Am ajuns vineri destul de târziu acasă la Ploiești, dar nu prea târziu ca să nu ne suim din nou în mașină și să mergem la București, să o vedem pe cea mai mică membră a familiei noastre nepoțiiiiiiicaaaaaaa. Am ajuns la Sanador pe la 21:00, dar cum la spitalele particulare programul de vizită nu este unul comunist, până la 22:00 ai acces și poți să-i vezi pe cei dragi și după orele de servici. Așadar ne-am bucurat de prima întâlnire cu nepoțica noastră mică-mică-mititică și simpatică foc, cu toate că seamănă cu ta-su, adică frati-miu 🙂

Nu știu dacă am mai scris, dar minunea de nepoțică este ceva chiar deosebit, după ani de tratamente și dorințe neîmplinite, și când zic ani putem aproape să-i numărăm în zeci, când resemnarea apusese peste cei ce-acum sunt părinți, uite așa, chiar așa, apare adevăratul miracol al vieții. Un copil dorit mai departe de multe limite decât pot mulți să înțeleagă, așteptat mai mult decât o binecuvântare sfântă, a venit să întregească familia noastră și să ne aducă aminte de-acum înainte că nu toate lucrurile sunt calculabile și că speranța merită orice, pentru că ea există lângă noi și atunci când noi o abandonăm de-atâta suferință sau deznădejde. Deci, da, copiii sunt din rai. Hai că am luat-o pe coclauri și-ar trebui să revin la subiect. Am văzut-o pe micuță și la băiță, unde asistentele au recunoscut-o și pe Ralucuța, că vorba aia, am stat acolo vreo trei săptămâni cu Ilincuța după naștere. Ne-am întors târziu în noapte acasă, dar n-am adormit prea repede după atâtea emoții.

Sâmbătă am mers cu Drăgoșel la frizerie, să dăm căciulile jos, că deja începeam să semăn cu Porumbescu în plin moment de virtuozitate. E tare cumințel la frizerie, stă frumos pe scăunel, nu mai are probleme cu mașina de tuns, iar la sfârșit primește o gumă de mestecat de fiecare dată, că așa este tradiția.

Am avut și o temă de casă de la grădi, bucurie pentru mine și Mami că ne desfășurăm și noi puțin, ea s-a preocupat cu drapelul și eu cu reprezentarea zonelor de relief ale țării cu plastelină. Îți dai seama că în bucătărie era plastelină și pe tavan, că toți piticii, plus eu și Mami, eram toți în focurile pasiunii artistice, realizând ceea ce Drăgoșel numește atât de natural opelă de altă.

Am fost și răsfățați de Mami cu niște brioșe, sau pe românește muffine, decorate cu noile ei jucării pe care le-a cumpărat recent, completându-și colecția de decorațiuni dulci spre gemerea gâfâindă a dulapului suspendat din bucătărie, care dacă putea face diabet de la conținut, era de multă vreme pe insulină. La asta mai adăugăm și niște jocuri de-a v-ați ascunselea, niște vizite de-ale lui Maia, Buni și Bunicul și cam așa se umple un sfârșit de săptămână în familie.

Acum piticii s-au făcut că dorm, adică Dragoș și Feli, iar Ilincuța și Mami chiar se țin de treabă sforăind ușor, fiecare la ea în cameră, urmează o sesiune de țopăială, băițele, masa de seară și apoi somnul pentru întâmpinarea zilei de luni, începutul unei noi săptămâni.

Share: