Pe cât de greu este atunci când sunt departe de familie, pe atât de bine este când mă întorc, mai ales când nu este prea târziu și când ajung jos la scară, dacă sun la interfon că mi-am lăsat cheile acasă, chiar și de la parter aud cele trei mici trîmbițele chiuind pe lângă ușă zicând taatii, tatii, taaatiiiii. Minunat.

Astăzi ne-am trezit dimineață,  pescărește pe la șapte fără ceva, ca să nu zic șase și ceva, că doar e sâmbătă și putem să dormim mai mult. Ilincuța și-a gâlgâit biberonul mai ceva ca tati când dă ce ceva bun din portofoliul lui Bahus, iar la câteva minute a apărut Felicia, și ea setoasă de un biberon, deci ce să mai, trebuie să fiu cu ochii pe ele, că nici nu se trezesc bine și vor ceva de băut… A apărut și Drăgoșelul și ne-am mutat cartierul general în bucătărie, să avem și tura a doua de masă, la care de obicei Felicia mânâncă aproape cât Dragoș, deși ea cu câteva minute înainte bea cam 240ml de lăptic. Cum după ce mâncăm cu toții trebuie să zugrăvim în bucătărie, am că strâns frimiturile și firimiturile de pâine, cam la jumătate de kil, hehe, și le-am pus pe pervaz, unde, după cum zice Mami, vin gagicile mele să mânânce.

N-a trecut mult timp și au și apărut guguștiucii și vrăbiuțele, spre marea bucurie a porumbeilor noștri mici, bucuroși nevoie mare. Pe bulina din ultimul rând (Ilinca) a trebuit să o iau în brațe, că nu vedea subtitrarea.

Până când o convingem pe Mami să ne luăm și noi niște țestoase, sau până cresc piticii să luăm vreun cățeluș frezat, ne bucurăm de ce avem: porumbei în casă, guguștiuci pe pervaz.

Share: