Ei bine, iar a trecut o perioadă destul de mare de când am scris ultimul articol, dar ce să zic, nu mă plictisesc. Azi fiind duminică, iar toți piticii și Mami dorm puțin, zic că poate apuc și eu să mai scriu despre ce-am mai făcut și desfăcut în ultima perioadă.

Așadar…

Am cam fost tot timpul la Pitești, cu serviciul și vorba aia, la Ploiești poți să te Pitești, dar la Pitești nu poți să te Ploiești, așa că este încă o perioadă cam dificilă pentru mine și pentru noi. Am făcut în vreo trei săptămâni mai mulți kilometri decât în vreo jumătate de an, adică în mașină, avioanele nu se pun, iar asta în condițiile în care am și rămas peste noapte de o grămadă de ori, că naveta nu e chiar o variantă câștigătoare la distanța asta. Dar ajunge cu serviciul, să vorbim și de lucruri mai plăcute…între timp a fost și ziua mea și am primit cel mai frumos cadou din lume de la Mami și pitici, un suport foto rotativ cu ei în poze, și-i am acum cu mine la birou, oriunde aș fi. Chiar au reușit să țină secretul până de ziua mea, cu toate că au fost cu un fotograf în parc cu o săptămâna înainte, iar asta ar fi generat o mare surpriză dacă o aflam înainte cu ceva de genul…

– Tatiii am fost cu nenea în parc și ne-a făcut și pozeeeee

Dar s-au abținut cu toții și am primit cadoul minunat de ziua mea, așa că acum, la biroul meu temporar din Pitești am colțul meu de rai cu mine. Am mai primit și un breloc micuț cu poza lor și bineînțeles că pe el îl am tot timpul cu mine. Minunat!

Am mai fost și pe la țară de câteva ori, unde relaxarea este maximă, piticii se bălăcesc în voie, mai precis s-au bălăcit, pentru că piscinuța acum se desumflă cam ușor. Scot apă din fântână și fiind foarte rece, încălzim vreo două găleți pe aragazul cu butelie, că așa e la țară, adică mai domol, mai relaxat, mai pregătit cu ceva vreme înainte.

Nu ne-au lipsit nici plimbările în parc, când am mai putut, iar Drăgoșel se plimbă cu trotineta (că bicicleta e la Buni), Felicia stă pe trotinetă și o împingem noi, iar Ilinca fuge cam în orice altă direcție decât cea în care ne îndreptăm noi. Sunt așa simpatici când discută între ei, bineînțeles doar primele cinci minute, că pe urmă începe scandalul și țipatul unul la celălalt pentru a-și asigura dreptatea asupra oricărui punct de vedere. Cică ei imită pe cei mai, dar noi nu ne certăm cu strigături, că n-avem timp, că-i certăm pe ei și uite așa învață prostii.

De câteva ori am preferat să vin acasă chiar dacă am ajuns după nouă seara când piticii erau la culcare, măcar să-i simt aproape și să mă bucur de prezența lor și a lui Mami, care mă așteaptă de fiecare dată cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze, cu toate că în timpul zilei îmi închipui ce zonă de război e prin casă cu micuții luptători în forță maximă de vacanță.

Sper să nu scriu foarte curând, adică să apucăm să mergem și noi la mare, că suntem la dubla doi, prima dublă nereușită presupunând că trebuia deja să fi fost plecați, de fapt mâine trebuia să ne fi întors deja, dar noi încă n-am apucat să plecăm. Mai avem o șansă joia asta, dacă nu, cine știe, vom vedea. Sănătoși să fim, că de restul vom avea parte mai devreme sau mai târziu.

Share: