Tag: tuns

  • Frezat, dansat, culcat

    Când era mic, Drăgoşel era destul de speriat de tuns. Îmi aduc aminte când a trebuit să-l radem în cap, pentru că începusem să-l tundem cu o maşină destul de silenţioasă, dar n-a suportat şi era pe jumătate chelit, aşa că a trebuit să găsim o altă soluţie fără sunete, deci ras. Ca să stea linştit i-am dat atunci un lighean cu apă să se joace, soluţie eficace, dar destul de complexă pentru bucătăria care începea să semene cu un acvariu. Mai târziu l-am dus la coafeza lui Mami, care prestează acasă, unde Drăgoşel se simţea în largul lui. Prima oară l-a tuns din foarfecă, iar mai apoi cu maşina de tuns, cu care s-a obişnuit destul de repede. Astăzi însă, l-am dus la frizeria unde mă tund eu, este deja băiat mare. S-a dat bineînţeles în spectacol acolo, că deh, are nevoie de toată atenţia, indiferent de mărimea grupului din jur, dar a fost cuminte, a povestit cum Mami este frizeriţă, doctoră, poliţistă şi pompier, cum Ilinca şi Felicia au fost născute amândouă de-o dată, dar a avut răbdare cu tunsul şi totul s-a terminat cu bine. Doamne, ce-o povesti doamnelor la grădi? Frezat.

    Am trecut pe la optică să vedem dacă au rezolvat cu cea de-a treia înlocuire de ochelari ai Ilincuţei şi apoi am fost o fugă pe la Maia să vedem ce mai face. Ne-am întors acasă la fete, unde Mami făcea mâncărica şi a urmat programul de alergat-împins-bruscat. Dansat.

    După ce au mâncat, i-am pus pe toţi piticii la culcare, dar Feli şi Ilinca au continuat distracţia până au obosit şi s-au culcat. Drăgoşel bineînţeles că încă nu a adormit şi foarte probabil iar nu va dormi, deşi îl voi ţine în pat vreo două ore, câtă vreme dorm fetele. Culcat.


    Mami se duce cu o prietenă la un eveniment la Bucureşti, ceva cu diete, alimentaţie sănătoasă, cred, Adunarea pofticioşilor,  iar eu stau cu piticii şi ne vom juca, râde, enerva şi foarte probabil şi plânge, toată seara. Revigorant pentru mine.

     

  • Cheliuță fără moț și Grădinel băiețel

    Felicia a făcut un anișor pe 12 așa că am fost să petrecem pe tema asta într-un mod restrâns-organizat, ocazie cu care a fost dez-moțată, intrând în rândul domnișoarelor cu turta ruptă-n cap. Nici acum n-am înțeles treaba cu turta, dar asta este. Chestia cu alesul de pe tavă am priceput-o ca fiind o metodă științifică de prognozare a înclinațiilor piticaniei cu pricina. Felicia a optat, în ordinea de pe tricouri: (more…)