Când eram noi în maternitate, cu problemele de icter și perfuzii pe căpșorul micuței de ziceai că joacă-n Matrix, nu ne imaginam că în scurt timp o s-o vedem și înotând de voie în biserică, dar uite că timpul trece foarte repede și am ajuns și la botezul ei. Micuța Ilincuța, plus Teodora, a devenit astfel oficială și în ochii creștinimii.

15 Ianuarie 2012, zi frumoasă, 38-40 grade, ale mele, afară vreo 5-6 cred, dar senin, fără vânt. Pentru că nu mi-a fost chiar bine (a se citi am ajuns la urgențe), nașii au venit duminică dimineață, nu sâmbătă cum era planul anterior. Cu mici emoții am ajuns la timp la biserică, unde totul a mers ca pe roate mici, de bebeluși. Ilincuța, în ciuda palmaresului ei de note la trei octave peste orice profesionist, s-a arătat fascinată de melodicitatea corului din biserică pe care l-a ascultat fără întreruperi, până la startul cu apa.

Dezbrăcatul a mers și el foarte bine, nașa fiind la a treia experiență, doar cu noi 🙂 Pe fundal se defășura în forță maximă colegul de cristelniță care probabil de alftel era cumințel. După ce a urmat sesiunea de bras și fluture în apa plăcut călduță, corul vânătorilor a fost redescoperit în zona laringelui micuței noastre, de unde a pus pe scenă câteva arii scurte, dar foarte celebre, pentru noi melomanii nocturni care ascultăm cu tremur de degete melodioasele triluri, noapte de noapte. Oricum, cuminte, prea cuminte, probabil că na, era și ea în biserică.

Îmbrăcat, împachetat, înfofolit, ceva poze într-o organizare haotică și apoi țup la restaurant, tot acolo, tot la aceeași oră, ca de fiecare dată. Dacă mai facem un copil, când invităm lumea, nici nu mai zicem unde, nici la ce oră, că probabil toți știu deja. Data o să fie suficientă. Hehe, dacă mai facem. Și acum îmi aduc aminte de ce-mi zicea Ralucuța zilele trecute:

– Ce-l distrează pe Dumnezeu cel mai tare? Oamenii care își fac planuri! 🙂

Sărim grațios peste etapa asta, și la restaurant gagica a făcut foarte tare față, mai ales la somn, dar a și dansat, a mâncat și pentru cei din împrejurimi a fost clar că a mai făcut și alte lucruri. Brădulețul maroniu odorizant al lui tăticu’.

Am observat (paralelă) și nu numai la mine, diferența anilor trecuți peste nuntă și cele trei botezuri pe care le-am făcut pe toate în același loc și majoritar împreună cu aceeași oameni. Eu eram cu mersul șchiopătat de la injecții (episodul următor), beam doar ceai și șpriț de Pepsi cu apă minerală, iar ringul era plin de copii zglobii, frumoși, curioși, jucăuși. Altădată era plin de tineri cam afumați zdruncinându-se mai cu spor.

A fost frumos, și asta datorită în principal celor pe care am avut privilegiul să-i avem lângă noi în aceste momente fericite.

Și viața e frumoasă, foarte frumoasă dom’le, ce să mai…

PS: după cum probabil observați, lumânarea nu are trandafiri siclam, sau ciclame, sau cum s-o scrie, iar asta a marcat pe toată lumea, în afară de nașa, care a fost foarte mulțumită.

Share: