Eeeh, gata, e clar! trebuie să-mi lustruiesc bâta de baseball de la intrare, să termin de completat permisul de port-armă, că acuş-acuş vine fi-mea la uşă cu vreun nespălat care îmi şuireră pe sub mustaţă:
– Ia zii moşule, ai o ţâgară?
Mini-piticania astăzi a trecut la statutul de domnişoară, cu toate că are doar două săptămâni şi câteva zile, mai precis, are cerceluşi, cu program complet, mers la Bucureşti (că ea e bucureşteancă oficială, la fel ca fra-su, nu ca noi provinciali, plebe ce să mai), verificare tehnică făcută, şi tunată profesional, nu aşa pe colţul mesei.
Oricum, urmele unghiilor noastre pe pereţi nu au rămas, bun rigipsul dom’le. E adevărat că mi-am tăiat recent şi unghiile, dar la ce plânsete se auzeau din cabinet, ne venea să râcâim pereţii. Da, ne-au scos afară înainte de operaţiune. Probabil că aşa e procedura şi mi se pare normal. Pentru binele personalului nu personal al copilului, că, aşa ca părinte îţi vine să le rupi puţin capul. Nu mult, puţin. Şi da, ştiam că nu au nici o vină, dar în momentele alea chiar începi să-ţi imaginezi că le-ar sta bine aşa cu căpuţul mai pe o parte şi limba uşor scoasă afară.
Revenind puţin la amănunte, treaba a început de la externare, când am întrebat cum facem cu cerceluşii iar tipa de la recepţia spitalului ne-a spus că trebuie să ne programăm la chirurg. Frate, treabă serioasă, adică nu îi pune portarul, cerceluşii se pun de către un chirurg pediatru. Frumos. După aia am aflat şi numele doctoriţei: Topor. Fără glumă. Deci imaginează-ţi: bebeluş, cercei, chirurg, topor. Nu prea ai spune că e un nume predestinat. Dar fiind femeie probabil că era destul de complicat să facă facultatea de tăiat copaci, deci a ajuns chirurg.
Lăsând gluma la o parte, chiar a fost bine, câteva plânsete erau normale, mini-piticania s-a liniştit relativ repede (timpul este relativ când eşti părinte şi 10 secunde de plâns al copilului par realmente mult mai mult). Am fost şi la verificarea tehnică, lucrurile stau mai bine decât am fi spus noi, încă nu este oficial răcită. Mai avem o recomandare pentru ecografie la şold, pe care la Dragoş am făcut-o încă din maternitate şi o recomandare pentru masaj la un picioruş care are o potenţială problemă, un fel de hiper-van-Damme.
Acestea fiind spuse, are tata o domnişoară cu cercei, cacofonându-mă, maimuţică cu cercei. Mai are până să o ajungă pe mami care are 10, dar are şi timpul de partea ei. Sper să semene cu mami să nu o atragă chestiile alea mici de le zic ăştia diamante, şi să mai vrea şi vreo cinci perechi de cercei din ăia, că ne bagă la rate. Cum o fi, sănătoşi să fim, că le facem încet pe toate.
Acestea fiind spuse, mă duc să conectez clanţa de la uşă la doi-douăzeci, cu activare temporizată peste vreo cinşpe ani şi senzor de şmecheraş-prieten, că nu se ştie, până atunci poate mă ramolesc, da’ fac contract cu o firmă de pază, stai, îmi fac firmă de pază, asta e, repede, mă duc să pregătesc actele. Hai pa!