Mă Pitesc din Ploiești

De data asta a trecut mai mult de o lună de când am scris ultima oară în jurnal, trece timpul când te distrezi. Ca să ajungem repede la zi: m-am mutat de ceva vreme cu serviciul la Pitești, fac naveta, adică plec luni dimineața și vin vineri seara înapoi acasă. Nu este o plăcere, dar nici nu este atât de dificil cum pare la prima vedere. Singura  problemă reală este faptul că nu sunt împreună cu familia, iar ăsta este un preț destul de mare pe care-l am de plătit pentru pasul înainte în carieră. Timpul îmi va arăta dacă a fost un pas bun sau greșit, acum, așa cum e el, încerc să mă bucur de orice îmi oferă.

Am reușit să îmi găsesc acolo un apartament, să nu mai stau la hotel că deja mă enerva gândul, iar weekendul trecut am putut să-i aduc pe pitici și pe Ralucuța să vadă unde lucrez și unde stau când nu sunt acasă. A fost un weekend minunat, iar de atunci, apartamentul meu din Pitești, care era rece și steril, este acum plin de curcubeu familial, și la propriu (că au desenat ăștia micii cu cariocile pe gresie și mobilă) și la figurat.

În perioada asta a mai fost și ziua Ilincuței, care la cei doi anișori ai săi a avut o petrecere în familie cu surle și trîmbițe :), iar ieri a început să i se miște un dințișor lui Drăgoșel, semn că Zâna Măseluță e prin cartier.

Ilincuța vorbește mult mai mult, Felicia nu mai e cumințica familiei, ajungând probabil la o etapă unde experimentează valuri de personalitate, iar Drăgoșel parcă s-a mai liniștit puțin.

Ralucuța a participat zilele astea la o conferință la Sinaia și azi după prânz am plecat cu toți piticii să o recuperăm pe mami de acolo și să îl sărbătorim pe Drăgoșel, că a fost Sf. Mihail și Gavril, iar el e și puțin Mihăiță-tigăiță.

Am mai fost și eu la un training la Vidraru, zi în care am văzut două curcubee, iar zona de acolo a fost mirobolanto-feerică.

Aah, și de ceva vreme Ilincuța nu mai poartă scutecele nici noaptea, deci trecem la o nouă etapă din viața noastră de familie, puțin melancolici la fiecare pas din ăsta înainte.

Să ne auzim cu bine și poate chiar mai des, că doar așa o singură dată pe lună, cam pierd din obiectul blogului: amintiri din copilărie. Copilăria lor.