Cum ziceam și când am scris despre mutarea la Pitești, transferurile copiilor la școală și grădiniță au fost o parte nu foarte dificilă, dar nici prea ușoară. Cum îmi spunea un prieten, copiii se adaptează mai ușor, foarte ușor, în sensul că ori le place, ori nu le place, iar asta se vede încă de la început.

Drăgoșel a trecut acum în clasa I-a și la clasa zero i-a fost foarte bine la școala din Ploiești, deci am avut ceva emoții cu mutarea. Norocul nostru este că școala e foarte aproape de casă, că îi place de Dna Învățătoare, ca să nu mai vorbim de After School, de care este mai mult decât încântat. Inițial era vorba că-i place să mânânce acolo, dar încet-încet am aflat că se cam grăbește să ajungă de la școală la after-school ca să se întâlnească acolo cu o fetiță mai mare… Este cam timid, o parte venind probabil din gene, deci n-am prea mult de comentat. Ne facem puține griji că nu socializează mai mult cu copiii din clasa normală de la școală, dar a fost prima săptămână și mai este timp suficient.

Feli și Ilincuța n-au avut probleme relevante cu mutarea în noua grădiniță, cred că o importanță destul de mare având și faptul că Mami a avut inspirația să le ducă pe acolo într-o zi din săptămâna anterioară începerii oficiale, când au avut ocazia să vadă sălile și pe unele dintre Doamne, deci a fost foarte bine. Feli s-a adaptat instantaneu, Ilincuța fiind mai micuță a mai pus buzița dimineață și a plâns puțin, dar dacă aș compara cu ce-am văzut pe acolo la copii care fuseseră și anul trecut, stăm foarte bine. În plus, cred că mai este și vorba de puțină șmecherie, de exemplu într-o zi mi-a spus că era puțin tristă, s-a dus la Doamna, i-a zis cum se simte și că-i vine să plângă și apoi a primit o bombonică să nu plângă și bineînțeles că nu a mai plâns… A mai încercat în altă zi să ne spună că o doare burtica și să o luăm la prânz, treabă super-riscantă pentru stabilirea standardelor de lucru viitoare, încercare pe care am depășit-o cu bine printr-un refuz clar și explicat, fiind aproape evident faptul că durerea de burtică era doar o metodă de negociere mai puțin ortodoxă a micuței noastre crețe. Vai de capul nostru ce s-o întâmpla când se face mai mare.

Ne-am făcut și o rutină, adică dimineața ne trezim toți, mâncăm ceva și apoi plecăm cu mașina, le lăsăm pe fete, apoi pe Dragoș și pe Mami la școală, Mami vine pe jos acasă pentru că e foarte aproape, iar după-amiază se duce Mami și-i ia pe la 16:00, pentru că eu nu termin atât de devreme.

Putem spune astfel că avem din nou noroc și cu școala și cu grădinița, iar partea asta importantă din mutarea noastră la Pitești a decurs foarte bine, deci acum ne uităm cu interes și preocupare la următorul pas, venirea pe lume al celui de-al patrulea micuț, care își va face simțită prezența foarte bine, mai ales în nocturne gălăgioase în foarte scurtă vreme.

Așadar, suntem Piteșteeeeeni!

Share: