Jurnal de tată

Tag: grădiniţă

  • Serbare Feli

    Unul dintre avantajele majore ale faptului că suntem cu toții împreună în Pitești, este faptul că pot și eu să merg la serbările copiilor. Poate că nu pare cine știe ce, dar în ultimii ani, când n-am avut șansa asta de fiecare dată, am trăit niște chestii destul de supărătoare, dar așa este viața. Scria undeva că sacrificiu înseamnă să renunți la ceva bun pentru ceva și mai bun, însă în situațiile acelea, mi-a fost destul de greu să mai văd partea cu ceva și mai bun. Oricum, a trecut și acum ne bucurăm de timpul petrecut împreună.

    Grădinița este foarte bine organizată, are o sală special amenajată pentru evenimente (sală de festivități) și a fost decorată de curând, bineînțeles cu un desen reprezentând o scenă din poveste. Ca să mă dau și eu puțin mare, site-ul l-am făcut eu. La începutul anului urmau să participe la un audit și nu aveau site, așadar taaa-daaaam. A mers puțin mai greu că am cam uitat multe din chestiile pe care le făceam înainte, când terminam un proiect ca acesta în două zile.

    În afara plăcerii de a fi prezent la așa ceva, am fost surprins, iar apoi profund impresionat de un lucru care poate părea ciudat: majoritatea versurilor învățate de copii au fost despre muncă și hărnicie. Se poate să fiu influențat de negocierile sindicale la care particip în perioada asta, însă cred că nu este doar asta. Zona Piteștiului este fundamental industrială, treabă pe care am observat-o în multe direcții, există încă o cultură industrială aș spune chiar de invidiat.

    Ne-au cântat Noi suntem români piticii noștri, au dansat pe muzică populară, fiind îmbrăcați în costume populare, au cântat și în engleză, a fost foarte frumos. Ca să nu mai zic că au avut costumele populare asigurate de grădiniță.

    Pentru că sunt colege, Feli a invitat-o și pe Ilincuța, care s-a trezit puțin mai devreme ca să participe și ea la serbare. Acolo a întâlnit un coleg de grupă și n-a pierdut nici ea ocazia unei poze de mini-cuplu 🙂

    La final a venit și Moșul, le-a dat dulciuri și fructe din partea grădiniței și totul s-a încheiat cu bine. Urmează serbarea de la Ili, iar înregistrarea video o voi posta când o primim.

  • Prima zi de școală și grădiniță la Pitești

    Cum ziceam și când am scris despre mutarea la Pitești, transferurile copiilor la școală și grădiniță au fost o parte nu foarte dificilă, dar nici prea ușoară. Cum îmi spunea un prieten, copiii se adaptează mai ușor, foarte ușor, în sensul că ori le place, ori nu le place, iar asta se vede încă de la început.

    Drăgoșel a trecut acum în clasa I-a și la clasa zero i-a fost foarte bine la școala din Ploiești, deci am avut ceva emoții cu mutarea. Norocul nostru este că școala e foarte aproape de casă, că îi place de Dna Învățătoare, ca să nu mai vorbim de After School, de care este mai mult decât încântat. Inițial era vorba că-i place să mânânce acolo, dar încet-încet am aflat că se cam grăbește să ajungă de la școală la after-school ca să se întâlnească acolo cu o fetiță mai mare… Este cam timid, o parte venind probabil din gene, deci n-am prea mult de comentat. Ne facem puține griji că nu socializează mai mult cu copiii din clasa normală de la școală, dar a fost prima săptămână și mai este timp suficient.

    Feli și Ilincuța n-au avut probleme relevante cu mutarea în noua grădiniță, cred că o importanță destul de mare având și faptul că Mami a avut inspirația să le ducă pe acolo într-o zi din săptămâna anterioară începerii oficiale, când au avut ocazia să vadă sălile și pe unele dintre Doamne, deci a fost foarte bine. Feli s-a adaptat instantaneu, Ilincuța fiind mai micuță a mai pus buzița dimineață și a plâns puțin, dar dacă aș compara cu ce-am văzut pe acolo la copii care fuseseră și anul trecut, stăm foarte bine. În plus, cred că mai este și vorba de puțină șmecherie, de exemplu într-o zi mi-a spus că era puțin tristă, s-a dus la Doamna, i-a zis cum se simte și că-i vine să plângă și apoi a primit o bombonică să nu plângă și bineînțeles că nu a mai plâns… A mai încercat în altă zi să ne spună că o doare burtica și să o luăm la prânz, treabă super-riscantă pentru stabilirea standardelor de lucru viitoare, încercare pe care am depășit-o cu bine printr-un refuz clar și explicat, fiind aproape evident faptul că durerea de burtică era doar o metodă de negociere mai puțin ortodoxă a micuței noastre crețe. Vai de capul nostru ce s-o întâmpla când se face mai mare.

    Ne-am făcut și o rutină, adică dimineața ne trezim toți, mâncăm ceva și apoi plecăm cu mașina, le lăsăm pe fete, apoi pe Dragoș și pe Mami la școală, Mami vine pe jos acasă pentru că e foarte aproape, iar după-amiază se duce Mami și-i ia pe la 16:00, pentru că eu nu termin atât de devreme.

    Putem spune astfel că avem din nou noroc și cu școala și cu grădinița, iar partea asta importantă din mutarea noastră la Pitești a decurs foarte bine, deci acum ne uităm cu interes și preocupare la următorul pas, venirea pe lume al celui de-al patrulea micuț, care își va face simțită prezența foarte bine, mai ales în nocturne gălăgioase în foarte scurtă vreme.

    Așadar, suntem Piteșteeeeeni!

  • Serbări de sărbători

    Uite că se termină și anul ăsta, vorba aia, cele rele să se spele, cele bune să se adune. Prea multe de spălat n-ar fi, dar de adunat am adunat o grămadă de lucruri bune anul ăsta. Acum spre sfârșit, cu șansă și ajutor din partea unui șef înțelegător, am ajuns și eu la două dintre cele trei serbări ale piticilor noștri, care s-au desfășurat în aceeași zi. Inițial trebuiau să fie ambele în aceeași locație, la un cinematograf micuț din Ploiești, dar era prea ușor să rămână așa, deci, bineînțeles că una dintre serbări a fost mutată la un mall, dar tot micuț, tot din Ploiești 🙂 Nu înțelegeam eu de ce să facă cineva un mall acolo lângă calea ferată, dar uite că acum am aflat: ca să facă Drăgoșel acolo serbarea de Crăciun în 2013. (more…)

  • Cheliuță fără moț și Grădinel băiețel

    Felicia a făcut un anișor pe 12 așa că am fost să petrecem pe tema asta într-un mod restrâns-organizat, ocazie cu care a fost dez-moțată, intrând în rândul domnișoarelor cu turta ruptă-n cap. Nici acum n-am înțeles treaba cu turta, dar asta este. Chestia cu alesul de pe tavă am priceput-o ca fiind o metodă științifică de prognozare a înclinațiilor piticaniei cu pricina. Felicia a optat, în ordinea de pe tricouri: (more…)

  • Prima zi de facultate

    Ăăăă, de grădinţă, ăăă, creşă, mă rog. Ne-am trezit devreme, pe la şapte. De obicei încercăm să nu facem zgomote dimineaţa să nu se trezească piticania, astăzi însă, am tras de el o grămadă ca să se trezească. Oliţă, papa, îmbrăcat, bagaje, maşină ţup. De la noi facem cam două minute întregi până la grădiniţă. Au durat vreo două ore. Acolo, lume. Lume. Copiii ţipând că vor acasă. Drăgoşelul destul de relaxat, la mine în braţe. Până să ne schimbăm de hăinuţe, că după aia nivelul de stres a început să crească. În faţa uşii, după care nu aveau voie să intre adulţii, minispectacol. L-am dat jos de pe mine cam cu şpaclul şi l-au băgat în sala cu un efort destul de considerabil. Toată lumea spunea că e normal. Pe dracu’!

    Ne pregătisem psihic dinainte, dar chiar aşa să-l lăsăm urlând după noi nu prea am apucat până acum. De obicei el cam fuge de noi, nu plânge după noi, aşa că a fost ceva nou. Oricum, am zis că facem, facem. L-am lăsat acolo.

    Ralucuţa are o prietenă în bloc care este asistentă acolo şi s-a mai dus de vreo două ori de când am plecat noi. Cică este liniştit, zâmbeşte, a mâncat iar acum mai la sfârşit a luat-o pe asistentă la pupăceli. O fi, n-o fi adevărat, nouă ne place să credem.

    Ne-am făcut de lucru, am fost la analize, chestie pe care am cam neglijat-o în ultimii ani, ne-am mai învârtit prin oraş. Bălării! De fapt ce vroiam să scriu este că avem băiat la creşă frate, mâine-poimâine mă dă afară din apartament că vine gagica în vizită la el. Mânca-l-ar tata de pre-pre-şcolar.