu uit de unde am plecat: este singura dată din viaţa asta, cel puţin, când Felicia s-a aflat exact la jumătatea vârstei lui Drăgoşel, adică el 5 ani şi ea 2 ani şi jumătate. Ilincuţa piticuţa am trecut-o la un sfert, că a făcut şi ea un an şi vreo patru+ luni, puţin mai mult de sfertul lui Dragoş şi jumătatea Feliciei. De acum înainte diferenţele vor fi mai puţin relevante.

Ce trece timpul când te distrezi. Sper ca niciodată şi nicicum să uit cât de minunate au fost momentele de felul ăsta şi dacă-l prind pe neamţul ăla care piteşte lucrurile prin casă şi face mişto de tine, îi rup picioarele. Alzheimere, bă, ai auzit, da?

Share: