Grâu și România

A trecut deja un an, ce trece timpul când te distrezi…Piticii cresc, noi îmbătrânim, adică mai bine zis eu, că Mami doar întinerește, bineînțeles. În weekendul ăsta am pus grâușorul la crescut, identificat conform standardelor, normal, cu numele fiecărui pitic, să nu se certe pe recoltă. Îți dai seama că masajul de care a avut parte, înainte, în timpul și după udătura de care a avut parte, va avea un impact major în productivitatea la hectar.

Uitând de agricultura urbană de bloc, azi am fost la defilare, sau paradă, sau cum i-o mai spune, spre bucuria celor mici și spre disperarea năsucurilor lor înroșite  din cauza frigului. Aseară m-am uitat să văd programul și am ținut minte că pe la 10.00 începe treaba, iar cum Mami s-a răsfățat dormind până mai târziu, am rămas eu să fiu cel cu ținerea de termene, spre mai târzia mea defavoare. Am ajuns la locul faptei doar cu câteva minute după ora de începere, și surpriză, nu începuse nimic. Am admirat mașinile de poliție, jandarmerie și  pompieri, am ajuns și în zona unde era cineva care ținea un discurs, dar, din păcate, sau din fericire, n-aș ști să-ți spun nici cine era și nici ce zicea, aveam alte priorități, că Drăgoșel vroia la mașini, Feli întreba unde e parada, că ea vrea la paradă, iar Ilinca vroia în brațe că o dureau piciorușele alea mici. Am plecat înapoi la mașină pe la 11.00 când încă nu porniseră defilarea și surpriză, nimeni n-a vrut să meargă acasă, iar cum două avioane începuseră să se joace pe cer, ne-am întors și am mai dat o tură completă, că deh, e democrație și am ieșit minoritar la votul cu întorsul acasă.

Una peste alta a fost frumos, piticii au dormit cu toții fiind obosiți după plimbarea în aerul rece al iernii ce pare că deja își intră în drepturi. Ne-am odihnit puțin la prânz, piticii au intrat la pișcină, că băiță nu se mai numea după ce Mami a prins-o pe Feli luând apa în gură și scuipând-o afară din cadă, iar pe Ilincuța cu mânuțele alea mici folosite ca zbaturi care aruncau apa câât mai departe pe gresie. Drăgoșel a scăpat ușor, că deja era o grămadă de apă pe jos, iar când a făcut el băiță, câțiva litri în plus sau minus ce mai contează 🙂

Eu am plecat pe seară la Pitești că dimineață am treabă mai devreme, iar acum închei de la marginea pădurii din Trivale, unde apartamentul este mult mai prietenos de când a fost binecuvântat de joaca celor mici care au fost aici de câteva ori deja.

 La mulți ani România și  la mulți ani și nouă, tuturor românilor! Mă rog, nu chiar tuturor… 🙂