Facem și noi haz de necaz, ce să mai zicem? Am trecut prin Lămâiță, Maimuțică, Crăcănata și am ajuns la Zorro. Treaba vine de la fototerapie, după care se văd urmele măscuței care-i protejează ochișorii. Chiar întreba Ralucuța cum își dau chinezii seama dacă au icter? 🙂
La nici măcar o lună de viață, Ilinca și-a început cariera de fotomodel. Câteva mici diferențe: scutec in loc de bikini și branulă pe cap în loc de tocuri în picioare.
A vizitat-o și Maia cu mătușa Kinga, care e în domeniul modei, deci primul pas este făcut deja…
Știu că am zis că este interzis să faci poze la neonatologie, dar pacienții cu viză de flotant ca noi, care practic locuiesc aici, au alte drepturi 😉
Gacica este la solar, în spatele paravanelor, mufată în versiunea 2.0 cu cocktail de albumină administrat intravenos.
Urmatoarea șansă de a pleca acasă o vom avea marți, dacă treaba merge bine. Adică dacă începe să meargă bine, că până acum a mers cam prost.
Asa, și să nu uităm poza:
Dintre puținele momente fericite de p-aici…
Mai greu cu zâmbete în perioada asta, dar a reușit până la urmă Mami. Bebe a revenit la versiunea 1.0 de la 2.0 și ne bucurăm mult. În versiunea 2.0 a avut o mufă USB, sau cum îi zic ăștia branulă, pe căpșor ăsta mic.
Sperăm să nu mai fie nevoie…
Da, e babă, ce să mai, are deja vârsta exprimată în zile. După repetate reclamații (Mami, Cristina, Nașa), cu toate că am o conexiune de toată jena în maternitatea asta nouă, unde tipul de la IT, când a văzut Linux pe laptop m-a întrebat de unde să pornească un terminal, m-am decis să fac modificarea scriptului.
Ce nu face tati pentru sălămiorul ăsta mic și galben care nu vrea să meargă acasă 🙂
Așa, deci, acum apare în antet și vârsta micuței Ilinca, să nu mai existe discuții. Am făcut niște modificări și în algoritm, probabil peste o lună o să afișeze ceva ciudat, dar mai vedem.
O zi cu soare.
Nu mai știu cum a fost afară, dar înăuntru azi a fost soare. După o plimbare București-Ploiești-București-Ploiești-București, combinată cu puțin mai puțin de șase ore de somn, mă declar plăcut obosit, în sensul de fericit obosit. După atâtea zile de nori și umbre am avut parte de două luminițe mici dar mari și una mare reaprinsă. Drăgoșelu și Feli au venit să le vadă pe mami și pe bebe. Mai eram și eu cu Buni, dar mai pe fundal.
Cine și-ar fi imaginat că o să ne prindă joi în maternitate? Deja îmi vine să-i zic spital, cu toate că am insistat de fiecare dată la Ralucuța să-i spună maternitate, nu spital.
Acum, gândindu-mă mai bine, la câte probleme am avut cu sarcina și cât de “bine” a mers cu nașterea, trebuia să mai fie ceva. Ideea este că trebuie să se termine problemele astea și să revenim la o viață normală, cu țipete și plânsete, nu cu stat în pat în liniște și cu mâncare sănătoasă fără niciun gust.
Ralucuța rezistă eroic, cu toate că dorul de teroriștii ăia mici de acasă o cam dărâmă din când în când. Eu mai plec la Ploiești în fiecare zi să mai aranjez câte ceva la apartamentul nou, să mai cumpăr câte un lucru și probabil îmi trece timpul mai ușor.
Ciudat totuși, totul e nou, frumos, serviciile ireproșabile, dar noi vrem acasă frate că ne-am să-tu-rat. Ah, mâncarea. Păi să-mi fie mie dor de cantina de la servici? I-am spus tipei care a venit să ia feedback-ul in legătură cu mâncarea așa: i-aș da mâncarea asta mamei bucătarului, că după câteva mese sigur i-o pune-n cap și-i zice că a făcut școală de pomană. Nu mai zic de ciorba vegetariană cu carne de vită, care ne-a pus capac.
Deci, răbdare ne trebuie, noroc că avem bani, că sigur când ne dă nota de plată revin la mama bucătarului cu gănduri obstetrico-ginecologice.
Și florile încep să se ofilească deja…
Doar drumul către bebe și vizitele ei în rezervă la papa fac zilele mai frumoase. Și gropițele din obrăjor.
Gagica în schimb se simte bine, stă toată ziua la solar, doarme, mânâncă și face atmosferă cu scutecel-brăduleț-odorizant-puturos.
N-avem voie cu poze din secție, dar nici ei n-au voie să servească mâncarea aia așa că…
România, București, Sectorul 1, anul 2011, 24 octombrie. Reține 24 octombrie. Am depus actele pentru înmatricularea Ilincăi 🙂
Bineînțeles coadă, aglomerație etc. și iar bineînțeles, lipsă o copie, xerox inexistent, căutat, revenit…
Verifică tipa actele și-mi dă bonul. 13 decembrie. Cum pana mea poate să dureze atâta un certificat de naștere? Poate că încă sunt scrise de mână ca Letopisețul Moldovei. Poate dintr-o încercare disperată a autorităților de a renega mileniul trei, când cu o imprimantă și un calculator o rezolvau aproape instantaneu. Halal!
