Drăgoșel a fost bolnăvior și a stat câteva zile la bunici, apoi o săptămână întreagă la Maia, iar cam de marți a început să-l doară burtica destul de tare, cu niște crampe cam ciudățele. Am fost ieri cu el la doctor și spre bucuria noastră nu pare să fie nimic chirurgical, dar încă n-am elucidat situația, încă mai are crampe, chiar și după tratamentul cu antispastice. Nu a mai fost bolnăvior așa tare de multă vreme și nu mai știam ce înseamnă, adică așa răceli, tuse, vomitături, avem regulat, în special la începutul grădinițelor, dar ceva așa serios nu prea am mai avut parte. Un tratament naturist, deosebit, a fost ieșirea afară, unde, când a văzut zăpada așternută cu spor, a fost foarte bucuros și asta fiind înainte să mergem la doctor, unde am ajuns cu el în mare formă, deși în ultimele zile a fost foarte molicel și bolnăvior. Cică abdomenul cronic la copii are în majoritatea covârșitoare a cazurilor o cauză pshihologică, așadar, după somnul de după amiaza, sau așa cum s-ar spune, pentru că ei n-au dormit, am ieșit cu săniuța afară, spre marea lor bucurie. Aah, era să uit că ziua am început-o cu alt doctor, unde Mami a mers să-și ia adio de la o măseluță irecuperabilă, care a plecat în căutarea zânei cu numele predestinat.

Am stat afară până s-au îmbujorat bine piticii și apoi ne-am întors acasă pentru masa de seară și somnic. Destul de aproape de blocul nostru sunt niște școli, ale căror curți aveau stratul de zăpadă neatins de pași, asta până s-o cotropim noi cu clanul celor cinci trâmbițe cu zece picioare. Am uitat astfel de multele preocupări ce-mi blocau mintea (cum o să ajung la birou luni dimineața când A1 și DN72 sunt blocate, cum facem cu camioanele cu materie primă, cu adusul oamenilor la servici, cum vom face livrările către clienți), chestii ce-au fost spulberate fascinant de repede de fericirea copiilor jucându-se în zăpadă, cu obrajii roșii și năsucuri curgând în voie, iar când ne-am întors acasă Mami le-a făcut ciocolată caldă să se încălzească.

Pe seară Ilincuța și-a rupt din nou, a enșpea oară, rama de la ochelarii ăia micuți, din care sare o bucățică din plasticul ce prinde balamalele de silicon. Eh și când a venit Ilincuța cu ochelarii rupți am zis că nu mai găsim noi bucățica aia mică. Ne-am apucat de căutat prin casă și destul de repede, după întrebări iscusite (bineînțeles ale mele) am reușit să găsim bucățica lipsă undeva pe canapeaua din sufragerie. A urmat o sesiune de lucru manual din seria ce pot face două mâini mai puțin dibace (bineînțeles e vorba de Mami) și în zborul liber, de pe masă pe gresie, bucățica mică și ghidușă s-a pierdut din nou, de data asta în bucătărie. Sesiuni intense de căutare în patru labe ne-au crescut nivelul de animozitate din casă. Am încercat cu lumina aprinsă, cu lumina stinsă și lanterna arătând doar obiectele mici existente pe gresie (variantă de altfel contraintuitivă dar mult mai eficientă, pentru că te concentrezi doar pe zona iluminată, iar dacă ții lanterna razant, obiectele fac urme ușor de văzut, chiar și sub mobilă). Ei bine, ne-am resemnat până la urmă, eu gândindu-mă că a fost oarecum miraculos că am găsit bucățica prima dată, iar al doilea miracol la așa un interval scurt de timp ar fi fost chiar prea mult. După ce am depășit momentul și lipitura ochelarilor a fost fără bucățica asta buclucașă, direct cu rama pe brațul ochelarilor, am găsit-o pe ghidușa bucățică lipită de bluza lui Mami, parcă făcând mișto de noi.

Afară ninge liniștit, în sobă… noi n-avem sobă, așa că vom mai ieși probabil și azi afară să ne jucăm cu micuții la zăpadă și mai vedem și mâine cum rezolvăm celelalte probleme, că este și mâine o zi. Carpe diem!

Share: