Tag: porumbei

  • Porumbeii la Londra

    Porumbeii la Londra

    Mă gândeam zilele astea cât de recunoscători trebuie să-i fim lui Dumnezeu, lui Budha, universului și oricăror alte puteri majore pentru ceea ce avem, dar uităm să o facem, sau mai bine zis luăm totul de-a gata, plecând de la faptul că e normal să avem tot ceea ce avem și doar ne dorim mai mult. (more…)

  • Gagici

    Da, vine până la urmă momentul în viaţa unui tată când trebuie să vorbească şi despre gagicile lui, asta este. M-am şi gândit să filmez una. Ne cunoaştem de ceva vreme şi nu ştiu de ce, dar am impresia că mă cam foloseşte, vine să mă vadă doar când are nevoie de ceva. Este puţin ciudat şi faptul că nici nu sunt foarte sigur care cine este, mda, pentru că sunt mai multe. La început a fost mai greu, dar acum şi Mami le iubeşte, chiar dacă mai este din când în când puţin geloasă pe ele. Oricum, copiilor le face mare plăcere când ne vizitează, ei nu au prejudecăţi. Ce să mai, o familie modernă frate 🙂 (more…)

  • Porumbeii, guguștiucii și vrăbiuțele

    Pe cât de greu este atunci când sunt departe de familie, pe atât de bine este când mă întorc, mai ales când nu este prea târziu și când ajung jos la scară, dacă sun la interfon că mi-am lăsat cheile acasă, chiar și de la parter aud cele trei mici trîmbițele chiuind pe lângă ușă zicând taatii, tatii, taaatiiiii. Minunat. (more…)