Blog

  • Mărțișoare și vopsitul la păr

    Cum martie aduce diverse lucruri la noi în familie, a apărut și primul interviu al Feliciei, luat de Mami, în legătură cu mărțișoarele primite la grădi, dar bineînțeles deviat apoi spre subiectele de interes pentru fete, în cazul acesta vopsitul părului, chestie cu care voi fi foarte flexibil, tot bineînțeles după 50 de ai. Ai ei. 🙂

     

  • Guriță de grădiniță

    O cântăreață mică și creață se desfășoară cu mici probleme de dicție 🙂

    Subtitrarea:
    Asta-i o guriță, parcă-i gărgăriță,
    Și vorbesc cu ea și te pup așa.

  • Parada modei la grădi

    Eu nu sunt de acord cu fardat fetițele sau făcute unghiile, cel puțin nu la vârsta pe care o au fetele noastre Felicia (4 ani și jumătate) și Ilinca (3 ani și jumătate). Acum fie vorba între noi, nu m-ar deranja să n-o facă până pe la 40 de ani 😉 sau cel puțin până îmi iau și eu o pușcă din aia de vânătoare. Pe Drăgoșel, care are deja 7 anișori, trebuie să-l dau la un sport din ăla full-contact, că eu mă ramolesc și în el rămâne baza să fie cu ochii pe fete 🙂

    Ei bine, până atunci, fără farduri, dar cu drăgălășenie maximă, Ilincuța a participat la parada modei la grădiniță și cu ajutorul lui Mami avem și un filmuleț pe tema asta 🙂

  • Ziua lui Drăgoșel 2015 – 7 anișori

    Amintiri din copilărie, copilăria lor. Cu gândul ăsta am început jurnaldetata.ro și îmi pare rău de fiecare dată când văd că a trecut mult timp și n-am mai apucat să postez măcar un articol scurt, fără cuvinte, doar o fotografie relevantă pentru un anumit moment. Dar uite că azi a venit timpul, și chiar dacă este cu întârziere de vreo săptămână și ceva, tot e bine față de lunile trecute din octombrie și până în martie când n-am mai avut activitate p-aici 🙂

    Așadar, motoooorrr:

     

  • Ziua Ilincuței – 3 anișori

    Au trecut anii și deja piticuța noastră creață a făcut trei anișori săptămâna asta, așa că, povestea spune că petrecerea trebuie să țină trei zile: una la grădiniță, una cu copiii (prieteni, colegi și piticii-rude) la un loc de joacă și una cu familia acasă.

    Cum o imagine face cât o mie de cuvinte, iar un film mai mult decât atât, tadaaaaa:

  • Drăgoșel în prima zi de școală

    Iar au trecut câteva luni de când am scris ultimul articol în jurnal, dar așa e viața, timpul trece repede când te distrezi 🙂

    Oricum, nu puteam să săr peste un moment important din viața noastră și a lor, adică prima zi de școală a lui Drăgoșel. Chiar dacă e vorba de clasa zero, schimbarea este similară cu ce am avut și noi parte la clasa I-a acum vreo treizeci și ceva de ani.

    În momentul când a apărut în discuție clasa asta zero, datorită ignoranței aproape de inconștiență în ceea ce privește activitățile politice, nici n-am știut ce dezbateri au avut loc, pro și contra deciziei. Acum, în practică, eu sunt pro, schimbarea de la grădiniță la școală fiind mai lină prin formaul acesta de an, iar la partea de cunoștințe, oricum încep să învețe să scrie din grădiniță, deci nu cred că generația pierde ceva.

    Importantă este amintirea și spre fericirea mea deplină, am reușit să fiu și eu prezent la deschidere. O mică înregistrare înainte de plecare și în clasă la Drăgoșel, o nouă bucățică mică de amintiri din copilărie, copilăria lor 🙂

  • Vrrreau și altele

    Drăgoșel a mers și pe la logoped la grădi pentru că nu pronunță corect literele, chiar scriam eu acum ceva vreme, sau de fapt am pus înregistrarea,  de când l-a pronunțat corect pe “C” și ne rămăsese “R”-ul de lucrat. Uite că acum a vrrrut naturrra să împlinească și pasul ăsta, iar Drrăgoșel îl prrronunță și pe rrrrrr. Nu constant, nu în orice cuvânt, dar am mai depășit o barrrrierrră. L-am înregistrat când s-a bucurat auzindu-se pronunțându-l:

    Mai avem apoi o înregistrare cu poeziile care le va recita la serbarea de sfârșit de an de la grădiniță, cu completările necesare din partea Feliciei și Ilincuței, bineînțeles…

    Apoi avem câteva poze, că n-am mai apucat să pun de ceva vreme, făcute cu mai multe ocazii, cum ar fi:

    • Feli la coafor, nu pentru fițe, doar pentru scurtat că i se încurca părul de ziceai că e împletit fir cu fir;
    • la un loc de joacă din parcul Bucov;
    • la țară la Colceag în iarba proaspăt necosită.
  • Din weekend în weekend

    Iar am sărit o perioadă destul de lungă în ceea ce privește scrisul pe blog, dar sunt destul de multe lucruri care se întâmplă destul de repede și e puțin mai complicat, poate se vor mai liniști apele, deși realist vorbind asta se va întâmpla probabil la pensie 🙂

    Am petrecut 1 Mai cu piticii și Ralucuța la Pitești, dar mai pun și câteva alte lucruri dinainte de la ieșirile din parc prin Ploiești, că nu știu când mai apuc să mai scriu zilele astea….

    Și la partea cu audio-video punem o înregistrare scurtă din parc, cu mami Ralucuța învătând piticii șotronul și nu versiunea pe tabletă care probabil va prinde mai bine la generația asta nouă…

  • Mai aproape

    Scriam acum ceva vreme despre gagici și a venit vremea să reiau subiectul pentru că relația noastră a evoluat, suntem mai apropiați și fiind evidentă situația, deja avem acum și unele străine, nici măcar nu știm ce naționalitate sunt…