Vestea

Nu că aici ar fi începutul poveştii unui jurnal de tată, pentru că până la veste, în multe cazuri e muncă muuuuultă frate, dar trebuie să încep cu ceva frumos. Perioada până la stadiul de însărcinaţi variază de la cuplu la cuplu şi probabil din foarte multe motive fiziologice, psihologice etc. Eu şi nevastă-mea, de exemplu, am lucrat câteva luni pentru fiecare dintre cei doi pitici, în timp ce alţii, nu dau nume (să nu se supere Cătă V. pe mine 🙂 ) o fac pac-pac din prima.

Eu am o amintire excepţional de plăcută în legătură cu vestea. Era sfârşit de Iulie, în 2007 şi mă întorceam de la Piteşti dintr-o deplasare în interes de servici. Era foarte aproape de ziua mea, care este pe 26 Iulie. Urma să fac 30 de ani. Remarcabilă vârstă, de la care apare prima etichetă de reduceri. Ca la magazin; vând marfa nouă, preţ mare, vânzare bună. Piaţa începe să se satureze, hop, etichetă de reducere să mai dăm un impuls la treabă. Tot timpul făceam mişto de frete-miu că e bătrân, că alea, alea. El îmi spunea că de-abia acum începe viaţa. Eu bineînţeles că nu îl credeam şi făceam în c ontinuare mişto de el. Când am ajuns şi eu acolo, hmmm, parcă se vedea altfel treaba, parcă totuşi nu eram aşa bătrân cum îl făceam eu pe el cu câţiva ani înainte…

Aşadar, să revenim. Ajung acasă, era spre seară. Soţia mea ca o veveriţă mică şi iubitoare ce este, chichotea. Mi-a adus o punguţă mică de cadou, albă cu ceva roşu pe ea, parcă de la B&B. Am presupus greşit că este un ceas, stilou sau ceva de genul ăsta. Intrasem deja în dormitor şi cum era amurg, nu prea era lumină în cameră. E partea aia de la începutul serii când nici lumină de afară nu este suficientă, dar mie nici nu-mi place să aprind lumina. Aşa, deci, îmi dă punguţa. Eu bucuros o iau şi mă uit în ea.  Scot cadoul dinăuntru, mă uit la el. O pilă de unghii. Pauză. Pauză. Râd. Pauză. Îmi aduc aminte că mă gândeam la faptul că tot timpul o încurajam să facă lucruri ingenioase, deosebite. Personal îmi plac cadourile inutile. Pijamale, chiloţi, ciorapi ne cam cumpărăm fiecare, că ne trebuie, dar chestii inutile nu prea. Aşa, cu gândurile astea în cap cred că i-am mulţumit… Mă mai uit încă o dată în punguţă, parcă totuşi cu presupunearea că nu poate fi doar atât. Mai văd ceva. Surpriză! Încă o pilă de unghii. Măi să fie. Adică nu prea am probleme cu unghiile, mi le tai regulat, şi la mâini şi la picioare, nu am unghie din aia lungă la degetul mic de am văzut la unii zici că-i linguriţă… Eu şi cu nevastă-mea nu prea comunicăm cu apropouri, vorbim deschis, direct, fără probleme, chestie care îmi făcea raţionamentul de a înţelege ce se întâmplă şi mai complicat. În timpul ăsta, binenţeles că ea se uita nerăbdătoare la mine ca să îmi surprindă reacţia. Spre deosebire de mine, Ralucuţa este fascinată de cadouri, nu scumpe sau de un anume fel, orice fel de cadou. Eu sunt mai berbec, nu prea mă încântă chestia cu cadourile. Poate că unul dintre motive este şi că nu prea pot să mă prefac că îmi place ceva, dar în acelaşi timp nici nu vreau să derajez cumva persoana care mi-a oferit acel cadou afişând o expresie ciudată. Aşa, deci, în tot timpul ăsta, care probabil a durat doar vreo două minute în realitate, mie îmi treceau tot felul de gânduri prin cap, fără să pot să îmi formez o opinie structurată asupra celor întâmplate. Era bine că am primit totuşi un cadou, aşa că eram bucuros.

Am luat pila de unghii şi m-am uitat puţin mai de aproape la ea. Avea o parte centrală care culisa. Am mişcat căpăcelul şi în spate era o adâncitură în care erau două liniuţe roşii. Sinapse rapide. Luminăăăă. Test de sarcină. Este însărcinatăăăă! Suntem însărcinaţiiiii! Sunt tatăăăăăă. Sunt tată? Cum adică sunt tată? Tata este tată! Eu obişnuiam să fiu copilul părinţilor, nu părintele copilului. Sinapse aiurea, sinapse bete, bucurie, râsete, plânsete, râsete, sărit prin cameră, pupat, râs, plâns, râs etc. Într-un cuvânt: FE-RI-CI-RE.

Aaaaah, ce bine. Sigur o să-mi facă bine să citesc articolul ăsta la pensie. Mă port bine cu fi-miu să mă interneze într-un azil frumos, cu conexiune la net, să pot să recitesc chestii din astea în voie printre pastile şi supe înghiţite cu paiul.

Ia zi, tu? Cum ai primit vestea?