Episodul 1 a fost prin 2010 în februarie, când am început jurnalul ăsta, deși Drăgoșel se născuse în martie 2008, Felicia urmând să apară în septembrie 2010, iar Ilincuța în octombrie 2011. Mda, pe matematica asta te-ai prins deja, avem trei copii, triplă bucurie.

Chiar vorbeam cu o colegă astăzi că n-am mai scris în jurnalul ăsta pe cât de constant mi-aș fi dorit și-mi pare rău, că ideea conform motto-ului este să avem Amintiri din copilărie. Copilăria lor.  E adevărat că în ultima perioadă timpul a fost puțin mai relativ, sau mai puțin, sau mai relativ, sau nu-mai…

Revenind la (po)veste, ar fi multe de spus, dar articolul ăsta e pentru a marca modul în care au primit piticii vestea. Da, da, dacă ai aflat deja, este adevărat și dau și-n scris aici: vom mai avea un copilaș 🙂 Și da, vor fi patru. Și da, par mulți. Dar nu, nu sunt mulți, sunt exact cât vom avea noi, cel puțin după se naște cel de-acum și până, până… cine mai știe? că am mai zis eu că nu mai facem mai mult de trei, dar ori nu i-am numărat eu bine ori găsesc acum o scuză de genul că stai mă, că primul nu se pune 🙂 un fel de zerooo, unuu, doiiiii, treeei…

Făcea Ralucuța glume cu mine acum ceva vreme că ar fi frumos să mai facem unul, că uite ce frumoși sunt, că așa și pe dincolo. Eu tare pe poziție: nuuu. Apoi, încet, am trecut la un nu dar cu glume, apoi doar glume, și uite acum, că vom râde în continuu și nu numai la glumele mele 🙂

Majoritatea cunoscuților ne felicită și ne admiră pentru curaj. Bineînțeles că avem cunoștințe gentile și de aceea nu ne felicită pentru inconștiență. Ce vreau să spun eu, este că, după ce mi-am revenit din șoc (perioada fiind măsurată în minute, ore, zile), am realizat de fapt realitatea fericită: cu fiecare copil apărut în viața noastră am putut să ne bucurăm mai mult de el/ea și să fim în același timp mai puțin stresați de tot ce presupune statutul de părinte. Adică la Drăgoșel, de exemplu, nevastă-mea mai avea puțin și steriliza și lustra, la Felicia a început să fie rezonabilă, iar la Ilincuța, când cădea suzeta pe jos, o luam eu frumos, o ștergeam de două ori pe blugi și i-o puneam frumos înapoi în guriță fără comentarii majore. Acum la al patrulea copil, cred că o să fie beton, pe la o lună îi lăsăm 10 RON să-și ia lăptic și aia e, vom fi înțelegători dacă nu știe să calculeze corect restul de luat de la magazin.

Ce să mai… de fapt ideea era să pun partea cu vestea dată celor mici-mari, care acum cu tehnologia asta, nu mai trebuie să fie doar în scris, ci multi-media 🙂 Și iar să mor de râs ce voce de șoarece opărit am, sper că de la adrenalina aia, sau ce-o fi fost…

Și primele poze cu bebe care seamănă la statură cu Tati, că are deja un centimetru, le poți vedea la Mami, care poate va scrie și ea mai des acum 🙂