Arhiva deschisă la Capitoulul »Plecări «

Un fapt incredibil s-a întâmplat zilele acestea, am văzut trei delfini și o maimuțică lângă Argeș. Chiar în Pitești. La bazinul olimpic. Altfel spus, i-am dus pe pitici la înot. Probabil cel mai util lucru pe care l-am făcut în zilele astea libere înainte de Paște. Dragoș, Felicia și Ilinca, s-au bucurat de bălăceală. Vlăduț a așteptat cuminte la mami în brațe. De fapt în wrap. Dacă nu știi ce-i aia, stai liniștit(ă), că nici eu n-am știut până să cumpere mami. E o poză mai jos cu chestia asta. Prin chestie, mă refer la wrap, nu la mami 🙂

Planificasem să mergem cu ei la înot de o grămadă de timp. Am primit un număr de telefon al unui instructor de la un coleg. Asta acum vreo jumătate de an. Era iarnă, frig… Așa că am așteptat până ieri, în săptămâna dinaintea Paștelui. A plouat, a fost frig, nu știu de ce-am așteptat atâtea luni…

Piticii au fost încântați.  Dragoș și Ilinca, au fost extra-încântați. Felicia mai puțin. Trebuie să facă mișcare, iar ea este din ramura speciei mai sedentare, cam ca mine. Mi-am luat niște zile libere și i-am dus ieri și astăzi. Asta ca să începem în forță. Vom continua probabil în weekend-uri, că în timpul săptămânii seara este aglomerat. Asta ca să nu zic că nu prea pot eu…

Le-am luat costume de baie, papuci, halate. Mai avem de luat ochelari și căști în seara asta de la Decathlon. Viza medicală am rezolvat-o pe loc. Câtă vreme plătești taxa, treaba e rezolvată. Singurul lucru pe care l-a verificat doctorul a fost mina de la pix, când le-a trecut numele pe cartonașele alea.

Când fac ceva pentru copiii noștri am un sentiment extraordinar de împlinire. M-am simțit chiar mai bine decât după cosit, noul meu hobby. Despre asta am scris în pauza mea.

Am făcut un filmuleț și  niște poze la bazin, să le avem ca amintire în jurnal.

IMG_5810

IMG_5815

20160402_101432


Capitol: Plecări  Cuvinte cheie: , ,  
Lasă un comentariu

Cum să poți înțelege că fără unul din cei patru copii, casa este goală? Nici eu nu cred c-aș înțelege, dar așa este. Drăgoșel a plecat joi în prima lui tabără. La Tușnad, la schi. Nici nu mai vorbim că este primul care învață sportul acesta. Poate ar fi fost ceva relevant dacă nu era prima tabără.

L-am dus joi dimineața cu toții la autocar. I-am povestit înainte cum și eu am fost prima dată în tabără tot în clasa I-a. Îmi aduc aminte și acum câteva chestii. Am fost undeva la Bistrița Năsăud, la o carieră de piatră. Am ajuns acolo cu un fel de camion cu care făceau naveta muncitorii. Camerele erau cu paturi suprapuse. Dragoș ne-a spus că el a dormit tot în paturi suprapuse, în cel de sus. Nici nu i-am spus Ralucuței că o colegă a căzut din patul de sus, atunci când eram în tabără și și-a rupt mâna. Avea destule griji și fără asta.

Joi după ce l-am suit în autocar, fetele și cu Vlăduț au plecat înapoi acasă, iar eu am plecat la birou. M-am gândit la el de câteva ori. Gândul că a plecat în tabără m-a făcut să-mi dau seama că este o nouă etapă în viață. E încă mic, dar acum am realizat că într-o zi va pleca de acasă. Mda, normal aș pune. Poate chiar logic. Dar emoțiile n-au logică și nici rațiune.

Seara, Ralucța mi-a spus că nu mai sunt ca la început, la fel de înțelegător. Asta pentru că am făcut puțin mișto de ea, că era ca o lumânare lăsată la soare într-o amiază toridă de august: moale și topită. Adevărul este c-au trecut anii și câțiva dintre ei au fost probabil mai aprigi și mi-au lăsat niște urme. N-oi mai fi la fel de înțelegător, dar zilele astea fără Drăgoșel acasă, m-au atins totuși, pe undeva adânc.

Este o bucurie mare, pe de altă parte, că a plecat singur și că a trebuit să se descurce fără noi. A mai plecat el de acasă, la Maia, sau la Bunici, dar să fim serioși, acolo a fost un mic rege.

Altă bucurie este că acum a învățat să schieze. Am făcut și eu o încercare în facultate, nereușită de altfel, ar merita s-o povestesc cândva.

Acum este pe drum spre casă și urmează să mergem să-l luăm cu toții de la autocar în vreo două ore.

Și să știi că n-am glumit, cu doar unul plecat din patru copii, casa este goală. Și e normal. Fiecare are locul lui în inimile noastre de părinți.

Mai este treaba cu tehnologia, căreia trebuie să-i fim recunoscători. În primul rând i-am dat un telefon la el ca să ne poată suna și să ținem legătura. Eu am zis că e o manifestare a disperării de părinți, că a fost plecat doar patru zile. Când am urcat în autocar să-i spun că are geanta în portbagaj pe partea cealaltă, am văzut ce telefoane aveau fetițele alea de clasa a II-a sau a II-a. Am recunoscut vreo două 6s-uri, un Edge și alte câteva noutăți. Noi suntem mai ciudați, i-am dat doar acum un telefon și e din acela cu taste, vechi, ca să nu-l atragă prea tare cu jocuri. Probabil că problema este la noi, nu la părinții fetițelor de mai sus. Probabil, dar momentan rămânem așa.

Apoi, al doilea motiv de recunoștință pentru tehnologie este faptul că am putut să ne bucurăm de poze transmise de Dnele Învățătoare în mod aproape live. Oare cum o fi fost acum treizeci și ceva de ani când am plecat eu de acasă?

Ca să compensăm puțin, am dus sâmbătă fetele la un loc de joacă în timp ce noi cu bebe am fost la cumpărături. Azi, duminică, am făcut un grătar și fetele s-au jucat puțin pe-afară. S-a încălzit puțin afară și februarie e acum însorit și prietenos.

A primit și bebe un leagăn automat, așadar febra musculară de la mână a lui Mami va fi, sperăm, o amintire frumoasă. Asta pentru că trebuia să-l legene vârtos în landou și-ți zic că nu e o chiar ușor.

Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi când vor începe ăștia mici să plece de acasă. Dar să fim noi sănătoși până atunci, să-i creștem bine, că un lucru e clar acum: îmbătrânim cu folos.

 

 

Nu sunt sigur că a fost chiar prima zăpadă, dar pentru noi și piticii noștri pe asta o considerăm prima. Ne-am bucurat de ea din plin. Mami a provocat natura cu omul de zăpadă din pahare de unică folosință și natura învinge cam tot timpul, deci a nins până la urmă.

A nins destul de puțin, dar suficient ca să ieșim afară să ne dăm cu săniuța și să le înghețe puțin obrăjorii micuților fericiți. Până că și pe Mami am convins-o să se dea cu sania și să ne împărtășescă triluri zglobii când am prins ceva viteză pe derdeluș.

Frumos, frumos, frumos.

Am mai fost și la Orășelul copiilor (Pitești) unde copiii s-au dat în mai multe chestii, au mâncat un cozonac secuiesc și la sfârșit un porumb fiert, de sezon… Bebe a dormit tot timpul, în ciuda decibelilor nervoși care țipau din toate difuzoarele, care mai de care cu muzica lui. Am surprins o secvență dintr-un carusel:

Maia ne poveștește cum a fost vacanța de vară 2015, în care piticii au fost pe rând cam o săptămână să stea la ea…

Nepotii mei DRAGOS, FELICIA si ILINCA abia asteptau sa ma vindec dupa operatia suferita la sfarsitul lui mai, pentru a veni la mine pe rand in vacanta.
Primul a fost DRAGOSEL, care era in stare sa vina direct de la mare, dar a mers pana acasa sa-si pregateasca bagajelul. Era imbracat sportiv si cu o palarie (de la mare) si cu rucsacul in spate. Cum a plecat tati mi-a spus:
-Maia eu am sapte ani si fac ce vreau la tine, doar sunt primul nepot al tau!
Si chiar asa a fost:
  • In primul rand nici nu s-a pus problema sa doarma dupamasa;
  • In fiecare zi a facut baie minim de 2 ori;
  • Ne jucam remy sau septica de cate ori vroia el;
  • Ne duceam in parc de doua ori pe zi si de fiecare data ne opream sa cumparam ori o casuta (cu bombonele), ori inghetata;
  • Manca numai in camera la birou si cand am intrebat daca mami ii da voie sa faca asa ceva mi-a raspuns:

-Maia, e una la tine si alta e la mami!

Adevarul este ca eu am gresit aici cu el pentru ca atunci cand a venit prima data la mine i-am dat voie sa manance micul dejun la birou, dupa care m-a convins sa manance numai in camera). A fost invatare de minte, asa ca fetele au fost cuminti si mancam impreuna la masa din bucatarie.

Dragos acum este deja mare (7 ani și jumătate), foarte rar s-a jucat cu masinutele. S-a jucat la calculator (el stie mult mai mult la calculator decat mine). Cand jucam carti sau remy totul era in ordine cand castiga, iar daca pierdea nu mai juca, si ii placea sa triseze.
Bucuria mare a fost cand ne-am dus la Mc Donald’s. Luam un meniu si un suc, manca totul cu pofta si eu l-am intrebat:
Iti place???
si el mia raspuns:
-Da, este foarte bun dar nu-i sanatos!!
Dupa ce termina ne duceam la fintana arteziana unde ii placea la nebunie si se ude pana la piele, noroc ca era cald. Ce m-a distrat era faptul ca in drum spre casa ma intreba
-Ce mancam diseara???
dar era deja aproape 20:30…
O alta mare placere a lui Dragosel era sa facem pizza, se implica total in procesul de fabricatie, el framinta coca, el o intindea, apoi eu definitivam, manca si cu multa placere si la fel de mult ii placeau pastele cu carne si sos de rosii.
DRAGOSEL este un copil inteligent, creativ, vesel si bine educat. Si-a facut prieteni la parc. Seara aveam program de ras, cand el lua o foaie si scria litere la intamplare si eu trebuia sa citesc cu intonatie si sofisticat  (așa zice el) si ne distram bine. Au trecut foarte repede cele 6 zile iar cind a plecat in sufletul meu a ramas un gol pana la venirea FELICIEI.

Atit pe Felicia cit si pe Ilinca le-am luat de acasa cu taxiul si au fost foarte incantate. Fiind fetite si mai mici decit Dragos, au avut cam aceleasi preocupari si program.
In primul rind au servit mesele cu mine la bucatarie si nu au cerut sa facem pizza. In fiecare zi ne duceam minim o data in parc. In drum ne opream la magazin unde Felicica vroia o casuta cu bombonele si inghetata, iar Ilincuta gogosica si o biluta/mingiuta. In parc plecam echipati cu trusa cu galetusa, lopetica etc si creta. Feliciei ii placea sa faca mincare: se aseza in pietricele langa banca pe care stateam si facea fel de fel de preparate, de exemplu faceam ciorba, puneam o ceapa (ea punea in galetusa o lopatica de pitricele, apoi pt fiecare ingredient alte lopatele cu pietricele).
Ilincuta se plictisea repede de orice activitate: leagan, topogan, invartitoare, desene pe asfalt, etc.
Fetele au facut baie cam odata pe zi, dar stateau 30-40 minute ca se jucau. Am fost si cu ele la Mc Donald’s, urmat de joaca la fantana arteziana unde se jucau pana se udau bine, apoi plecam acasa cu troleul.
Felicica a fost linistita, dar Ilincuta seara mai bazaia putin ca e dor (de mami, de tati ori de Dragos si Felicia) si o linisteam zicand ca dimineata o duc acasa, dar cand se trezea imi spunea:
-Maia am glumit, nu vreau acasa, vreau la parc.
In concuzie vreau sa spun ca mi-a facut mare-mare bucurie prezenta nepoteilor mei la mine si am fost ffff mandra ca sunt bunica a celor trei minuni!!! Iar cand a plecat Ilincuta, ea fiind ultima, mi s-a lasat un gol imens in suflet stiind ca pana la anul nu ma mai pot bucura de ei.
Iar acum stiind ca va mutati la Pitesti si am sa ramin singura cuc, ma apuca cite odata o deznadejde de nedescris. Dar asta-i viata, important este ca voi sa fiti bine!!!!!!!!!!!!
Cu toata dragostea,
Maia
Capitol: Plecări  Cuvinte cheie: , ,  
Lasă un comentariu

Drăgoșel a mers și pe la logoped la grădi pentru că nu pronunță corect literele, chiar scriam eu acum ceva vreme, sau de fapt am pus înregistrarea,  de când l-a pronunțat corect pe “C” și ne rămăsese “R”-ul de lucrat. Uite că acum a vrrrut naturrra să împlinească și pasul ăsta, iar Drrăgoșel îl prrronunță și pe rrrrrr. Nu constant, nu în orice cuvânt, dar am mai depășit o barrrrierrră. L-am înregistrat când s-a bucurat auzindu-se pronunțându-l:

Mai avem apoi o înregistrare cu poeziile care le va recita la serbarea de sfârșit de an de la grădiniță, cu completările necesare din partea Feliciei și Ilincuței, bineînțeles…

Apoi avem câteva poze, că n-am mai apucat să pun de ceva vreme, făcute cu mai multe ocazii, cum ar fi:

  • Feli la coafor, nu pentru fițe, doar pentru scurtat că i se încurca părul de ziceai că e împletit fir cu fir;
  • la un loc de joacă din parcul Bucov;
  • la țară la Colceag în iarba proaspăt necosită.
Capitol: Dragoș, Plecări, Poezii  Cuvinte cheie: , , , ,  
Lasă un comentariu

Iar am sărit o perioadă destul de lungă în ceea ce privește scrisul pe blog, dar sunt destul de multe lucruri care se întâmplă destul de repede și e puțin mai complicat, poate se vor mai liniști apele, deși realist vorbind asta se va întâmpla probabil la pensie 🙂

Am petrecut 1 Mai cu piticii și Ralucuța la Pitești, dar mai pun și câteva alte lucruri dinainte de la ieșirile din parc prin Ploiești, că nu știu când mai apuc să mai scriu zilele astea….

Și la partea cu audio-video punem o înregistrare scurtă din parc, cu mami Ralucuța învătând piticii șotronul și nu versiunea pe tabletă care probabil va prinde mai bine la generația asta nouă…

Capitol: Plecări  
Un comentariu

Un weekend cu soare și cu activități diverse, dintre care, surprinse pe peliculă, fie ea și digitală, sau abstractă, avem două episoade video:

  • Unul denumit Arta cu trei iezi, în care piticii se dezlănțuie în pictură pe forme de ipsos, ce urmează să fie expuse în curând în marea mea galerie de artă de la Pitești, unde bucățelele mici de fericire îmi completează serile mai triste;
  • Al doilea este Șotronul cu TVA, în parc la Sala sporturilor din Ploiești, unde am desenat cu cretă pe asfalt și după ce am trecut peste floricele, avioane, tancuri, mașini, case, am făcut un șotron care a ieșit cu 11 locații, nu cu 10 cum era cel din copilărie, când TVAul încă nu exista. A mai pus și Drăgoșelul două alte pătrățele, probabil pentru impozitul pe profit, ce să-i faci, asta e perioada…

Încet-încet, după cum vezi, mai puține cuvinte și mai multe poze, iar acum înregistrări video, că deh, ăsta e viitorul se pare. Vizionare plăcută!

Arta cu trei iezi

Șotronul cu TVA

Drăgoșel a fost bolnăvior și a stat câteva zile la bunici, apoi o săptămână întreagă la Maia, iar cam de marți a început să-l doară burtica destul de tare, cu niște crampe cam ciudățele. Am fost ieri cu el la doctor și spre bucuria noastră nu pare să fie nimic chirurgical, dar încă n-am elucidat situația, încă mai are crampe, chiar și după tratamentul cu antispastice. Nu a mai fost bolnăvior așa tare de multă vreme și nu mai știam ce înseamnă, adică așa răceli, tuse, vomitături, avem regulat, în special la începutul grădinițelor, dar ceva așa serios nu prea am mai avut parte. Un tratament naturist, deosebit, a fost ieșirea afară, unde, când a văzut zăpada așternută cu spor, a fost foarte bucuros și asta fiind înainte să mergem la doctor, unde am ajuns cu el în mare formă, deși în ultimele zile a fost foarte molicel și bolnăvior. Cică abdomenul cronic la copii are în majoritatea covârșitoare a cazurilor o cauză pshihologică, așadar, după somnul de după amiaza, sau așa cum s-ar spune, pentru că ei n-au dormit, am ieșit cu săniuța afară, spre marea lor bucurie. Aah, era să uit că ziua am început-o cu alt doctor, unde Mami a mers să-și ia adio de la o măseluță irecuperabilă, care a plecat în căutarea zânei cu numele predestinat.

Am stat afară până s-au îmbujorat bine piticii și apoi ne-am întors acasă pentru masa de seară și somnic. Destul de aproape de blocul nostru sunt niște școli, ale căror curți aveau stratul de zăpadă neatins de pași, asta până s-o cotropim noi cu clanul celor cinci trâmbițe cu zece picioare. Am uitat astfel de multele preocupări ce-mi blocau mintea (cum o să ajung la birou luni dimineața când A1 și DN72 sunt blocate, cum facem cu camioanele cu materie primă, cu adusul oamenilor la servici, cum vom face livrările către clienți), chestii ce-au fost spulberate fascinant de repede de fericirea copiilor jucându-se în zăpadă, cu obrajii roșii și năsucuri curgând în voie, iar când ne-am întors acasă Mami le-a făcut ciocolată caldă să se încălzească.

Pe seară Ilincuța și-a rupt din nou, a enșpea oară, rama de la ochelarii ăia micuți, din care sare o bucățică din plasticul ce prinde balamalele de silicon. Eh și când a venit Ilincuța cu ochelarii rupți am zis că nu mai găsim noi bucățica aia mică. Ne-am apucat de căutat prin casă și destul de repede, după întrebări iscusite (bineînțeles ale mele) am reușit să găsim bucățica lipsă undeva pe canapeaua din sufragerie. A urmat o sesiune de lucru manual din seria ce pot face două mâini mai puțin dibace (bineînțeles e vorba de Mami) și în zborul liber, de pe masă pe gresie, bucățica mică și ghidușă s-a pierdut din nou, de data asta în bucătărie. Sesiuni intense de căutare în patru labe ne-au crescut nivelul de animozitate din casă. Am încercat cu lumina aprinsă, cu lumina stinsă și lanterna arătând doar obiectele mici existente pe gresie (variantă de altfel contraintuitivă dar mult mai eficientă, pentru că te concentrezi doar pe zona iluminată, iar dacă ții lanterna razant, obiectele fac urme ușor de văzut, chiar și sub mobilă). Ei bine, ne-am resemnat până la urmă, eu gândindu-mă că a fost oarecum miraculos că am găsit bucățica prima dată, iar al doilea miracol la așa un interval scurt de timp ar fi fost chiar prea mult. După ce am depășit momentul și lipitura ochelarilor a fost fără bucățica asta buclucașă, direct cu rama pe brațul ochelarilor, am găsit-o pe ghidușa bucățică lipită de bluza lui Mami, parcă făcând mișto de noi.

Afară ninge liniștit, în sobă… noi n-avem sobă, așa că vom mai ieși probabil și azi afară să ne jucăm cu micuții la zăpadă și mai vedem și mâine cum rezolvăm celelalte probleme, că este și mâine o zi. Carpe diem!

Capitol: Plecări  
4 Comentarii

Mă gândeam zilele astea cât de recunoscători trebuie să-i fim lui Dumnezeu, lui Budha, universului și oricăror alte puteri majore pentru ceea ce avem, dar uităm să o facem, sau mai bine zis luăm totul de-a gata, plecând de la faptul că e normal să avem tot ceea ce avem și doar ne dorim mai mult. continuare…

Capitol: Plecări  Cuvinte cheie: , , , ,  
3 Comentarii

A trecut deja un an, ce trece timpul când te distrezi…Piticii cresc, noi îmbătrânim, adică mai bine zis eu, că Mami doar întinerește, bineînțeles. În weekendul ăsta am pus grâușorul la crescut, identificat conform standardelor, normal, cu numele fiecărui pitic, să nu se certe pe recoltă. Îți dai seama că masajul de care a avut parte, înainte, în timpul și după udătura de care a avut parte, va avea un impact major în productivitatea la hectar. continuare…

Capitol: Plecări  Cuvinte cheie: , ,  
Un comentariu