Aceeaşi sută de centimetri garduri

Aceeaşi sută de centimetri garduri, doar că de data asta, cu mişcare inclusă. Am lăsat camera video pe înregistrare după ce le-am pus pe fete la culcare pentru a surprinde furişarea prin săritura dublu  axel triplu tulup, sau cum s-o scrie,   a Ilincăi din pătuţul ei. De menţionat că în pătuţul de aterizare era Felicia, care cuminţică foc, n-a zis nimic, n-a comentat şi nici n-a urmat mai mica infractoare în nelegiuirea ei, doar s-a dat jos din pat când am venit să recuperăm camera video.

După cum observi, piticania a sesizat că este ceva ciudat, a văzut că e înregistrată şi a păstrat contactul vizual, că seamănă cu Mami, vedetă TV, iar când am auzit că s-a dat jos şi am intrat în cameră, ea se chinuia să tragă camera video jos, de căpacul obiectivului care atârna graţios de şnuruleţul ăla mic, spre norocul nostru nu atât de jos încât să ajungă ea la el, altfel atât înregistrarea, cât şi camera, ar fi fost pierdute.

Ce să mai, motooooor, aaacţiuneee!

Comments

One response to “Aceeaşi sută de centimetri garduri”

  1. […] acum nu o să mai avem parte de suta centimetri garduri, sau de săritul pârleazului, sau de prima ridicare în piciorușe, dar mergem mai departe, spre […]

Leave a Reply