Jurnal de tată

Tag: Poezie

  • Vrrreau și altele

    Drăgoșel a mers și pe la logoped la grădi pentru că nu pronunță corect literele, chiar scriam eu acum ceva vreme, sau de fapt am pus înregistrarea,  de când l-a pronunțat corect pe “C” și ne rămăsese “R”-ul de lucrat. Uite că acum a vrrrut naturrra să împlinească și pasul ăsta, iar Drrăgoșel îl prrronunță și pe rrrrrr. Nu constant, nu în orice cuvânt, dar am mai depășit o barrrrierrră. L-am înregistrat când s-a bucurat auzindu-se pronunțându-l:

    Mai avem apoi o înregistrare cu poeziile care le va recita la serbarea de sfârșit de an de la grădiniță, cu completările necesare din partea Feliciei și Ilincuței, bineînțeles…

    Apoi avem câteva poze, că n-am mai apucat să pun de ceva vreme, făcute cu mai multe ocazii, cum ar fi:

    • Feli la coafor, nu pentru fițe, doar pentru scurtat că i se încurca părul de ziceai că e împletit fir cu fir;
    • la un loc de joacă din parcul Bucov;
    • la țară la Colceag în iarba proaspăt necosită.

  • Copilării matinale

    După o săptămână cu prea multe experiențe media ce-au acoperit chiar multe canale de comunicare cu evenimente la care am avut neșansa, dar și privilegiul să particip nemijlocit, nimic nu poate fi mai relaxant decât o sesiune de recitaluri în direct și exclusivitate de la cei mai minunați artiști, copiii noștri. N-au fost aranjați pentru filmare, nici ciufuliți cu dedicație, ci pur și simplu naturali pentru o dimineață de duminică în familie.

    Pornisem de la ceva în apropierea Paștelui, ceva pentru Iepurașul care va veni, iar cronologic înregistrările au fost în ordine inversă, Ilincuța prima, Felicia a doua și Drăgoșelul ultimul, dar la montaj am inversat ordinea și n-o mai corectez acum.

    Sfârșitul acesta de săptămână este și primul de altfel când am mers la cumpărături cu Ilincuța, adică primul când a mers singurică la cumpărături cu noi. I-a plăcut, dar i-a fost și destul de greu și ei, că e mică și căruciorul mare și multe cumpărături pentru familia mare, dar ne-a ajutat cu ce-a putut și ea micuța…

    Și acum, matineul despre care vorbeam mai devreme, cu ce-a avut fiecare de recitat sau cântat, în funcție de inspirație și moment:

  • Vine toamna cu galoşi

    A început grădiniţa, aşa că am dat drumul şi la sezonul de poezii. În timpul vacanţei de vără, Drăgoşel a fost relaxat, s-a jucat şi nu l-am pus să înveţe nimic, probabil nu e bine, dar aşa am vrut noi, că e mic şi e vacanţă, ce pana mea. Rezultatele se văd, că face nişte desene cu omuşori de te sperii, iar la partea cu origami, zis ştiinţific, bărcuţe din hârtie, mai pe limba noastră, cică a cam enervat-o pe doamna educatoare, care se chinuia săraca să-i facă şi lui bărcuţa, iar el o desfăcea cu o plăcere drăcuşorească, asta întâmplându-se nu doar o singură dată 🙂

    Dar acum trecem la poezii, deci avem opera aici: Vine toamna cu galosi şi bineînţeles subtitrarea, că e mai greu cu teatrul radiofonic în limbi străine:

    Vine toamna cu galoşi

     de Mălina Cajal

    Şoptesc pe străzi pâraie,

    Toamna în manta de ploaie

    Bate-n geam cu glasu-i mic,

    Pic, pic, pic.

    Azi şi-a pus ciorapi mai groşi,

    Ba şi-a pus chiar şi galoşi,

    Să nu prindă guturai,

    Vai, vai, vai.

  • Serbare

    Trece timpul și uite că a venit și vremea celei de-a doua serbări de la universitate, sau cum îi zice, grădiniță. Ce-om face când vom avea trei serbări simultane, nu știu, dar sunt convins că nu asta va fi cea mai mare problemă a noastră.

    Am fost destul de trist când mi-am dat seama că în planificarea călătoriilor de servici nu am luat în calcul serbarea (16.12.2011), dar Mami mi-a redat speranța când mi-a zis că va începe la 16.00, și aterizarea pe Otopeni era în jur de 14.30, deci chiar la timp ca să ajung. Asta da bucurie. Boon.

    Ajung exact cu câteva minute înainte de 16.00 și Drăgoșelul s-a bucurat foarte tare să mă vadă acolo, și Mami, dar ea știa deja că vin.

    Copiii minunați, dar părinții, au încercat cu tot dinadinsul să arate natura bovină a poporului român, așa că talanga se auzea destul de tare de fiecare dată:

    1. după ce am stabilit la ședință că vor fi doi însoțitori pentru un copil, că și așa sala era mică, turmele au fost mai mari, cu sora, cu bunicul, cu bunica, mătușa și mai știu eu cine;
    2. și dacă erau băncuțe special așezate ca să ne așezăm pe ele ce? Asta înseamnă că nu se pot îngrămădi marjoritatea mult în față unde să stea în picioare ca să nu se mai vadă nimic? Neeh;
    3. vedeam cu toții cameramanul și fotografa, ambii profesioniști care veniseră special pentru eveniment, dar ce, asta înseamnă că nu trebuie să ne ridicăm sus de tot cu obositul aparat foto și să ne încăpățânăm să filmăm tot spectacolul, chiar dacă din spate, părinții nu puteau să-și vadă copii pentru care au venit? Neeh;
    4. să învățăm oare unde e butonul care anulează soneria mobilului, nuuu? De ce? Nu e mai frumos să le cânte prohodul în geantă cinci minute până găsesc minunatul aparat? Și nu e și mai frumos că după ce sună uneia și momentul este penibil, să mai fie și altele în aceeași situație puțin mai târziu?
    Da, gloabele au luptat din răsputeri, dar universul a adus pe scenă micuții care mai de care mai emoționați, mai dornici să scape de momentul artistic și să primească niște cadouri de la Moșul, deci universul a câștigat.
    Drăgoșelul a spus poezia aproape mimată, poezie pe care a învățat-o destul de ușor după ce ne-a dat ceva emoții că n-ar putea. Copil normal cu părinți anormali.
    Și ca să nu uităm, uite și poezia cu pricina. Omul de zăpadă.

  • Poezie de ușă

    Erau două afișate, dar prima era și mai de olmpiadă. Grupa Curioșilor, așa se numește cea în care e Dragoș. De învățat, poate ceilalți să învețe, că el n-are nicio treabă. Ciudat, dar chiar nu mă deranjează.

    Începusem în forță la Maia să învățăm poezii, dar prindem greu și uităm repede, ceea ce nu se întâmplă când e vorba de ceva ce i se promite lui…

    20111011-215951.jpg