Arhiva deschisă la Capitoulul »Dragoș «

Dacă nu îți dai seama despre ce dicționar vorbesc, ori ești p-aici din greșeală, ori te-ai ramolit. Dicționarul inițial a fost axat pe Drăgoșeză, o limbă pe cale de dispariție, din fericire doar datorită progreselor lingvistice ale celui mai mare pitic din echipa noastră de bob. Dat fiind faptul că Felicia înaintează în vârstă și începe să articuleze câte ceva, va trebui să trecem la 2D să avem un dicționar în două dimensiuni (Dragoș și Felicia). Mai e puțin timp și vom trece și la a treia dimensiune cu Ilinca. Și dacă prind pe vreunul că vorbește de a patra dimensiune îi blochez IPul :)

Acum ceva vreme mă gândeam să fac un site separat cu dicționare pentru pitici, unde părinții să-și poată documenta evoluția micuților, să o poată avea mai târziu ca o amintire. Din păcate timpul pentru așa ceva nu l-am găsit și nici șanse prea multe nu se întrevăd. Bineînțeles că aș fi vrut să fie un proiect mai amplu, nu numai pentru România și la partea cu fonetica deja lucrurile s-au complicat.

Oricum, ce să mai, pentru 2D trebuie să-mi fac timp, că deja intrăm în pâine, avem primele cuvinte: maaama, taaata, baba. Cred că ultimul se referă tot la Mami, că-l folosește atunci când se enervează. Hihihii.

Va urma.

22
Jan

Până la urmă am ajuns să punem și perdeluțele în camerele piticilor. Mai avem covorașe și după aia chiar că am terminat. Hai că mai e puțin, mai e puțin, hai că mai putem, mai e puțin.

20120122-185144.jpg

20120122-185200.jpg

Capitol: Dragoș, Felicia, Ilinca  Cuvinte cheie:  
Un comentariu
21
Dec

Trece timpul și uite că a venit și vremea celei de-a doua serbări de la universitate, sau cum îi zice, grădiniță. Ce-om face când vom avea trei serbări simultane, nu știu, dar sunt convins că nu asta va fi cea mai mare problemă a noastră.

Am fost destul de trist când mi-am dat seama că în planificarea călătoriilor de servici nu am luat în calcul serbarea (16.12.2011), dar Mami mi-a redat speranța când mi-a zis că va începe la 16.00, și aterizarea pe Otopeni era în jur de 14.30, deci chiar la timp ca să ajung. Asta da bucurie. Boon.

Ajung exact cu câteva minute înainte de 16.00 și Drăgoșelul s-a bucurat foarte tare să mă vadă acolo, și Mami, dar ea știa deja că vin.

Copiii minunați, dar părinții, au încercat cu tot dinadinsul să arate natura bovină a poporului român, așa că talanga se auzea destul de tare de fiecare dată:

  1. după ce am stabilit la ședință că vor fi doi însoțitori pentru un copil, că și așa sala era mică, turmele au fost mai mari, cu sora, cu bunicul, cu bunica, mătușa și mai știu eu cine;
  2. și dacă erau băncuțe special așezate ca să ne așezăm pe ele ce? Asta înseamnă că nu se pot îngrămădi marjoritatea mult în față unde să stea în picioare ca să nu se mai vadă nimic? Neeh;
  3. vedeam cu toții cameramanul și fotografa, ambii profesioniști care veniseră special pentru eveniment, dar ce, asta înseamnă că nu trebuie să ne ridicăm sus de tot cu obositul aparat foto și să ne încăpățânăm să filmăm tot spectacolul, chiar dacă din spate, părinții nu puteau să-și vadă copii pentru care au venit? Neeh;
  4. să învățăm oare unde e butonul care anulează soneria mobilului, nuuu? De ce? Nu e mai frumos să le cânte prohodul în geantă cinci minute până găsesc minunatul aparat? Și nu e și mai frumos că după ce sună uneia și momentul este penibil, să mai fie și altele în aceeași situație puțin mai târziu?
Da, gloabele au luptat din răsputeri, dar universul a adus pe scenă micuții care mai de care mai emoționați, mai dornici să scape de momentul artistic și să primească niște cadouri de la Moșul, deci universul a câștigat.
Drăgoșelul a spus poezia aproape mimată, poezie pe care a învățat-o destul de ușor după ce ne-a dat ceva emoții că n-ar putea. Copil normal cu părinți anormali.
Și ca să nu uităm, uite și poezia cu pricina. Omul de zăpadă.

Mici, mici, trei pitici, fac orice căsuță să fie plină de veselie.  Părinții sunt fericiți. Și bunicii. Și vecinii. Toată lumea :)