Jurnal de tată

Category: Felicia

  • Florile și Floriile

    Florile și Floriile

    Are primăvara ceva al ei, nu? Trezirea asta la viață, un zumzet de chestii, culorile mai vii, totul este mai energizat.

    Piteștiul este orașul lalelelor. Ne-am plimbat prin oraș weekendul trecut. Chiar se vede că laleaua este simbolul orașului. Weekendul aceesta este Simfonia lalelelor. Centrul e plin de flori. Aleea pietonală a fost transformată într-un loc de pelerinaj, un tribut pentru primăvară. Eu nu sunt din Pitești și poate că apreciez abundența florilor mai mult decât piteștenii.

    Și grădinițele au fost invitate la o paradă a florilor. Felicia și Ilinca au participat, Mami și Dragoș au fost spectatori. Ce mi se pare interesant, este că fetele au primit costume de la grădiniță. Vorbim despre o grădiniță de stat. Chiar apreciez lucrurile astea.

    Revenind la flori și florii, avem și noi reprezentantele noastre: Felicia, care este și Violeta, iar Mami, care este și Amelia. De la Camelia. A pierdut “C”ul pe drum, ca să nu fie cacofonia Raluca Camelia.

    Am fost la Jumbo, cu toții. Dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani, aș fi spus că este imposibil să mergi cu trei copii și un bebeluș într-un magazin de jucării. Când am intrat eu prima dată, am fost cam amețit. Cred că în copilărie nici n-am visat să existe un astfel de magazin.  Sărbătoritele au avut voie să își ia un cadou mai mare, iar ceilalți ceva mai mic. Surprinzător, chiar nu este așa de complicat cu copiii. Le spunem dinainte regulile, iar ei, în general, le respectă.

    Sâmbătă am sărbătorit cu o plimbare printre flori și o pizza. Am  comandat-o din centru și a venit acasă exact când am ajuns și noi.

    Azi fiind duminică, ne-am dus o fugă la cumpărături și apoi am mai trecut o tură prin centru să luăm niște flori, că doar de asta sunt floriile, nu?

    Suntem recunoscători Piteștiului pentru o primăvară atât de frumos înflorată.

  • Serbare Feli

    Unul dintre avantajele majore ale faptului că suntem cu toții împreună în Pitești, este faptul că pot și eu să merg la serbările copiilor. Poate că nu pare cine știe ce, dar în ultimii ani, când n-am avut șansa asta de fiecare dată, am trăit niște chestii destul de supărătoare, dar așa este viața. Scria undeva că sacrificiu înseamnă să renunți la ceva bun pentru ceva și mai bun, însă în situațiile acelea, mi-a fost destul de greu să mai văd partea cu ceva și mai bun. Oricum, a trecut și acum ne bucurăm de timpul petrecut împreună.

    Grădinița este foarte bine organizată, are o sală special amenajată pentru evenimente (sală de festivități) și a fost decorată de curând, bineînțeles cu un desen reprezentând o scenă din poveste. Ca să mă dau și eu puțin mare, site-ul l-am făcut eu. La începutul anului urmau să participe la un audit și nu aveau site, așadar taaa-daaaam. A mers puțin mai greu că am cam uitat multe din chestiile pe care le făceam înainte, când terminam un proiect ca acesta în două zile.

    În afara plăcerii de a fi prezent la așa ceva, am fost surprins, iar apoi profund impresionat de un lucru care poate părea ciudat: majoritatea versurilor învățate de copii au fost despre muncă și hărnicie. Se poate să fiu influențat de negocierile sindicale la care particip în perioada asta, însă cred că nu este doar asta. Zona Piteștiului este fundamental industrială, treabă pe care am observat-o în multe direcții, există încă o cultură industrială aș spune chiar de invidiat.

    Ne-au cântat Noi suntem români piticii noștri, au dansat pe muzică populară, fiind îmbrăcați în costume populare, au cântat și în engleză, a fost foarte frumos. Ca să nu mai zic că au avut costumele populare asigurate de grădiniță.

    Pentru că sunt colege, Feli a invitat-o și pe Ilincuța, care s-a trezit puțin mai devreme ca să participe și ea la serbare. Acolo a întâlnit un coleg de grupă și n-a pierdut nici ea ocazia unei poze de mini-cuplu 🙂

    La final a venit și Moșul, le-a dat dulciuri și fructe din partea grădiniței și totul s-a încheiat cu bine. Urmează serbarea de la Ili, iar înregistrarea video o voi posta când o primim.

  • Râul, rățușca, rămurica și Felicia

    Scriam la sfârșitul lui 2012 despre bucuria părintească de a-ți auzi copilul vorbind mai corect. Asta era la primul copil, Drăgoșel. Acum avem patru și vreau să-ți zic că nici nu mai înțeleg de ce eram așa stresați că nu vorbea copilul corect. Scriam atunci articolul T de la Tostin, pentru că Drăgoșel nu-l pronunța pe ”C”, de fapt îl înlocuia cu ”T”.

    Am găsit și articolul în care am prins ”R”ul lui Drăgoșel, mamă ce mai efort era pe-atunci.

    A venit acum rrrrrrândul Feliciei să înceapă să pronunțe mai corect, incluzându-l pe ”R”, însă mai avem o grămdată până la dicția corectă; câteodată când vorbește repede este chiar complicat să o înțelegem. Eeeeee, aici intervine frumusețea de a fi părinte a doua și a treia și a patra oară, pentru că astfel de lucruri nu mai reprezintă un motiv maxim de stres, ci mai degrabă oferă culoarea deosebită a vieții, bucuria pestriță de a fi părinte și de a fi încântat de minunile minunilor noastre.

    Așadarrr, un început de RRRR, Feliciiaaaa:

  • Feli la cinci anișori

    Îmbătrânim cu folos. Au trecut cinci anișori de când mijlocia noastră ne-a îmbogățit universul. Acum că urmează să avem patru copii, nu știu cum îi vom mai spune. Era simplu: ăl mare, milocia și cea mică. Acum trecem de la triplu la cvadriplu (dacă așa s-o spune corect), iar dacă doar a spune e mai complicat, a face este cu siguranță mai puțin ușor.

    Așadar, Felicia noastră, mezină momentan, a împlinit cinci anișori și am sărbătorit-o corespunzător, dimineața cu copiii și seara în familie. Cum abia ne-am mutat la Pitești și nu cunoștea aici copii, i-am făcut ziua la Ploiești, dar la cum decurg lucrurile sigur la anul situația se va schimba și sper să invite mai mulți copii la următoarea petrecere, nu numai unul care să fie prietenul ei. Nu de alta, dar încă n-am permis port-armă 🙂

    Pentru petrecerea piticilor am preferat să mergem la Mc Donalds și știu că nu e mâncare sănătoasă și nici noi nu-i ducem decât din când în când, dar au spațiu amenajat special pentru copii, au personal specializat, nu trebuie să duci nimic, iar după două ore poți pleca acasă unde faci petrecerea pentru adulți, cu conștiința împăcată că a avut și micuța sau micuțul petrecere unde s-a distrat cu prietenii, iar tu poți bea un pahar de vorbă…

    Urmează Mami la sfârșit de septembrie și apoi Ilincuța în octombrie, Drăgoșel fiind tocmai în martie, asta neluând în calcul șansele majore ca bebe să se nască tot  în aceeași perioadă cu Ilincuța, deși matematic ar trebui să apară pe la începutul lui noiembrie (2015).

    Oricum, un lucru e cert: la motive de petrecere suntem beton, asta nu numai pentru că avem trei copii și în curând patru, dar le-am și pus câte două nume, iar unul din criterii a fost să avem cam lunar ceva de sărbătorit, așadar, să petrecem sănătoși!

  • Mărțișoare și vopsitul la păr

    Cum martie aduce diverse lucruri la noi în familie, a apărut și primul interviu al Feliciei, luat de Mami, în legătură cu mărțișoarele primite la grădi, dar bineînțeles deviat apoi spre subiectele de interes pentru fete, în cazul acesta vopsitul părului, chestie cu care voi fi foarte flexibil, tot bineînțeles după 50 de ai. Ai ei. 🙂

     

  • Sfârșit de săptămână

    N-am mai apucat să scriu aici pentru că a trebuit să-mi notez câte ceva în pauza mea, dar revin acum în forță, cu mai multe poze și mai puține cuvinte, vorba aia, o imagine face cât o mie de cuvinte 🙂

  • Din pătuț în pat

    Și uite așa a mai trecut o etapă din viața noastră și a piticilor noștri despre care trebuie să scriu aici, că nu degeaba motto-ul jurnalului este Amintiri din copilărie. Copilăria lor, nu?

     Ne-am gândit de anul trecut că Drăgoșel este mai mare și pătuțul de copilaș, cu toate că era model mai mare (140x70cm), nu ca al fetelor (120x60cm), nu prea i se  mai potrivea și era jerpelit în urma multiplelor activități de zgândărire care au început de acum vreo cinci ani. Oricum, a fost un pătuț bun și rezistent, având în vedere la ce a fost supus.

    Dacă tot am zis că-l schimbăm pe al lui, ne-am decis să rezolvăm și camera fetelor, așa că am cumpărat două canapele de dormit cu saltele bune, zic eu (Relaxa), toate de la Elvila, de unde am cumpărat și canapeaua noastră și cea din sufragerie. Nu e mobilă de marcă sau fițe, dar nouă ne place și în timp s-a adeverit a fi rezistentă la intemperiile din casă 🙂

    Așadar, cu comanda făcută dinainte de Crăciun, am primit canapelele astăzi și au intrat deja în utilizare cu somnicul de la prânz, care a fost mai dificil de început astăzi, datorită noutății și împotrivirii destul de stoice a celor mici, care cu siguranță ar fi vrut să stea și să se mai joace puțin, eventual țopăind în pat, spre disperarea lui Mami.

    Eiiii, acum nu o să mai avem parte de suta centimetri garduri, sau de săritul pârleazului, sau de prima ridicare în piciorușe, dar mergem mai departe, spre noi experiențe în viața de familie cu trei copilași minunați.

  • Excursie, nu excursie

    Din meandrele concretului părintesc-patern, ca să zic așa:

    – Viau sii euuu în escusiee!

    – Da, mergem și noi, ți-am mai spus, Mami merge cu Drăgoșel cu colegii de la grădi la București, iar noi plecăm cu Buni la țară.

    – Daa, viiau la țaallăăă. Ăăă, nu, viaau în escusiieee, ueee!

    – Bine atunci, mergem în excursie. La țară.

    – Nuu, nuuu ueeee, nu viaaau în escusiiiee!

    – Bine, nu mai mergem în excursie.

    – Viau la țalăăă!

    – Bine, mergem la țară.

    – Uuuulaaaaa!

    (more…)

  • Sfârșit de săptămână

    Țup și a mai trecut o săptămână, parcă nici n-a fost. Mami se pregătește pentru o conferință despre nursing la Timișoara pe 1 Iunie, așa că a fost puțin mai stresată, mai ales că a trebuit să pregătească o prezentare pe care să o predea înainte pentru validare, ce să zic, a făcut-o cu puțin ajutor 🙂 A rezolvat-o și cu CV-ul cerut la cursul de informatică, așa că acum nivelul de stres a scăzut la o normalitate cotidiană. Asta nu înseamnă că orice decibelometru (sau cum s-o numi el), nu s-ar defecta fiind uitat undeva în apropierea apartamentului nostru, date fiind frecvențele înalte de comunicare cu cei trei mici provocatori de decibeli, dar de fapt să nu-i acuz pe nedredept, pentru că dacă stau să mă gândesc mai bine, marile voci de pe scena asta sunt Mami și cu mine. (more…)