Jurnal de tată

Blog

  • Univers in echilibru

    Cand dormi cam 3-4 ore pe noapte, si alea cu n intreruperi de laptic, tusit, vomitat etc., iar asta dureaza vreo saptamana intreaga, lucrurile se complica si creierul nu mai functioneaza ca in mod normal. Iti spun eu ca este destul de obositor 🙂

    Exista totusi in univers un echilibru, o balanta invizibila, care tine lucrurile intr-o oarecare ordine si limita suportabila.

    In cazul meu, contorul de oboseala a fost zilnic resetat de minunea diminetilor in care piticii se trezeau fericiti, radeau si se jucau ata de frumos impreuna. Si pana la urma, la ce-mi trebuie atata somn? 🙂

    20111022-110852.jpg

  • Prima insignă

    Ciudat, dar nu este vorba de o insignă așa nu. Dragoș a primit una că a fost cuminte. Bineînțeles că ar trebui să i-o fi luat-o după primele 5 minute după ce am intrat în casă, dar mă rog…

    20111012-172541.jpg

  • Poezie de ușă

    Erau două afișate, dar prima era și mai de olmpiadă. Grupa Curioșilor, așa se numește cea în care e Dragoș. De învățat, poate ceilalți să învețe, că el n-are nicio treabă. Ciudat, dar chiar nu mă deranjează.

    Începusem în forță la Maia să învățăm poezii, dar prindem greu și uităm repede, ceea ce nu se întâmplă când e vorba de ceva ce i se promite lui…

    20111011-215951.jpg

  • Dimineața la grădi

    Și uite cum poate fi util un iPhone: să scrii mai des articole pe blog. Tastatul este o problemă, dar mai ușor cu textul și mai multe imagini…

    Plecarea de dimineața, luni când ducem și ghiozdanul.

    20111010-235159.jpg

  • Căsuța cu pitici

    Iar a trecut ceva vreme fără să scriu, dar viața a mers înainte. O parte din problemele cu sarcina le-am depășit, acum însă Ralucuța trebuie să stea cât mai mult în pat, pentru că riscul de naștere prematură este destul de mare, ca să nu zic foarte mare. Luni încheiem săptămâna 35 de sarcină și ne dorim să mai rezistăm încă una, să ajungem la 36, la fel cum a fost și la Felicia. Ar fi bine. (more…)

  • Cheliuță fără moț și Grădinel băiețel

    Felicia a făcut un anișor pe 12 așa că am fost să petrecem pe tema asta într-un mod restrâns-organizat, ocazie cu care a fost dez-moțată, intrând în rândul domnișoarelor cu turta ruptă-n cap. Nici acum n-am înțeles treaba cu turta, dar asta este. Chestia cu alesul de pe tavă am priceput-o ca fiind o metodă științifică de prognozare a înclinațiilor piticaniei cu pricina. Felicia a optat, în ordinea de pe tricouri: (more…)

  • Creștem cu ei

    Mie unul, ce să zic, tot îmi crește burta. Ei au alte progrese, mult mai interesante. Felicia începe să facă pași și nu mai vrea să stea în căruț mai deloc, are nevoie de mișcare. E grațioasă ca un mini-hipopotam sedat, dar e scumpă foc. Mâine îi luăm moțul. Mami vrea s-o chelească, tati nu, că am învățat ceva de la Dragoș: lasă frate copilul neciopârțit. Sper să picăm la pace și s-o ducem măcar la o coafeză, că deh, face gagica un an. Acum se joacă în sufragerie cu o sticluță de ojă pe care i-a dat-o mami, în dezacrodul lui tati, care speră ca fetița lui să înceapă cu ojele pe la 65 de ani 🙂 (more…)

  • 30

    30 de săptămâni de sarcină au trecut deja și sperăm să mai fie câteva. Am fost la a x-a ecografie (exagerez, n-au fost chiar atât de multe, probabil doar ț) și lucrurile sunt sub control. Au fost câteva temeri în legătură cu ceva de coagulare a sângelui, dar treaba este momentan rezolvată doar cu Aspenter, fără injecțiile alea care nici măcar nu știu cum se numesc. Oricum, ca grad de dificultate, sarcina asta a fost mult mai aproape de olimpiadă decât primele două, dar totul este bine când se termină cu bine, așa că încă mai sperăm și noi.

    De nume încă nu suntem siguri, adică vrem să-i punem două, unul va fi Teodora (darul lui Dumnezeu), iar celălalt, care va fi de fapt primul, încă mai este în negocieri.  Toate la timpul lor.

  • Jurnal de vacanță

    Cum poate fi vacanța unui tată? Plină de copii, cel puțin când sunt mici. Anul ăsta (2011) ne-am propus să revenim în Albena la Kaliakra unde am mai fost și în 2009. Înainte de vacanță, mă cam gândeam cu ceva temeri la concediul ăsta, fiind singuri cu cei doi pitici, cu drumul destul de lung până în Albena și cu un sejur prelungit de 14 nopți/15 zile în urma cărora mă imaginam zăcând în pat câteva zile acasă și la servici. Greșit! Drumul a fost foarte bun, am ajuns în vreo cinci ore și jumătate, fără grabă, Ploiești-București-Giurgiu-Russe-Varna-Albena, cu opririle de rigoare. Am ajuns aici și uite că nu e chiar așa, adică, de exemplu, când doarme, Dragoș nu aleargă. Când doarme, Felicia nu țipă. Și ea doarme de mai multe ori pe zi și pe noapte. Am dormit și la prânz în câteva zile, ceea ce mi se întâmplă destul de rar. (more…)