Jurnal de tată

Blog

  • Desenăm, ne jucăm și biciclăm

    Cum energie vie nu au doar ăia de la Rompetrol, ci de fapt au folosit un slogan clar aplicabil copiilor, trebuie să menținem consumul de energie la un nivel ridicat, altfel avem probleme cu dormitul, cu mâncatul și alte alea. Deci, citând niște iluștrii foști contemporani,  ceee aveeeem nooooi aiiiici? (more…)

  • Ilincuța la facultate

    A venit și vremea ca micuța noastră Ilinca să meargă la creșă. Motivele pentru care am dus-o de săptămâna asta sunt mai multe:

    • să fie în aceeași grupă cu Feli până în septembrie;
    • să fie la aceeași educatoare/asistentă pe care o cunoaștem, de care ne lace și la care a fost și Dragoș;
    • să mai ușurăm și programul lui Buni care era în fiecare zi prezentă pe metereze;
    • să fie mai ușor, deoarece la începutul anului, la grupele mici, majoritatea piticilor plâng de mama focului, și chiar dacă alți n-ar plânge în mod normal, se bagă și ei în echipă și e o jale acolo frate de te gândești cum pot rezista femeile alea care stau toată ziua cu ei. (more…)

  • Frezat, dansat, culcat

    Când era mic, Drăgoşel era destul de speriat de tuns. Îmi aduc aminte când a trebuit să-l radem în cap, pentru că începusem să-l tundem cu o maşină destul de silenţioasă, dar n-a suportat şi era pe jumătate chelit, aşa că a trebuit să găsim o altă soluţie fără sunete, deci ras. Ca să stea linştit i-am dat atunci un lighean cu apă să se joace, soluţie eficace, dar destul de complexă pentru bucătăria care începea să semene cu un acvariu. Mai târziu l-am dus la coafeza lui Mami, care prestează acasă, unde Drăgoşel se simţea în largul lui. Prima oară l-a tuns din foarfecă, iar mai apoi cu maşina de tuns, cu care s-a obişnuit destul de repede. Astăzi însă, l-am dus la frizeria unde mă tund eu, este deja băiat mare. S-a dat bineînţeles în spectacol acolo, că deh, are nevoie de toată atenţia, indiferent de mărimea grupului din jur, dar a fost cuminte, a povestit cum Mami este frizeriţă, doctoră, poliţistă şi pompier, cum Ilinca şi Felicia au fost născute amândouă de-o dată, dar a avut răbdare cu tunsul şi totul s-a terminat cu bine. Doamne, ce-o povesti doamnelor la grădi? Frezat.

    Am trecut pe la optică să vedem dacă au rezolvat cu cea de-a treia înlocuire de ochelari ai Ilincuţei şi apoi am fost o fugă pe la Maia să vedem ce mai face. Ne-am întors acasă la fete, unde Mami făcea mâncărica şi a urmat programul de alergat-împins-bruscat. Dansat.

    După ce au mâncat, i-am pus pe toţi piticii la culcare, dar Feli şi Ilinca au continuat distracţia până au obosit şi s-au culcat. Drăgoşel bineînţeles că încă nu a adormit şi foarte probabil iar nu va dormi, deşi îl voi ţine în pat vreo două ore, câtă vreme dorm fetele. Culcat.


    Mami se duce cu o prietenă la un eveniment la Bucureşti, ceva cu diete, alimentaţie sănătoasă, cred, Adunarea pofticioşilor,  iar eu stau cu piticii şi ne vom juca, râde, enerva şi foarte probabil şi plânge, toată seara. Revigorant pentru mine.

     

  • Aceeaşi sută de centimetri garduri

    Aceeaşi sută de centimetri garduri, doar că de data asta, cu mişcare inclusă. Am lăsat camera video pe înregistrare după ce le-am pus pe fete la culcare pentru a surprinde furişarea prin săritura dublu  axel triplu tulup, sau cum s-o scrie,   a Ilincăi din pătuţul ei. De menţionat că în pătuţul de aterizare era Felicia, care cuminţică foc, n-a zis nimic, n-a comentat şi nici n-a urmat mai mica infractoare în nelegiuirea ei, doar s-a dat jos din pat când am venit să recuperăm camera video.

    După cum observi, piticania a sesizat că este ceva ciudat, a văzut că e înregistrată şi a păstrat contactul vizual, că seamănă cu Mami, vedetă TV, iar când am auzit că s-a dat jos şi am intrat în cameră, ea se chinuia să tragă camera video jos, de căpacul obiectivului care atârna graţios de şnuruleţul ăla mic, spre norocul nostru nu atât de jos încât să ajungă ea la el, altfel atât înregistrarea, cât şi camera, ar fi fost pierdute.

    Ce să mai, motooooor, aaacţiuneee!

  • O sută centrimetri garduri

    A trecut doar o jumătate de an de când îţi povesteam de Feli şi pârleazul ei, când i-am modificat pătuţul astfel încât să se poată da jos singurică, dar să nu riscăm să cadă din el când doarme. Acelaşi lucru l-am făcut şi cu pătuţul lui Drăgoşel, dar a trecut multă vreme de atunci. (more…)

  • Primăvara cu ninsoare

    Anul ăsta se pare că iarna mai vrea să stea, că suntem deja spre mijlocul lui martie și uite că încă este cam frig și chiar mai ninge serios în unele locuri. Între timp, fetele contiuă să crescă, Felicia vorbește din ce în ce mai mult, cu toate că ne este destul de greu să o înțelegem, dar e scumpă foc, Ilincuța continuă tratamentul pentru ochișor și se văd semne de îmbunătățire, doar că acum ne gândim ce-o să facem când nu va mai fi nevoie să poarte ochelari, că ne-am obișnuit cu ea așa și deja ni se pare mult mai simpatică decât fără ochelari, iar Drăgoșel continuă seria prostiuțelor, cu nasul julit, aproape spart, de la o căzătură în sufragerie și cu multe   alte șicanări ale fetelor pe diverse teme. (more…)

  • Internetul meu

    Buturuga mică răstoarnă carul mare, sau altfel spus, o liţă şi-un neuron au schimbat lumea. Exagerez, ştiu, dar inteligenţa şi infrastructura au făcut ca internetul să fie ce este astăzi, un lucru necesar, poate chiar indispensabil pentru foarte mulţi dintre noi. Stau şi mă gândesc cum naiba se descurcau  oamenii înainte, cu fum în loc de mobile, cu scrisori în loc de mailuri, sau cu calcule manuale în loc de sisteme ERP. Asta nu înseamnă că n-am momente când vreu să-mi fie taaaare dor de laptop sau mobil, să uit de toate astea, şi să mă bucur pur şi simplu de natură, aşa cum era şi încă mai este, dar poate nu va mai şi fi pentru multă vreme. (more…)

  • Unul şi jumătate plus un sfert

    Cel mai important eveniment monden al săptămânii ăsteia a fost, pentru noi, ziua lui Drăgoşeeeel. A împlinit cinci ani, deci e bărbat deja, ce să mai… Ne-am mobilizat cu o petrecere la bărcuţa de închiriat a francizei culinar controversate a lui McLaren, ăsta, McDonald. Motivele au fost destul de clare: nu trebuie să văruieşti după petrecere, nu cauţi prin vecini o lopată ca să pui jucăriile la loc, nu faci ca marfarul ca să-i strângi pe toţi la masă, altcineva le pune muzică şi-i distrează, îi pictează pe faţă puţin mai organizat decât o fac ei în fiecare zi şi mai mult decât atât, stai vreo două ore şi după aia pleci acasă. (more…)

  • A trecut ceva vreme

    Da, a cam trecut ceva vreme de când am scris ultima oară, asta este, timpul zboară când te distrezi. Între timp, Ilincuța își continuă tratamentul, adică poartă ochelari și două ore pe zi are un ocluzor pe ochișor, Dăgoșel și Feli merg la grădi, fie vremea cât de rea și învață să facă diverse lucruri haioase. Tot nu prea înțeleg eu de ce trebuie de la vârsta asta să știe să scrie, din câte îmi aduc eu aminte, noi am învățat bastonașele alea în clasa I-a, iar acum, nici nu mai așteaptă până la grupa pregătitoare frate. Mă rog, oi fi eu mai ciudat și mă mai rățoiesc la Mami când zice să mai facem și noi cu el acasa exerciții de scriere, de parcă ar fi la școală deja.

    În continuare avem aceeași hărmălaie fericită în casă, iar momentele de liniște le conștientizăm destul de rapid, știind că orice moment de liniște presupune că piticii fac o prostiuță destul de mare. Inimaginabilă viața fără copii, iar doar cu unul lucrurile mi se par atât de simple și ciudate încât nici nu-ți pot explica. Nu-ți imagina că totul este feeric, că nu este cazul, avem urlete și căpăceli în fiecare zi, sport individual și de echipă, la care ne putem înscrie într-un concurs de semi-profesioniști cu relevante șanse de câștig.

    Am mai petrecut și un weekend frumos undeva lângă Sighișoara, într-o locație retrasă, aproape fără semnal GSM, unde Mami a ținut în brațe un mielușel nounăscut, am văzut porcușori creți, porcișori cum zice Dragoș, iar eu am mâncat o tocană de căprioară la ceaun, făcută molcom în frig de iarnă, la foc de lemne și mâncată tot afară la frig, pe masă de lemn așa cum pică bine oricărei miresme de vânat.

    Piticii (dar și noi) am mai petrecut o seară foarte plăcută de ziua finuței Andra, care și ea crește vâzând cu ochii alături de sora ei Sabinuța, născută cu doar câteva zile înainte de Drăgoșel. Ca de fiecare dată, la plecare zona arăta ca un câmp de luptă de cred că și uraganul Katrina încă mai are de învățat cum se face  o dezordine perfectă.

    Ne-am luat un aparat foto buclucaș (vezi poza cu ușa din sufragerie), dar care face și poze artistice (Mami e artista în cazul de mai jos). Începusem să mă uit pe review-uri, dar sunt prea multe oferte și devin obositoare la un moment dat. Am mers pe  un Canon SX230 HS, pe care l-am găsit la ofertă pe eMag, la vreo 600RON, redus de la vreo mie. Este asamblat în Japonia (deci se mai poate) și face poze bune pentru niște amatori ca noi. Sper să reziste și el o perioadă mai lungă, deși la noi cam toate au avut viață scurtă. M-am uitat eu și la alea antișoc și anti-apă și anti-trăznet, dar prea erau urâte și scumpe. Ăsta e mic, simpatic, are GPS încorporat și o grămadă de efecte haioase.

    Tot la capitolul gadgetării, am cumpărat și o tabletă Google Nexus 7, căreia  între timp i-am pus numele Tăbliță. Mami e cam geloasă, că-mi petrec timpul întreținându-mă cu ea și câteodată se mai supără, dar eu nu exagerez. Am ajuns acum să am de-a face cu toate sistemele de operare mai cunoscute (W7 pe laptopul de la servici, Linux Ubuntu pe cel de acasă, iOS pe telefon, Android pe tabletă). Am tot dat târcoale de ceva vreme prin magazinele virtuale, dar nu m-am lipit de nimic până acum. M-am oprit la ea datorită raportului bun dintre prețul și caracteristici.