Tag: fericire

  • Fericirea din neon

    Cum vă mai ziceam eu şi alte dăţi, cam sunt plecat de acasă, ceea ce face lucrurile alea mici de mentenanţă, nişte operaţiuni complexe în toată regula. Acum vreo săptămână ni s-a stricat lumina din baie, nimic anormal de altfel. Bineînţeles că aveam un neon de rezervă, dar nu prea a ajutat, că tot n-a funcţionat. După câteva zile, am ajuns la cumpărături şi am mai cumpărat unul, corpul de iluminat fiind cu două tuburi de neon. Surpriză, tot n-a funcţionat, deci un lucru mic a deviat în ceva mai complicat. Dacă la contextul ăsta mai adăugăm ingredientele de mai jos, treaba se complică şi mai tare:

    1. corpul de iluminat este montat pe o structură de rigips, făcută la baie de meşterii Manole care ne-au lurat în apartament, cu o rezistenţă foarte firavă din punctul meu de vedere;
    2. fixarea lămpii a fost destul de dificilă, chiar şi pentru un electrician respectabil, cu experienţă relevantă;
    3. singura şansă să pun un nou corp de iluminat era să se potrivească exact găurile de prindere cu cele din perete, şi locul prin care să intre firele alea tari din aluminiu să fie exact unde trebuie…
    Asta a fost partea naşpa, partea frumoasă acum începe. Ieri dimineaţă (sâmbătă), am luat-o pe Felicia şi am plecat să căutăm un corp de neon, care să corespundă criteriilor de mai sus. Şi am fost prima dată la Bricostore, de unde mi se părea mie că l-am cumpărat p-ăla vechi, dar n-am găsit. Feli a zis fericită la ieşire atuu, aşa că am mers apoi la Baumax, dar din nou nimic şi ea atuu, deci am mers la Praktiker, tot pauză şi la final am ajuns la Obi van Kenobi sau cum s-o scrie, de unde am luat şi noi ce-am apucat, că înapoi am zis că nu mai merg.
    Apoi am venit acasă, unde am avut plăcerea să consatat că găurile de prindere nu se potriveau, firele din perete, bineînţeles foarte scurte, ieşeau fix unde venea un transformator din ăla care alimentează tubul de neon şi am mai văzut şi ce naşparliu era corpul de iluminat. Dar încet, încet, cu o bormaşină, nişte şurubelniţe, un patent şi altele din trusa mea de scule de băieţel am rezolvat treaba şi am fost foarte mulţumit.
    O fi el urât şi strâmb montat, dar o să-mi aducă aminte de acum înainte de o sâmbătă dimineaţă minunată, acasă.

  • Etapa tutu

    Etapa cred eu, sper eu. Nu, de fapt nu sper, pentru că nu este ceva de rău, este ceva de bine. Vorbesc de tutu și uauaiu. Pe ultimul l-a descoperit Dragoș la maia, că pe acolo trece tramvaiul prin fața blocului. Au urmat și încă mai trăim și acum momente de bucurie maximă când îl vedem. Din păcate, l-a asociat și cu orice vehicul mare (troleu, autobuz etc.)

    Într-o seară ne-am gândit să mergem și la gară ca să vadă și trenurile. Fascinație totală. Ceva mai mare decât uauaiu și care se și oprește să ne uităm la el. Facem cu mâna cam cinci minute pa-paa, și când vine și când pleacă.

    Au nevoie de atât de puțin pentru a fi fericiți, și totuși, cum se poate că totuși nu tot timpul le dăm ce vor? Un paradox. Nici măcar nu pot să spun lipsa timpului pentru că ar fi o prostie extremă. Pentru așa ceva oricând trebuie să existe timp. Cum adică să nu am timp să-mi fac copilul fericit? Păi dacă pentru asta nu am timp, atunci pentru ce?

    Și uite așa mergem noi de ceva vreme regulat să vedem trenurile. Ieri a fost chiar mai interesant. Ghici ce am văzut noi la Gara de Vest din Ploiești? Ăăăă? Ăăăăă? Hai să te văd. Presupune tot ce vrei, că nu ai nici o șansă. Nici una. Am văzut cămile. La gară. Cămile adevărate. Vezi? Dublu motiv de fericire. Cât de simple sunt unele chestii pe care le poți foarte ușor trece cu vederea. Așa, totuși să-ți explic: a venit circul și tocmai ce-și montau corturile acolo. Între timp, pe iarba (ca să nu zic pajiștea) de lângă locul unde amplasau cortul, pășteau arogante două cămile, (pentru ele)  sper că formau o pereche, că erau cam urâte și cred că nu le-o trage nici dracu’ hihîhî. Mai erau doi cai și o vacă mai de import așa, cu coarne mai lungi, probabil o specie de ceva bizon mai suplu.

    Atât de simplu a fost ca să avem o seară extra-fericită. Asta trebuie să țin minte: multe lucruri simple aduc bucurie copiilor, doar noi, ca adulți, ne complicăm. De ce să crezi că nu poți vedea cămile la gară?