Astazi (19.05.2012) avem asa:
Dragos: 4 ani, 2 luni si 7 zile
Felicia: 1 ani, 8 luni si 7 zile
Ilinca: 0 ani, 7 luni si -4 zile.
UuuuUuuUUuuuUU, trenuleţul Trîmbiţaşuuuu. Mami e artista de încadrare, eu am făcut doar poza.
Acum Mami şi cu Drăgoşelul fac un tortuleţ pentru Tati, că mâine sărbătorim partea păcătoasă din Sfântul Constantin a lui Tati. Feliciuca şi Ilincuţa dorm. Ce bine e acasă.
Nu ştiam cum să numesc articolul ăsta ca să nu fie clar chiar aşa din titlu şi cum i-am zis Gânduri rupte ăluia dinainte, astăzi am găsit lipiciul să punem bucăţile din nou împreună. Ideea este că am fost la verificarea de clăpăuge cu Drăgoşel şi situaţia lui s-a îmbunătăţit foarte bine, deci nu mai vorbim de operaţie, doar de o monitorizare peste vreo şase luni, să vedem cum mai stăm. Şi uite aşa, avem încă o zi foooarte frumoasăăă. Iuuuupiiiii!
Asta chiar dacă între timp îl doare burtica, a vomitat puţin în maşină şi acum înainte să se culce a făcut şi temperatură. Oricum, din astea fac copilaşii în mod normal, deci, cum ziceam, iuuupiiiii!
Cum au fost foaaarte cuminţi, Iepuraşul le-a adus câte ceva la fiecare. Mami a scris o scrisorică iepuraşului dictată de Dragoş şi completată cu mici promisiuni: să mânânce, să nu se mai dea jos din pat când îl punem la culcare, să o asculte pe Mami şi alte chestii pe care le-a promis din sufleţelul lui. Felicia nu a promis nimic, nici Ilinca, mai ales că nu ştiu să vorbească. Diferenţa n-a fost decât că Dragoş a vorbit, că în practică nu prea am văzut nimic.
Oricum, a venit iepuraşul.
Şi toţi au fost bucuroşi de cadourile primite, şi cuminţi încă cinci minute după aia.
Şi când am vrut să mai stăm puţin în pat, că toate astea s-au întâmplat înainte de opt dimineaţa, a venit şi Drăgoşelul sub pătură, s-a zbenguit puţin şi i-a dat un cap în gură lui Mami, aşa că i-am pus gheaţă şi să vedem cum arată când se va trezi. Poate merg cu Rocky la Veneţia 
Avem o nouă rețetă pentru pască, foarte gustoasă, fără blat, cum îmi place mie. Câteva ingrediente noi față de versiunile anterioare:
Instantaneu din proces, varianta demo:
Orice imagine ai avea acum in fata ochilor, imagineaza-ti ca este o coala pe o mare planseta de desen. Cand reușești să vezi asta cu ochii închiși ești la nivelul doi. De aici mai ai un pas. Coala asta la care te uiti cu atentie este făcută încet dar totuși extraordinar de repede un ghemotoc. Mai înspăimântător este că vezi cu fiecare colț împăturit că în spatele ei este nimic. Acel nimic mare, negru, care face ca timpul să stea în loc. Nimic nu se mai întâmplă. Vorbești, asculți, dar nu ești tu. Încet îți revii, pentru că trebuie.
Azi am aflat că Drăgoșel trebuie operat. O chestie minoră probabil din punct de vedere medical, dar suficient de mare pentru a opri un univers pentru mine.
Ceva tendințe muzicale are Drăgoșel, spre deosebire de Mami care este mai mult lirică așa că începem și cariera de cântăreț cu un hit de mare influență sentimentală.
Cântecelul: MamaBunaMamaIubitoare
Normal că trebuie să separăm puțin lucrurile, adică face băiatul patru ani, trebuie să organizăm o petrecere pentru babalâci (adică noi) și una pentru piticanii, prima acasă, a doua într-un loc mai propice, cum ar fi locul de joacă de la Real, cum îi zicem noi, la biluțe. Ambele evenimente reprezintă ocazii deosebit de frumoase pentru a reîntregi familia și ai vedea pe micuți fericiți jucându-se. Așadar, merge banda.
Uite cum trece timpul şi deja are piticul nostru mare patru anişori! Am petrecut ieri cu familia, astăzi urmează să petreacă şi piticii între ei, deci revenim cu poze.
La mulţi ani Drăgoşel!
Vorbim despre asta:
Și ce vezi tu este o simplă oală, sau cratiță, sau cum vrei tu să-i zici, chiar urâțică am putea spune. Ce văd eu este o amintire deosebită.
2008, martie, 13, Maternitate Polizu, București, unde s-a născut Drăgoșel. Tati a stat cu mami într-o rezervă ca să ne bucurăm împreună de primele zile ale primului nostru copilaș, atât de mult dorit și așteptat. Mami trebuia să concureze cu Fulga la producția de lapte pentru bebe, așa că bea ceai, combinația clasică (fenicul, anason și chimen). Aveam la noi un termoplonjon, că pe vremea aia nu era cu tehnologie d-asta avansată, sau condiții ca la următoarele nașteri în maternități particulare.
Am plecat pe Buzești să caut o oală. N-a fost neapărat dragoste la prima vedere, dar ne-am unit imediat destinele și ea a devenit cea mai oală cratiță care va exista vreo dată.
© 2012 - Jurnal de tată este făcut pe WordPress