Avem trinterviu cu tricolor că e prilej de sărbătoare, astăzi 1 Decembrie 2015, după o zi frumoasă, în care am avut parte de soare. Am convins-o pe Mami că fără un grătar nu se poate, asta pentru că n-am apucat să facem fasolea tradițională cu ciolan afumat, dar avem totul pregătit și în zilele următoare sigur o rezolvăm. Mici, frigărui și pastramă de oaie, asta cam sumbru acum că mă gândesc, că am băut o Mioriță care mi-a ținut de cald 🙂
Copiii s-au jucat prin curte, atracția fiind stegulețele pe care le-am luat zilele trecute din centru, ocazie cu care m-am gândit că tare-ar fi frumos să nu fie făcute în China…
Am găsit în articolele mai vechi ce-am scris în 2012, tot de Ziua României, iar încheierea de atunci, adică:
Până una alta, La mulți ani România! chiar dacă vrem să ne fie dor de tine câteodată.
parcă nu mai este chiar de actualitate, adică de plecat din țară nu prea am mai discutat în ultimii doi ani.
Continuăm cu seria Trinterviurilor, participând doar trei din cei patru pitici ai noștri, al patrulea și cel mai mic nefiind interesat încă de subiect, adică ar participa și el, dar micul pârțuleț cu care ar contribui nu-l va avantaja peste ani, când cine știe ce va deveni…
Probabil că există multe alte subiecte mai interesante decât ce abordăm acum și poate că pe viitor ar fi bine să-i implic pe ei în alegerea subiectelor interviurilor, dar ne jucăm și noi, iar cel mai important lucru este să strângem aici ce mi-am propus de la început: Amintiri din copilărie. Copilăria lor.
Filozofia copiilor o găsesc mult mai interesantă decât mega-tratatele pe subiect; hmm, nu știu cum mi-a ieșit asta, că s-ar înțelege că am citit mega-tratate pe subiect, ceea ce nu este adevărat. Oricum, până la ele, inocența copiilor fac subiectele filozofice să fie luminate mult mai intens-copilăros, ceea ce îmi pare de preferat întunericoșeniei (nu știu dacă există cuvântul) cognitivo-spiritualo-adulte. Hai că-mi luxez limba în tastatură, așa că mai bine pun trinterviul de astăzi, fără subitrare sau cenzură 🙂
Nici n-am început bine cu cvadrinterviurile, că m-am și întors la trinterviuri, pentru simplul motiv că al patrulea mini-star doarme și nu-l interesează apariția pe micile ecrane. Probabil că momentan îl atrage cariera solo, asta până să vadă minunea de-a avea trei frați, adică un frate și două surori, care-l iubesc atât de mult.
Încă un weekend minunat în familie, mai ales că au venit ieri să ne vadă unchiul cu mătușa și verișoara Daria Maria. După un prânz echilibrat, că vorba aia, pământul s-a învârtit și după tot ce-am mâncat și-am băut noi, seara a fost mai liniștită, iar azi fiind duminică, am dezasamblat trambulina, cu lacrimi și suspine și-am făcut interviul de duminică. Scrisul rămâne scris, dar audio-video tot e mai complet, doar că nu m-am gândit că ei fiind la vreo trei metri nu prea se vor auzi. Probabil în timp vom mai învăța și noi și vom îmbunătăți atât condițiile cât poate și tehnologia, că momentan înregistrez cu telefonul 🙂
Hai că parcă îmi revin, că văd articole cu o frecvență regulată, aproape săptămânal am apucat să pun ceva în jurnal, deci este bine, vorba aia, timpul trece, articolele rămân. Încă un episod acum…
Amintiri din copilărie. Copilăria lor. Dacă pentru Dragoș, Feli și Ili este corect că discutăm de copilărie, pentru bebe din burtică a mai trecut o săptămână, mai sperăm să mai fie încă una, să ajungem pe la 38 de săptămâni de sarcină și nașterea să fie cât mai aproape de termen. Mami zicea că nu ajungem nici până aici, dar uite că totul a mers bine și bebe crește în burtică.
Săptămâna trecută am avut și un eveniment mai deosebit: pe strada din laterala curții noastre, care are o pantă considerabilă, cineva a lăsat mașina parcată, mașina s-a plictisit destul de tare că a luat-o la vale, a lovit o altă mașină parcată pe stradă, care a dărâmat gardul și a intrat puțin în curte. Noroc că nu era nimeni pe stradă și nici n-a intrat chiar de tot în curte să aibe loc vreun accident… Am stat câteva zile cu gardul dărâmat, dar acum e reparat și viața revine la normal.
Altă noutate este că ne-am luat căței…
Știu, știu, nu se pune, dar erau așa simpatici că nici eu n-am rezistat. E clar că după ce crește bebe, familia se va mai mări puțin și cu un patruped blănos, că deja nu mai am argumente…
Acestea fiind spuse, Trinterviul-Trînterviul cu pitici unde aflăm ce este dragostea, cum stăm cu prietenele și prietenii pe la școală și la grădi și câte-o părere pe problema foarte presantă a lungimii gâtului girafei 🙂
Am început seria de Trinterviuri-Trînterviuri cu prima parte în care am văzut Ce îl învățăm pe bebe, al patrulea pitic din familia noastră plăcut numeroasă, iar astăzi, într-o duminică frumoasă de octombrie (2015), continuăm. Vineri ne-a vizitat nepoțica nostră frumușică, ea aducându-i și pe părinții ei că încă nu ajunge la pedale… Ilincuța i-a dat banană să mânânce și n-ai zice că ea în mod normal nu mânca, Drăgoșel a tot plimbat-o prin curte, iar Feli o tot mângâia.
Sâmbăta a fost complexă cu nașii la noi, cu grătar luuung și bun, cu pălincă din belșug și digestive resimțite și de dimineață, cu o perioadă de abstinență clar asumată și de mine, dar și de nașu (știe el de ce 🙂 ).
Piticii au dormit la prânz și pe Dragoș l-am luat cam din prima cu interviul, așa că n-a fost în forma lui maximă. Așadaaaar, motoooooor!
Iar a trecut o grămadă de timp de când n-am mai adăugat ceva în jurnalul meu de tată și mă supără puțin situația, pentru că, deși motto-ul este ce-mi doresc (Amintiri din copilărie. Copilăria lor), timpul nu stă pe loc, iar înapoi încă n-am reușit să-l dăm. Oricum, ce-a fost a fost, acum să trăim prezentul, care înseamnă un articol, dintr-o serie care sper să fie lungă, o serie de Trinterviuri-Trînterviuri cu pitici, adică interviuri cu trei Trîmbițași mici-pitici. Adevărat că peste câteva luni, sau de fapt ani, va trebui să schimb numele de la tri la patru, dar mai întâi să vină bebe, să mai crească și el puțin, să înceapă să vorbească, apoi vedem noi.
Săptămâna trecută (început august 2015) am lăsat-o pe Mami să învețe pentru examene, că deh, este din nou la școală și am plecat cu cei trei pitici la Pitești, la casa unde în curând vom locui cu toții împreună și-i vom spune acasă. A fost pentru prima oară când am plecat singur cu ei trei, iar o săptămână părea inițial un interval provocator de lung. Frumusețea vieții mi-a arătat din nou ce însemnă efemeritatea și când s-a terminat săptămâna, parcă nici nu fusese. E adevărat că nu am stat numai acasă, unde o piscinuță mică a scos toți banii săptămâna asta, am mers la zoo, la Muzeul în aer liber și prin oraș, cu toate că zilele astea caniculare ne-au cam dat bătăi de cap.
Este adevărat că Mami ne-a lipsit foarte mult și nimic n-a fost complet zilele astea, însă la cât de greu mă așteptam să fac față experienței și la cât de simplu și plăcut a fost, timpul parcă a zburat.
Așadar, să revenim la Trinterviuri-Trînterviuri cu pitici.
Episodul 1 este dedicat piticului numărul patru din familia noastră care ne va bucura în curând cu prezența lui imposibil de nesesizat și se intitulează Ce îl învățăm pe bebe?
Va fi greu să mă țin de dorința de a nu cenzura înregistrările, iar cel puțin primul episod respectă regula asta, chiar dacă ultima parte cam cerea niște mici ajustări 🙂 oricum, bucuria mea este că mă interesează mai puțin dacă-ți place ție și mai mult să strâng amintiri din copilărie, copilăria lor.
Nu pun subtitrare pentru ce zice Ilincuța care este prima, că noi înțelegem, doar să știi că subiectul este cum îl învață ea pe bebe să meargă cu bicicleta. Vizionare plăcută!
