Așchia nu sare departe de copac. Blogul nu sare departe de jurnal. Mai sunt și alte proverbe similare și toate ne spun că de la părinți la copii, natura face o legătură clară, puternică.
Copiii mei nu știu despre jurnalul meu de tata și nici despre pauza mea. Nu-i interesează subiectul acesta și mi se pare normal.
Când am fost la Jumbo să își aleagă jucării de ziua copilului, cei doi mai mari, Dragoș și Felicia, și-au luat niște caiete, agenduțe. Acum, le folosesc pe post de jurnal.
Drăgoșel și-a ales un caiețel în formă de tabletă. Chiar seamănă cu un iPad 🙂 Au și ei tabletă adevărată, nu iPad că n-am considerat necesar, Se pare însă că scrisul cu creionul pe hârtie încă n-a murit. Nu de tot.
Are ceva de scriitor în el. A început cu o poveste în mai multe episoade. Se numește Discul. Nu mă întreba de ce. Poți să vezi ce-a scris dacă mărești pozele. Sări peste greșelile de ortografie, că e doar în clasa I-a și tocmai ce a învățat să scrie.
A ajuns deja la episodul patru. Poate că ar trebui să-i fac un blog.
Felicia a fost atrasă de o agenduță mică, bineînțeles colorată. De fapt și-a ales două caiețele. Unul ca un jurnal micuț și simpatic, al doilea cu coperți foarte colorate. Ea e mai artistă.
Cu toate că este încă la grădiniță, a învățat să scrie și să citească. Știu că a devenit o normalitate să știe copiii să citească de la grădiniță, dar pe mine tot mă surprinde evoluția asta.
Spre deosebire de Dragoș, ea chiar vrea să citească și să scrie. În timp ce după el trebuie să stăm să-și facă teme, sa să repete ceva, Felicia cere ea să-i spunem ce să scrie, sau să citească.
Când e în curte si își sprijină caiețelul pe piciorușe, nu prea scrie frumos. Este perseverentă.
Bineînțeles că și-a personalizat caiețelul de la început.
Cum ziceam la început, e ceva în ADN. Probabil că în curând o să mai adăugăm niște bloguri în familie. Blogurile mele și cel al lui mami vor fi în curând eclipsate.
S-au apucat și ai tăi de scris?