Arhiva deschisă la cuvântul cheie » Pitești «

Un fapt incredibil s-a întâmplat zilele acestea, am văzut trei delfini și o maimuțică lângă Argeș. Chiar în Pitești. La bazinul olimpic. Altfel spus, i-am dus pe pitici la înot. Probabil cel mai util lucru pe care l-am făcut în zilele astea libere înainte de Paște. Dragoș, Felicia și Ilinca, s-au bucurat de bălăceală. Vlăduț a așteptat cuminte la mami în brațe. De fapt în wrap. Dacă nu știi ce-i aia, stai liniștit(ă), că nici eu n-am știut până să cumpere mami. E o poză mai jos cu chestia asta. Prin chestie, mă refer la wrap, nu la mami 🙂

Planificasem să mergem cu ei la înot de o grămadă de timp. Am primit un număr de telefon al unui instructor de la un coleg. Asta acum vreo jumătate de an. Era iarnă, frig… Așa că am așteptat până ieri, în săptămâna dinaintea Paștelui. A plouat, a fost frig, nu știu de ce-am așteptat atâtea luni…

Piticii au fost încântați.  Dragoș și Ilinca, au fost extra-încântați. Felicia mai puțin. Trebuie să facă mișcare, iar ea este din ramura speciei mai sedentare, cam ca mine. Mi-am luat niște zile libere și i-am dus ieri și astăzi. Asta ca să începem în forță. Vom continua probabil în weekend-uri, că în timpul săptămânii seara este aglomerat. Asta ca să nu zic că nu prea pot eu…

Le-am luat costume de baie, papuci, halate. Mai avem de luat ochelari și căști în seara asta de la Decathlon. Viza medicală am rezolvat-o pe loc. Câtă vreme plătești taxa, treaba e rezolvată. Singurul lucru pe care l-a verificat doctorul a fost mina de la pix, când le-a trecut numele pe cartonașele alea.

Când fac ceva pentru copiii noștri am un sentiment extraordinar de împlinire. M-am simțit chiar mai bine decât după cosit, noul meu hobby. Despre asta am scris în pauza mea.

Am făcut un filmuleț și  niște poze la bazin, să le avem ca amintire în jurnal.

IMG_5810

IMG_5815

20160402_101432


Capitol: Plecări  Cuvinte cheie: , ,  
Lasă un comentariu

Are primăvara ceva al ei, nu? Trezirea asta la viață, un zumzet de chestii, culorile mai vii, totul este mai energizat.

Piteștiul este orașul lalelelor. Ne-am plimbat prin oraș weekendul trecut. Chiar se vede că laleaua este simbolul orașului. Weekendul aceesta este Simfonia lalelelor. Centrul e plin de flori. Aleea pietonală a fost transformată într-un loc de pelerinaj, un tribut pentru primăvară. Eu nu sunt din Pitești și poate că apreciez abundența florilor mai mult decât piteștenii.

Și grădinițele au fost invitate la o paradă a florilor. Felicia și Ilinca au participat, Mami și Dragoș au fost spectatori. Ce mi se pare interesant, este că fetele au primit costume de la grădiniță. Vorbim despre o grădiniță de stat. Chiar apreciez lucrurile astea.

Revenind la flori și florii, avem și noi reprezentantele noastre: Felicia, care este și Violeta, iar Mami, care este și Amelia. De la Camelia. A pierdut “C”ul pe drum, ca să nu fie cacofonia Raluca Camelia.

Am fost la Jumbo, cu toții. Dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani, aș fi spus că este imposibil să mergi cu trei copii și un bebeluș într-un magazin de jucării. Când am intrat eu prima dată, am fost cam amețit. Cred că în copilărie nici n-am visat să existe un astfel de magazin.  Sărbătoritele au avut voie să își ia un cadou mai mare, iar ceilalți ceva mai mic. Surprinzător, chiar nu este așa de complicat cu copiii. Le spunem dinainte regulile, iar ei, în general, le respectă.

Sâmbătă am sărbătorit cu o plimbare printre flori și o pizza. Am  comandat-o din centru și a venit acasă exact când am ajuns și noi.

Azi fiind duminică, ne-am dus o fugă la cumpărături și apoi am mai trecut o tură prin centru să luăm niște flori, că doar de asta sunt floriile, nu?

Suntem recunoscători Piteștiului pentru o primăvară atât de frumos înflorată.

Cum ziceam și când am scris despre mutarea la Pitești, transferurile copiilor la școală și grădiniță au fost o parte nu foarte dificilă, dar nici prea ușoară. Cum îmi spunea un prieten, copiii se adaptează mai ușor, foarte ușor, în sensul că ori le place, ori nu le place, iar asta se vede încă de la început.

Drăgoșel a trecut acum în clasa I-a și la clasa zero i-a fost foarte bine la școala din Ploiești, deci am avut ceva emoții cu mutarea. Norocul nostru este că școala e foarte aproape de casă, că îi place de Dna Învățătoare, ca să nu mai vorbim de After School, de care este mai mult decât încântat. Inițial era vorba că-i place să mânânce acolo, dar încet-încet am aflat că se cam grăbește să ajungă de la școală la after-school ca să se întâlnească acolo cu o fetiță mai mare… Este cam timid, o parte venind probabil din gene, deci n-am prea mult de comentat. Ne facem puține griji că nu socializează mai mult cu copiii din clasa normală de la școală, dar a fost prima săptămână și mai este timp suficient.

Feli și Ilincuța n-au avut probleme relevante cu mutarea în noua grădiniță, cred că o importanță destul de mare având și faptul că Mami a avut inspirația să le ducă pe acolo într-o zi din săptămâna anterioară începerii oficiale, când au avut ocazia să vadă sălile și pe unele dintre Doamne, deci a fost foarte bine. Feli s-a adaptat instantaneu, Ilincuța fiind mai micuță a mai pus buzița dimineață și a plâns puțin, dar dacă aș compara cu ce-am văzut pe acolo la copii care fuseseră și anul trecut, stăm foarte bine. În plus, cred că mai este și vorba de puțină șmecherie, de exemplu într-o zi mi-a spus că era puțin tristă, s-a dus la Doamna, i-a zis cum se simte și că-i vine să plângă și apoi a primit o bombonică să nu plângă și bineînțeles că nu a mai plâns… A mai încercat în altă zi să ne spună că o doare burtica și să o luăm la prânz, treabă super-riscantă pentru stabilirea standardelor de lucru viitoare, încercare pe care am depășit-o cu bine printr-un refuz clar și explicat, fiind aproape evident faptul că durerea de burtică era doar o metodă de negociere mai puțin ortodoxă a micuței noastre crețe. Vai de capul nostru ce s-o întâmpla când se face mai mare.

Ne-am făcut și o rutină, adică dimineața ne trezim toți, mâncăm ceva și apoi plecăm cu mașina, le lăsăm pe fete, apoi pe Dragoș și pe Mami la școală, Mami vine pe jos acasă pentru că e foarte aproape, iar după-amiază se duce Mami și-i ia pe la 16:00, pentru că eu nu termin atât de devreme.

Putem spune astfel că avem din nou noroc și cu școala și cu grădinița, iar partea asta importantă din mutarea noastră la Pitești a decurs foarte bine, deci acum ne uităm cu interes și preocupare la următorul pas, venirea pe lume al celui de-al patrulea micuț, care își va face simțită prezența foarte bine, mai ales în nocturne gălăgioase în foarte scurtă vreme.

Așadar, suntem Piteșteeeeeni!

Dacă stau acum să mă gândesc, au fost câteva etape în viața noastră de familie care ne-au făcut să fim ceea ce suntem azi (Sept.15), de la momentul când am cunoscut-o pe Ralucuța în 2000, apoi când ne-am mutat împreună, apoi când ne-am luat primul apartament, apoi când ne-am mutat într-un alt apartament mai mare (pentru că nu mai aveam loc cu doi copii și unul pe drum în două camere). Acesta este un fir cronologic, dar și legat de locurile unde am ajuns să trăim împreună.

2015 a venit pentru noi cu un pas mic pentru omenire, dar un pas foarte mare pentru familia noastră: mutarea la Pitești. Distanța nu este foarte relevantă, adică vreo sută treizeci de kilometri, din punctul meu de vedere aproape irelevantă, ținând cont că pentru aproape doi ani am parcurs-o deja de sute de ori, însă pentru noi ca familie, cel puțin mental, a fost o schimbare mare.

Acum că am realizat-o, pare simplu, dar întregul proces a fost foarte complicat. Motivul principal pentru care cred că am reușit să trecem peste toate obstacolele a fost faptul că am avut un singur obiectiv: să fim împreună.

Chiar vorbeam zilele trecute despre un lucru excepțional. Înainte să lucrez în Pitești (am început prin August 2013), am făcut parte dintr-o echipă centrală, ca suport pentru proiecte regionale, astfel călătorind foarte mult în alte țări, aproape săptămânal pentru vreo doi ani. Așadar o vedeam pe Ralucuța și pe copii doar puțin în timpul săptămânii, de fiecare dată în weekend și în vacanțe. În ultimii doi ani, de când m-am mutat cu serviciul la Pitești, a fost puțin mai complicat, pentru că plecam luni dimineața și mă întorceam vineri seara acasă, deci ne vedeam chiar doar în weekend și vacanțe.

Eeeeh, aici vine partea interesantă. Cumva, de atâta vreme, creierul meu a asociat foarte puternic și normal momentele când sunt cu soția și copiii cu weekendurile și vacanțele. Surpriză! Ne-am mutat împreună și ne vedem în fiecare zi, însă creierul meu nu s-a adaptat încă și în continuare, eu mă simt ca și când ar fi în continuu weekend sau vacanță. Și nu, nu uit să plec la servici în fiecare dimineață. Nu știu dacă așa ceva poate fi de înțeles, dar este pentru mine ceva extraordinar. Probabil, încet-încet, această stare o să dispară și o să ajung la normal, dar mi-aș dori să țină cât mai mult, să mai recuperez și eu din anii aceia pierduți.

Mai avem ceva până să ne adaptăm definitiv după această mutare în noul nostru oraș, dar cea mai complicată etapă va urma. Am rezolvat cu transferul băiatului la școală aici, puțin dificil că a trecut în clasa I-a, am rezolvat-o și cu transferul fetelor la grădiniță, stăm aproape și de școală și de grădiniță, aproape ne-am creat o rutină logistică pentru a rezolva lucrurile astea, dar cum ziceam, etapa cea mai complexă va urma în foarte scurt timp și mă refer aici la nașterea celui de-al patrulea copilaș și apoi perioada imediat următoare nașterii, pentru care încă nu avem soluții complete, dar să nu uităm obiectivul principal: să fim împreună. Asta pentru că împreună și sănătoși putem face aproximativ orice 🙂

DSCN2009

Capitol: Ale mele  Cuvinte cheie: ,  
3 Comentarii

De data asta a trecut mai mult de o lună de când am scris ultima oară în jurnal, trece timpul când te distrezi. Ca să ajungem repede la zi: m-am mutat de ceva vreme cu serviciul la Pitești, fac naveta, adică plec luni dimineața și vin vineri seara înapoi acasă. Nu este o plăcere, dar nici nu este atât de dificil cum pare la prima vedere. Singura  problemă reală este faptul că nu sunt împreună cu familia, iar ăsta este un preț destul de mare pe care-l am de plătit pentru pasul înainte în carieră. Timpul îmi va arăta dacă a fost un pas bun sau greșit, acum, așa cum e el, încerc să mă bucur de orice îmi oferă. continuare…

Capitol: Ale mele  Cuvinte cheie:  
Lasă un comentariu

Ei bine, iar a trecut o perioadă destul de mare de când am scris ultimul articol, dar ce să zic, nu mă plictisesc. Azi fiind duminică, iar toți piticii și Mami dorm puțin, zic că poate apuc și eu să mai scriu despre ce-am mai făcut și desfăcut în ultima perioadă.

Așadar… continuare…

Capitol: Ale mele  Cuvinte cheie: , , ,  
Lasă un comentariu