Și ce dacă e mai rece afară și se întunecă mai repede? Într-un fel chiar e mai bine, că e mult mai liber în parcuri, iar frigul este ceva totuși normal acum că începe iarna, așa că niște hăinuțe mai groase ar trebui să rezolve problema. Uite așa ne-am plimat noi ieri pe înserat în parcul de la Sala Sporturilor din Ploiești, spre bucuria piticilor, care au beneficiat în exclusivitate de locul de joacă, tăvălindu-se în voie cam pe peste tot. Bineînțeles că atunci când am propus să ne îndreptăm spre mașină nimeni n-a fost de acord, nici măcar Mami, iar după ce am ajuns în cel mai depărtat punct, toată lumea era obosită și vroia în brațe. (more…)
Blog
-
Pădurea dintre copaci
Scriam prin iunie despre un tip miraculos de arbore, care crește ca Făt-frumos, și cu care mă gândeam că aș putea împleti dorința de întreprinzător privat cu recunoștința pe care încă o simt datoare naturii. Fără să dau măcar sursa tabelului, că așa vreau eu, cam așa ar crește păduricea din super copăceii ăștia:
Este adevărat că păduricea noastră dintre cei trei copăcei pe care i-am luat, încă nu are un an, adică din iunie până acum sunt doar patru luni, un trimestru, dar sunt destul de bine crescuți, cu ochii la cei patru metri pe care îi vor avea peste încă opt luni. I-am pozat zilele trecute când am fost la țară și abia am putut intra în curte datorită coroanei lor bogate și frunzelor de dimensiuni basmatice. Ce să mai lungim vorba, pun niște poze, că simt nevoia de interviuri pe CNN:
După cum îți poți da seama din imaginea de mai jos, Felicia are mari probleme de dezvoltare, având în vedere că la vârsta de doi ani și ceva, deja are cam patru metri, fiind în felul ăsta puțin mai mare decât specia de super arbust.
Oricum, chiar și cu riscul de a da pe față toate secretele ascunse ale speciei, trebuie să recunosc, că până și mostrele pe care le avem noi, sunt sensibil mai mari decât pătlăgelele din aceeași curte.
Vă țin la curent cu evoluția, iar dacă se cam complică treaba și te uiți pe geam și vezi doar umbră, îmi cer scuze, ar putea fi de la copacii noștri, plantați în zona Colceag, Prahova, dar la înălțimea lor, pot face umbră pe o rază de, o rază deeee, de lumină.
Până apărem pe National Geografic cu ei, te țin la curent aici pe blog.
-
Ariciul și miauneza
Și acum îmi aduc aminte surprinderea cu care am citit prima dată lista de rechizite pe care a trebuit să o ducem la grădi pentru Dragoș prima oară. Eu, adică naivul de mine își închipuia că la grădiniță copiii se joacă, mânâncă și dorm, venind mai apoi acasă. Cred totuși că așa era treaba acum ceva vreme, să zicem vreo treizeci și ceva de ani, dar azi nu mai este frate. Era o listă lungă, complexă, care pentru diversitatea hipermarketului Real nu prea a fost satisfăcută. Am și dat o grămadă de bani de pomană, când în piață, era o gheretuță mică, specializată pe așa ceva, unde știau chiar și în funcție de grădiniță și de grupă ce le trebuie. Mă rog, așa învață omul, dar să revenim la ideea de bază. Drăgoșel avansează serios spre terminarea grădiniței, este deja la grupa mijlocie, ceea ce echivalează cu anul trei de facultate, sau cam așa ceva. A început să fie destul de clar că nu este un mare artist, dar la partea cu poeziile se ține destul de bine, deci ceva tentă de umanist are în el. Să vedem cum o să fie când începem cu algebra și trigonometria, probabil la grupa mare, la cum evoluează lucrurile.
Au primit temă pentru acasă, cică să facă un arici. Păi arici e el frate, cum să facă altul. Mami, care este tocilara familiei (acum că e și ea la școală avem chiar dovezi), s-a pus pe treabă și a dat naștere unui nou membru al familiei, spre relaxarea ei, acesta ieșind doar din mâinile ei, și nu pe cale naturală 🙂
Despre miauneză, ce să-ți zic, probabil că sună a limbă străină pentru căței, dar n-are nicio legătură, este de fapt ceea ce toți cei ancorați în vocabulare tradiționale numesc maioneză. Ne-am distrat destul de tare pe tema asta astăzi când ne-am întors de la București, unde am fost la controlul tehnic cu Mami, când în mașină, Drăgoșel încerca să ne explice ceva despre miauneza comestibilă, un nou motiv pentru a mă gândi mai serios la extinderea dicționarului pentru toți părinții doritori să-ți amintească niște cuvinte minunate cu care nu se vor mai întâlni niciodată după ce odraslele învață să vorbească mai bine…
-
Uite tati, fără moţ
Mda, nu mai avem bebeluş în casă, Ilincuţa a făcut astăzi un anişor. La mulţi ani puişor micuţ! Conform tradiţiei de petrecăreţi, am făcut o petrecere la sfârşit de săptămână, după datina străbună de chelit bebeluşi nevinovaţi şi rupt turte în capul micuţilor, iar astăzi am ciugulit tortul făcut de Mami cu toată dragostea pentru cel mai mic pui din casă.
Tortuleţul a fost făcut de mami cu ajutorul Feliciei şi al lui Dragoş, bineînţeles, sub atenta supraveghere a Ilincuţei. Cum mai trece timpul când te distrezi…
Aah, şi a ales de pe tavă stesoscopul, banii şi verigheta, că nu prea se vede bine în poza aia de mai sus situaţia 🙂
-
Vine toamna cu galoşi
A început grădiniţa, aşa că am dat drumul şi la sezonul de poezii. În timpul vacanţei de vără, Drăgoşel a fost relaxat, s-a jucat şi nu l-am pus să înveţe nimic, probabil nu e bine, dar aşa am vrut noi, că e mic şi e vacanţă, ce pana mea. Rezultatele se văd, că face nişte desene cu omuşori de te sperii, iar la partea cu origami, zis ştiinţific, bărcuţe din hârtie, mai pe limba noastră, cică a cam enervat-o pe doamna educatoare, care se chinuia săraca să-i facă şi lui bărcuţa, iar el o desfăcea cu o plăcere drăcuşorească, asta întâmplându-se nu doar o singură dată 🙂
Dar acum trecem la poezii, deci avem opera aici: Vine toamna cu galosi şi bineînţeles subtitrarea, că e mai greu cu teatrul radiofonic în limbi străine:
Vine toamna cu galoşi
de Mălina Cajal
Şoptesc pe străzi pâraie,
Toamna în manta de ploaie
Bate-n geam cu glasu-i mic,
Pic, pic, pic.
Azi şi-a pus ciorapi mai groşi,
Ba şi-a pus chiar şi galoşi,
Să nu prindă guturai,
Vai, vai, vai.
-
Fericirea din neon
Cum vă mai ziceam eu şi alte dăţi, cam sunt plecat de acasă, ceea ce face lucrurile alea mici de mentenanţă, nişte operaţiuni complexe în toată regula. Acum vreo săptămână ni s-a stricat lumina din baie, nimic anormal de altfel. Bineînţeles că aveam un neon de rezervă, dar nu prea a ajutat, că tot n-a funcţionat. După câteva zile, am ajuns la cumpărături şi am mai cumpărat unul, corpul de iluminat fiind cu două tuburi de neon. Surpriză, tot n-a funcţionat, deci un lucru mic a deviat în ceva mai complicat. Dacă la contextul ăsta mai adăugăm ingredientele de mai jos, treaba se complică şi mai tare:
- corpul de iluminat este montat pe o structură de rigips, făcută la baie de meşterii Manole care ne-au lurat în apartament, cu o rezistenţă foarte firavă din punctul meu de vedere;
- fixarea lămpii a fost destul de dificilă, chiar şi pentru un electrician respectabil, cu experienţă relevantă;
- singura şansă să pun un nou corp de iluminat era să se potrivească exact găurile de prindere cu cele din perete, şi locul prin care să intre firele alea tari din aluminiu să fie exact unde trebuie…
Asta a fost partea naşpa, partea frumoasă acum începe. Ieri dimineaţă (sâmbătă), am luat-o pe Felicia şi am plecat să căutăm un corp de neon, care să corespundă criteriilor de mai sus. Şi am fost prima dată la Bricostore, de unde mi se părea mie că l-am cumpărat p-ăla vechi, dar n-am găsit. Feli a zis fericită la ieşire atuu, aşa că am mers apoi la Baumax, dar din nou nimic şi ea atuu, deci am mers la Praktiker, tot pauză şi la final am ajuns la Obi van Kenobi sau cum s-o scrie, de unde am luat şi noi ce-am apucat, că înapoi am zis că nu mai merg.Apoi am venit acasă, unde am avut plăcerea să consatat că găurile de prindere nu se potriveau, firele din perete, bineînţeles foarte scurte, ieşeau fix unde venea un transformator din ăla care alimentează tubul de neon şi am mai văzut şi ce naşparliu era corpul de iluminat. Dar încet, încet, cu o bormaşină, nişte şurubelniţe, un patent şi altele din trusa mea de scule de băieţel am rezolvat treaba şi am fost foarte mulţumit.O fi el urât şi strâmb montat, dar o să-mi aducă aminte de acum înainte de o sâmbătă dimineaţă minunată, acasă.
-
Feli şi pârleazul
A trecut timpul şi Feli are deja doi anişori împliniţi, în curând chiar şi Ilincuţa va face un anişor, de Drăgoşel, ce să mai vorbim, e bărbat în toată firea mergând pe cinci ani.
Astăzi a venit momentul când Feli şi-a dobândit libertatea din pătuţ, momentul ăla când Tati modifică pătuţul astfel încât: (more…)
-
Tigrişorul, pisicuţa şi pinguinul
A mai trecut o săptămână frumoasă în familia nostră cu trei pitici. Şi nu, nu facem şapte. Şi da, Mami e Albă ca zăpada, iar eu sunt naratorul 🙂 Dimineaţa la grădi a fost parcă puţin mai bine spre final, în sensul că trilurile Feliciei nu se mai auzeau din stradă când plecam. Pe vineri parcă nici n-a mai plâns aşa cu suspine din alea din călcâie. Cine ştie, poate săptămâna asta o să fie mai bine, oricum, noi continuăm. Ce tare o să fie în septembrie anul viitor, când începe şi Ilinca, atunci să vezi dimineţi interesante, dar mai e ceva până atunci, să ne concentrăm pe prezent. (more…)
-
Sfârșit de săptămână
Uichend, cum îi zic francezii hihihi, pentru noi, latinii dintre slavi, zilele alea două de care ți-e dor în tot restul săptămânii. Așadar, am început de săptămâna asta facultatea cu doi pitici: Dragoș la grupa Curioșilor, grădiniță grupa mijlocie și Felicia la creșă, grupa 2, adică grupa mijlocie. Am mai scris frustrarea mea de a nu fi în țară în primele zile când pitica mare începe creșa, dar asta este, pământul se învârte, cam la fel. De luni până joi, Feli, Dragoș, Mami și Bunicul au fost în echipă la eveniment și totul a decurs bine, după cum vă povestea Mami aici.
Vineri am fost și eu acasă și am avut ocazia, plăcerea, privilegiul chiar, să merg cu toți școlăreii mei de dimineață. Bineînțeles că a fost și prima zi când Feli a plâns că nu mai vrea la grădi. Mă simțeam cam ciudat, dar m-am lăsat convins că este datorită faptului că i-a plăcut mai mult doar în primele zile și când a văzut că trebuie să meargă chiar zilnic a început să facă nazuri. Sper ca săptămâna viitoare să fie bine din nou, fără plânsete. Planetele s-au aliniat într-o dungă umbrită de niște lucruri, dar cu lumină pe faptul că voi putea să merg cu piticii la grădi în fiecare zi, cel puțin în perioada imediat următoare.
Astăzi (sâmbătă) am fost la prânz la Maia, unde garsoniera mică dar cochetă a fost cucerită aproape instantaneu de mini-cotropitorii Trîmbițași, care și-au etalat care mai de care schițele pentru impresionarea audienței.
Drăgoșel, cel mai de-al casei, s-a dezbrăcat în chiloței, că deh, zice el vreau să mă relaxez:
Felicia pofticioasa a început să sape repede prin bucătărie după ceva bun. Eu tot cred că ea nu se trage din maimuță, se trage din pelican, că bagă orice în gușulița aia simpatică:
Ilincuța s-a desfășurat prin etalarea înclinație sale asupra decorațiunilor interioare, insistând pe tema ninge iar, ninge iar, șervețele peste tot:
După faptă și răsplată, bomboane, x, ca să nu zic y, că la Maia se mai pierd din reguli:
Bucurie pentru toți și la fel cum încape laptele condensat în dozele alea mici, la fel de densă a fost și fericirea în vizită la Maia, cu mini-scafandrul șef patrulând prin toată casa:
Și uite așa, amintirile se-aștern, și noi îmbătrânim fericiți cu folos.
