Ilinca și-a dorit multă vreme să facă balet. Eu zic că de la un serial la care se uita, ea zice că nu. Zina, maimuțică mică, a zis că vrea și ea să meargă. Și uite așa au început amândouă lecțiile de balet, la Casa de Cultură din Ploiești, în Septembrie 2024.
Baletul lor îmi face și mie bine, pentru că de fiecare dată când apuc să le duc eu la antrenament, merg pe jos prin centrul orașului să fac pași 🙂
După nouă luni de antrenamente, în Iunie 2025, au participat la un spectacol de balet.
E un sentiment puternic pe care l-am avut ca părinte să-mi văd fetele pe scenă. Au avut ceva emoții. Le-a plăcut și vor să mai meargă, ceea ce nu poate decât să mă bucure.
Un alt motiv pentru a fi recunoscător, pentru împliniri și satisfacții trăite cu și despre copii. O altă filă frumoasă din jurnalul meu de tată. Cu amintiri din copilărie, copilăria lor și a noastră pe lângă ei.
Când era mic, Drăgoşel era destul de speriat de tuns. Îmi aduc aminte când a trebuit să-l radem în cap, pentru că începusem să-l tundem cu o maşină destul de silenţioasă, dar n-a suportat şi era pe jumătate chelit, aşa că a trebuit să găsim o altă soluţie fără sunete, deci ras. Ca să stea linştit i-am dat atunci un lighean cu apă să se joace, soluţie eficace, dar destul de complexă pentru bucătăria care începea să semene cu un acvariu. Mai târziu l-am dus la coafeza lui Mami, care prestează acasă, unde Drăgoşel se simţea în largul lui. Prima oară l-a tuns din foarfecă, iar mai apoi cu maşina de tuns, cu care s-a obişnuit destul de repede. Astăzi însă, l-am dus la frizeria unde mă tund eu, este deja băiat mare. S-a dat bineînţeles în spectacol acolo, că deh, are nevoie de toată atenţia, indiferent de mărimea grupului din jur, dar a fost cuminte, a povestit cum Mami este frizeriţă, doctoră, poliţistă şi pompier, cum Ilinca şi Felicia au fost născute amândouă de-o dată, dar a avut răbdare cu tunsul şi totul s-a terminat cu bine. Doamne, ce-o povesti doamnelor la grădi? Frezat.
Am trecut pe la optică să vedem dacă au rezolvat cu cea de-a treia înlocuire de ochelari ai Ilincuţei şi apoi am fost o fugă pe la Maia să vedem ce mai face. Ne-am întors acasă la fete, unde Mami făcea mâncărica şi a urmat programul de alergat-împins-bruscat. Dansat.
După ce au mâncat, i-am pus pe toţi piticii la culcare, dar Feli şi Ilinca au continuat distracţia până au obosit şi s-au culcat. Drăgoşel bineînţeles că încă nu a adormit şi foarte probabil iar nu va dormi, deşi îl voi ţine în pat vreo două ore, câtă vreme dorm fetele. Culcat.
Mami se duce cu o prietenă la un eveniment la Bucureşti, ceva cu diete, alimentaţie sănătoasă, cred, Adunarea pofticioşilor, iar eu stau cu piticii şi ne vom juca, râde, enerva şi foarte probabil şi plânge, toată seara. Revigorant pentru mine.