Eeeh, a trecut și Paștele și iar am sărit o perioadă bună de când am scris ultimul articol pe blog, dar știi și tu cum este, timpul zboară când te distrezi. Între timp castanul din fața blocului a înflorit, iar artistul din mine s-a desfășurat fotografic în imaginea de mai jos.
Am petrecut acasă împreună cu familia și ne-am bucurat de tradițiile noastre românești, e adevărat că mai mult de cele culinare decât de cele mai evlavioase, că la biserică n-am ajuns, decât să trecem pe sub masă cu piticii și să-i împărtășim. La slujba de Înviere n-am ajuns de mai mulți ani, de data asta chiar am și adormit înainte de miezul nopții. În tinerețe, pînă să-i avem pe micuți, după slujba de Înviere veneam acasă unde începea petrecerea stropită din belșug cu toate alea. Săracul ficat nici nu mai știa de ce să se ferească mai întâi. Treaba e că anul ăsta n-am ținut post deloc, chestie care mi-a lăsat așa un gust amar, cu toate că nici înainte când îl țineam n-o făceam pentru merite religioase. Așadar: pască, cozonac, ouă colorate, era să zic făcute de Mami, dar de fapt au fost făcute de niște găini, iar Mami le-a vopsit împreună cu piticii și miel la tavă făcut de mine, chiar reușit aș spune eu, masat cu sare grunjoasă și mujdei vânjos, apoi tunat cu bucățele mici de șuncă afumată din loc în loc, ca să nu se scurgă doar zeama de vin prin crestăturile rumenite. Ajunge, că mi se face poftă!
Mare noroc cu Mami care a insistat să-mi cumpăr un digestiv înainte de Paște, că altfel tare dor mi-ar fi fost de Unicumul ăsta bombat, prieten cu ursul polar, că doar în congelator îi place să stea micuțului amârât.
Astea fiind spuse, am păscut fericiți și anul ăsta, iar astăzi în zi de mai, însorită nevoie mare, am mers la spetacolul aviatic de la Strejnic, unde ne-am bucurat cu toții de cerul senin, de avioane buclucașe și parașute din alea la care noi bărbații ne putem uita în voie fără coate-n coaste sau priviri fumegând din partea dragelor soții.
Treaba mai gravă e că mi-a cam plăcut ideea de pilotat un avion din ăsta mic, că de zburat în d-alea mari m-am cam săturat. Poate-mi trece repede, altfel întrevăd niște mici probleme 😉
Așa, și să nu uit, mi-am propus să mă mai uit și eu puțin la mediul ăsta online de socializare, am încercat să mă mai feisbucesc, dar nu prea merge frate, așa că mi-am găsit alt mediu mai interant din punctul meu de vedere, adică Instagram-ul, poate te coafează și pe tine.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.