Eeeh, şi uite a venit şi prima serbare, la creşăăăă. Nu mai ştiu sigur cu ce ocazie am avut ultima zi liberă pentru ceva personal de rezolvat, dar asta a fost programată de vreo lună înainte, cu cerere făcută şi alte alea, adică oficială frate, că are băieţelu’ meu serbare. E adevărat că am uitat de ziua liberă până ieri seara când mi-a spus Ralucuţa că mâine mergem la serbare. Oricum, asta cu uitatul este deja o chestie generică, nu mă mai surprinde.

Ieri, am văzut anunţul privitor la serbare afişat la creşă. Îmi place să cred că abia ieri a fost afişat pentru că eu nu l-am remarcat înainte. Asta nu înseamnă că este un fapt, este doar o părere, pentru că am sesizat că eu nu observ fooooaarte multe lucruri. Să zicem că a fost afişat ieri. Formulările destul de vagi. Dintr-o frază înţelegeam că toţi vor purta căciuli de Moş Crăciun. Ralucuţa a înţeles că noi ar trebui să le ducem, ceea ce era interesant că rămânea doar dimineaţa dinaintea serbării, dar până la urmă suntem în plin sezon, deci a fost o treabă uşoară.

Ralucuţa, mai evlavioasă din fire, a fost la biserică înainte ca să se împărtăşească şi să se spovedească pentru Crăciun  şi când s-a întors am plecat împreună la serbare. Am ajuns cu 15 minute înainte, cum mi se pare şi normal. Nu eram chiar primii, dar în câteva minute, holul era plin de părinţi. Mi-a plăcut că nu au venit mai mult de două persoane pentru un copil, chestie scrisă şi în anunţul de care am amintit mai sus. M-aş fi ofticat să văd că alţii nu au respectat regula, că sunt convins că şi de la noi ar fi vrut să fie acolo maia, buni, biu, taia, Titia şi poate şi alţii. Se cam strânseseră părinţii, întârziaseră primele 15 minute normale, după care spiritele se încălzeau şi diverse opinii erau formulate în cuvinte mai mult sau mai puţin plăcute. Motivul întârzierii l-am aflat destul de repede: doamna Directoare încă nu a putut ajunge. Adică noi venisem pentru copii, ne durea fix la bască de doamna directoare cu d mic, subiectul acţiunii erau copiii şi Moş Crăciun, care trebuia să vină din clipă în clipă la ei. Aşteptarea de pe hol ne-a oferit un mini-preludiu în care copiii cântau şi aplaudau şi râdeau suficient de tare ca să-i auzim de afară.

Vine şi doamna mult aşteptată, intrăm în sală şi începe evenimentul. Copiii frumos aşezaţi pe scăunele mici-pitici, numai bune pentru ei. Unul începe să plângă, încă unul. Părinţii respectivi sunt chemaţi lângă copii, ca să-i susţină. Alţi copii încep să plângă. Directoarea încearcă un discurs-abureală cu care nu a reuşit nimic că deja se descalificase.

Programul cred că era că fiecare copilaş urma să spună o poezie şi apoi să vină Moşul cu cadourile. Primul, care mai apoi am înţeles că era cel mai vorbăreţ, în sensul de chiar urlător, nu a scos un cuvânt. Organizatoarele, care săracele cântaseră cam singurele (mă refer la educatoare şi îngrijitoare sau cum se numesc ele) s-au repliat şi l-au chemat pe Moş cu cadourile.

Moşul a intrat cocoşat şi vorbind gros (dintr-o voce alterată de doamnă), ceea ce era în peisajul potrivit. Auditoriul piticesc în schimb nu a a preciat deloc pozitiv apariţia şi a început un alt val de plâns şi urlete, situaţia degenerând uşor, uşor spre incontrolabil. În toată această perioadă Drăgoşelul nu a plâns, dar avea o făţucă deosebit de spăşită-nedumerită-speriată. Când a apărut moşul cu toată vâlva din jur a pus buza şi a început să zică mami-mami şi a început să plângă şi el. Eu vedeam totul de pe camera video pe care o ţineam sus de tot, cu ecranul înspre mine, că deh, la noi, toată lumea se bagă în faţă. Ralucuţa zicea că nu are cum să ajungă la el, dar cu o mică motivaţie verbală incluzând “pana mea!” a depăşit limitele fizice de spaţiu şi a ajuns lângă el în câteva secunde. S-a liniştit.

Au renunţat la partea cu poezii şi cântecele spuse de fiecare şi au trecut la dat cadouri. O mişcare logică, dar destul de inutilă, datorită faptului că fiecare copilaş chemat era profund impresionat de moment în sensul că începea să behăie. Într-un fel mai bine, că Drăgoşelul chiar nu ştiu dacă învăţase poezia care trebuia. Ştie el cântecele, dar poezia aia naşpa nu cred că o învăţase. Mie nu mi-a plăcut de la început. Oricum, eram pregătit să fiu mândru că nu vrea să spună nici o poezie, nu pentru că nu ar fi capabil s-o înveţe (sper eu), ci pentru că pur şi simplu sunt lucruri care nu-i plac şi asta este. Măcar la vârsta asta să nu fie nevoie să ţină cont de toate.

După ce s-a încheiat evenimentul, deşi între noi fie vorba, a rămas cam descheiat, am plecat acasă, iar copiii au rămas la program normal.

La final:

1. chiar apreciez eforturile educatoarei şi îngrijitoarelor, mai ales că la început am auzit prin uşă că toţi cântau şi râdeau;
2. doamna derectoare ar trebui să studieze cuvântul punctualitate;

Notă personală: părinţii o iau de bună că tuturor copiilor le place de Moş Crăciun. Greşit! Singurul motiv pentru care îi acceptă existenţa este faptul că le dă cadouri, altfel n-ar avea nici o şansă.

Şi la final ilustraţii foto, că video sunt prea greu de descărcat.