Prin casă

Majoritatea părinţilor ştiu despre ce vorbesc atunci când spun:

– Frate, dar copilul ăsta nu stă locului o clipă!

Fiecare avem impresia că al sau ai noştri sunt mai zbuciumaţi şi neastâmpăraţi. Azi am vost să reînnoim paşaportul lui Dragoş şi să-i facem unul şi Ilincăi. Da mă, va avea bulina paşaport. Am ajuns acolo până în 17.30, joia fiind singura zi când au şi ei program extra funcţionaricesc, deci stau şi ei până la 18.30. Bineînţeles că era aglomeraţie, în sensul de două camere, la fiecare o coadă de câte trei/patru familii, care ca şi noi, probabil se pregătesc de vacanţă. Mulţi copii. Unul făcea mare gălăgie şi fugea de colo-colo ca un apucat. Da, Dragoş, normal. Se mai liniştea când trecea pe scări câte un poliţist de la etajele superioare, în rest, hărmălaie. Ilincuţa a stat cuminţică la mine în braţe, ajutându-mă după vreo jumătate de oră să-mi pot atinge genunchii cu palmele fără să mă aplec, exact ca maimuţele, că deh, e şi ea durdulie, are acum aproape 9 kile. Până la urmă e normal frate, copii să se joace şi să-şi dorească doar să se joace.

Aşa şi acum să ajungem la partea în care m-am gândit să fac şi o categorie de articole despre jocuri. Şi iete-o!

Mergi pe dungă

N-are o legătură directă cu proba pe care o folosesc poliţiştii americani când prind pe vreunul beat la volan, dar principiul este cam acelaşi: ori foloseşti vreo dungă de pe jos, ori faci tu una cu vreo sfoară sau altceva. Eu am noroc cu covorul din sufragerie care are nişte dungi îmbârligate, excelnte pentru aşa ceva. Treaba este să meargă doar pe dungă şi dacă face vreun pas în afară, trebuie să o ia de la început. Tare este că parcă de când practicăm jocul ăsta parcă şi-a mai îmbunătăţit echilibrul, ceea ce o să-i fie de folos mai târziu când va da de pălincă, ţuică şi uischiane 🙂