Adi, tată cu normă întreagă

Încă de la început am vrut să am aici, în colțul meu de rețea și o părticică unde să pot scrie despre alți tătici pe care-i cunosc. Nu știam mai nimic, adică practic chiar nimic, despre ce presupune un interviu, așa că, din curiozitate și mai mult din respect  pentru cei intervievați, m-am documentat puțin asupra subiectului, ca să nu fiu total varză. Să fiu măcar salată de varză 🙂 Așaaa, și uite că am început seria inteviurilor cu tătici. De ce Adi? Pentru că este primul şi de altfel şi singurul tată cu normă întreagă pe care îl cunosc, chestie pe care o apreciez și respect în același timp, mai ales pentru faptul că eu nu prea cred că aș putea fi în stare să fac așa ceva. Nu m-am pregătit dinainte cu întrebări pentru că am vrut să fie o discuţie liberă. Totuşi ar fi fost bine să fi conceput o structură mai clară de întrebări, dar asta îmbunătăţesc pe parcurs.

Adi are 34 ani, este căsătorit și are o minune de fetiță, de un an și patru luni, Clara. În dialectul piticului nostru Dragoș, Tala. Pentru partea profesională, Adi se descrie succint:

Profesional pot să spun că mi-a mers destul de bine de-a lungul anilor, am început în domeniul financiar și am mers în domeniul ăsta vreo patru ani de zile, după care am schimbat complet macazul și am trecut pe zona de sisteme de management (calitate, mediu, protecția muncii, securitatea informației etc.).

Am uitat să detaliez puțin locația interviului: dormitor / patul matrimonial. Hehehe, nu din alte motive, dar în sufrageriei erau fetele şi cu piticii la joacă şi nu prea ne auzeam. Aşadar, să continuăm.

Am făcut opt ani de Ipsos, pentru mine a fost un loc de munca extraordinar. Am plecat de la ei în 2008. După aceea am vrut să schimb domeniul, să fac şi eu altceva şi am ajuns la o firmă de construcţii, unde totul a fost bine până nu au mai avut nici un proiect, datorită crizei. De prin august mă gândisem că vreau să stau acasă cu asta mică, iar conjunctura pieţei n-a făcut decât să grăbească lucrurile. Planul iniţial era să stau la firmă până obţinea certificarea, urmând ca mai apoi să stau acasă cu asta mică. Certificarea a fost amânată datorită lipsei de proiecte, oamenii au început să fie daţi în şomaj, aşa că asta a schimbat puţin planurile avansându-le. Mă gândisem dinainte să stau acasă pentru că eram foarte obosit după opt ani de navetă zilnică Bucureşti-Ploieşti.

Cum a fost trecerea de la servici cu normă întreagă la tată cu normă întreagă?

A fost bine că am avut trei luni de zile în care Adina mi-a predat ştafeta ca să zic aşa, cu toate că a fost şi puţin greu pentru că stând amândoi acasă ne cam călcam pe bătături, dar a fost foarte bine, am trecut peste perioada de training, acum deja sunt la faza când încerc să optimizez tot, ca să am timp şi pentru alte chestii.

Şi cum este o zi de tată cu normă întreagă?

O zi înecepe, ăă, depinde când se scoală asta mică. Până acum câteva luni, cât timp era şi Adina acasă, se scula pe la nouă, zece, era bine. Acum de când stau eu acasă se scoală pe la şapte, şase jumate hehe, să înnebuneşti…norocul omului…

Deci aia a fost versiunea demo, nu? Cum este acum o zi în versiunea full?

Da, versiunea demo. Pe cuvânt, dormea beton, până la nouă aşa, fără probleme. Acum se trezeşte chiar înainte de nevastă-mea care pleacă la servici şi atunci trebuie să mă trezesc şi eu ca să mai doarmă nevastă-mea, că na, ea merge la servici. Totul merge şnur: o iei, o pui în scăunel, îi dai lăpticul. Ea bea lăpticul fără probleme, timp în care mai dormi aşa vreo cinci-zece minute pe unde apuci, că la ora aia eşti buimac de somn, după care, dacă am noroc, o mai pun în ţarc şi mai apuc vreo două ore de somn până pe la nouă. Ea oricum în timpul ăsta miaună şi alte alea aşa că o aud, că las uşa deschisă. Şi acum începe ziua. Ne îmbrăcăm frumos şi mergem afară la joacă, la plimbare, cu căruţul prin părculeţ, ne jucăm cu pietricele, cu jucăriile copiilor etc. Culmea este că atunci când iese cu nevastă-mea afară întâlneşte băieţei, când iese cu mine, întâlneşte numai fetiţe. Nu ştiu cum se întâmplă, sau care este fenomenul. Ştiu că s-a întâlnit cu Ştefănuţ, cu Vlăduţ, dar eu nu i-am văzut… E sociabilă, nu are treabă, se duce la copii, vorbeşte cu ei, le ia jucăriile, nu o cheamă Ruşinescu, e foarte tupeistă şi asta îmi place foarte mult la ea. După asta venim în casă, mâncăm ceva şi mergem la culcare. Doarme cam trei ore, rar se întâmplă să doarmă mai puţin. În perioada asta mai pot să lucrez şi eu câte ceva pentru că mi-am luat o colaborare cu cineva în timpul liber, adică atunci când doarme ea. Alteori spăl vase pentru că nu le pot spăla cu ea că se agaţă de mine ca nu ştiu ce. După ce se scoală o pun pe oliţă şi în scurt timp vine Adina acasă. Mai mâncăm ceva şi apoi ori ieşim din nou afară cu toţii, ori ne jucăm prin casă.

Ce ţi-a fost cel mai greu când ai început norma întreagă? Adică atunci când ai rămas singur cu ea…

Mă, greu nu îmi este deloc, poate doar faptul că trebuie să mă scol dimineaţa, în rest totul este ok. De culcat mă culc destul de târziu, în jur de unu, unu şi jumătate, pentru că îmi place să citesc şi nu apuc decât după ce se culcă fetele. Apoi dacă mă scol la şase jumătate-şapte, mi-e greu.

Ce citeşte un tată full time?

Acum citesc o carte “Copiii matricei“. Copiii hehehe. Dar nu, nu, este o carte ceva de genul teoria conspiraţiei. Îmi place să citesc chestii din astea, reîncarnare, spiritism şi aşa mai departe.

Ceva despre crescut copii? Sau te bazezi pe practică?

99% este practică, am început acum să citesc şi una din domeniul ăsta. De obicei citesc două cărţi în paralel. Una pe domenii aplicabile (management, asta cu copiii etc.) şi una mai pe sufletul meu. Cartea asta de acum “Copiii sunt din rai“, este o alternativă educaţională care înceacă să determine evitarea violenţei. Este interesantă. Pune accent pe ideea să nu încerci să-l fereşti de probleme ci să îl ajuţi să treacă peste ele când le întâmpină.

Cum o să fie când o să reîncepi serviciul?

Să şti că o să fie mai greu decât acum pentru că m-am învăţat să stau acasă şi îmi şi place. Găsesc foarte multă răbdare în a mă ocupa de asta mică. Nu mi se pare ceva stresant. Eu pot să suport mult mai multe până să mă enervez prin comparaţie cu Adina, de exemplu. O şi mai las să plângă, adică nu o cocoloşesc aşa să o iau în braţe imediat ce a căzut, că altfel ar plânge tot timpul. Există viaţă şi după copil. O să fie o schimbare importantă când mă voi întoarce la muncă din nou.

Ce o să-ţi lipsească cel mai mult?

Cel mai bine mă simt când ea se scoală şi o aud că miaună şi mă vede şi zâmbeşte toată şi vine să mă ia în braţe. Asta îmi va lipsi cel mai mult. Când suntem în weekend amândoi acasă (împreună cu Adina), mergem împreună s-o vedem când se trezeşte, ca să prindem amândoi momentul ăsta.

Cum vezi tu profilul de tată perfect?

Să fie calm. Să nu uite că are un copil. Hehe. Cum am uitat eu. Am fost într-o seară la Bucureşti într-un club cu foştii colegi şi m-am întors acasă pe la patru dimineaţa. M-am culcat, m-am sculat la şapte când s-a trezit aia mică, am pus-o în ţarc, ca să mai dorm şi eu câteva ore şi m-am sculat la ora două. Am găsit-o în ţarc, se uita la televizor. Nu ştiu ce a făcut şapte ore singură, sincer. N-a mâncat, n-a băut. Aşa de lemn am fost că nu am auzit nimic. D-abia intrasem în pâine, a fost pe la începuturi. Altceva, să încerce tot timpul să înveţe ceva copilul. Să vorbească mult, să explice. Asta cu jucăriile nu cred că este foarte eficientă, adică să laşi copilul singur să se joace. Trebuie să ai răbdare cu chestiile astea. Poate că unele cărţi m-ar fi ajutat. Uneori practica pare mai bună decât orice carte, dar nu este tot timpul aşa.

Te-ai fi comportat altfel cu copilul dacă ai fi avut băiat şi nu fată?

Da. Nu că m-aş ocupa mai puţin de el, dar aş încerca să-i imprim un alt comportament. Încerc să nu o fac fotbalistă neapărat, de exemplu. Tenismenă eventual. Ceva mai feminin.

Ce ai vrea să le transmiţi altor taţi? În special viitorilor tătici…

Eu zic că merită fiecare secundă, fraţilor, nu ezitaţi!

Ceva planuri pentru tine?

Am ceva în plan… confidenţial (îmi pare rău că nu pot scrie despre subiect)… şi apoi să îmi găsesc un loc de muncă. Îmi mai doresc un băiat, ca să avem echipa completă. Mai glumeam că dacă o să facem doi, poate îl facem şi pe al treilea, să fie tacâmul complet. E foarte important să fie un frate sau o surioară, pentru viitor. Sper să pot să-i ajut să-şi găsească menirea. Performanţa adevărată o obţii atunci când faci ce-ţi place, altfel eşti doar un om care se duce la servici.

Ce-ai face tu diferit faţă de ce au făcut părinţii tăi cu tine? Mai precis tatăl tău cu tine, că vorbim de taţi?

Tatăl meu a fost un om foarte bun. Mereu a lăsat de la el ca să am eu sau maică-mea. Ce regret că nu am făcut eu în tinereţe este un sport. Asta este important. Nu am făcut sport decât la şcoală. Ajută şi creşterea. Eu am crescut până la 14 ani. După aceea n-am mai crescut. Într-a noua eram aproape cel mai înalt, într-a doişpea eram cel mai mic. Şi în armată am avut de tras cu asta, am făcut la artilerie, iar acolo la servanţi la tun, treaba cea mai grea era pentru cei mai mici. Şeful de tun e cel mai înalt. Servantul şapte şi opt lucrează la o pompă hidraulică. În fine, era greu frate, muncă. Cea mai multă. Ai şi dezavantaje când eşti mic, nu numai avantaje. Avantaje ai de exemplu când mergi în peşteră hehehe. Nu sunt foarte multe… Deci diferit ar fi că o voi da la un sport, poate chiar la mai multe, să vedem ce-i place. Poate şi la dansuri. În orice caz, n-aş bate-o. M-a bătut taică-meu o dată de m-a zăpăcit, mai mult pentru că s-a speriat că puteam să-mi fac eu rău. Am adus un hoţ în casă. A zis că e coleg cu tata. A vrut o cană de apă şi în timpul ăsta a furat de prin casă. Când au venit ai mei s-au speriat, că poate îmi dădea ăla una în cap ca să fure din casă. Mi-e groază de momentele când o să mergem la supermarket şi o să urle că vreau asta sau aia şi o să dea din picioare, dar sper să rezist să n-o bat. Ah, şi ar mai fi ceva. Maică-mea mă chinuia cu învăţatul, şi mă verifica frate. Dacă n-o făcea, poate eram în altă parte acum, dar cred că asta totuşi o să fac diferit.

Ce alte întrebări ai pune tu altor taţi?

• Dacă au simţit la un moment dat că nu mai suportă? Eu încă n-am atins punctul ăsta, ceea ce mă deranjează este sculatul dimineaţa, în rest totul e ok. Cred că am şi norocul că este un copil cuminte. Uneori pune la loc chestii pe care le-a luat. Nu cu jucăriile, dar cu alte chestii este foarte ordonată. Matură, pentru vârsta ei;
• De la ce vârstă le-a fost ruşine să mai umble dezbrăcaţi în faţa copiilor? Eu încă mai pot, nu ştiu cât mai rezist;
• Vă ascundeţi de copiii voştri când mâncaţi ceva? Eu fac asta uneori. Cumpărăm prăjituri şi le mâncăm pe ascuns.

Completări, ceva?

Hmm, când ies cu ea afară, câteodată mi-e groază, trebuie să fii cu ochii pe ei ca pe butelie. Acum se smucesc şi o iau la fugă. De asta nu o las jos din căruţ decât la locul de joacă, nu pe trotuar.

Cam aşa a decurs interviul. În scris pare mai fad, dar în realitate ne-am distrat destul de tare. Când ne-am întors în sufragerie la fete şi pitici chiar erau curioase ce tot râdeam acolo. A fost bine şi că am înregistrat totul, nu ca să-l şantajez pe Adi (stai liniştit că şterg tot), ci pentru că n-aş fi putut să notez toate chestiile relevante din discuţie. Orice sugestie, reclamaţie este binevenită, aşa că nu ezita…