Să tot fie vreo treizeci de ani diferență, o poză originală alb-negru cu mine, fără variantă original-digitală, iar alta color și doar digitală, transformată în alb-negru. Cică semănăm, măcar puțin…
În legătură cu pozele vechi, când piticii au văzut poza mea de când eram mic, alb-negru, nu mai știu exact care dintre ei, m-a întrebat:
– Tati, așa de multă vreme a trecut de când erai tu mic, că nici măcar nu existau culori?
Revenind la exemplarul tânăr din imagine, sperăm ca proverbul cu așchia și copacul să fie valabil și mai târziu în viață, pentru că primul calificativ de la clasa I-a l-a primit ieri și a fost un suficient, ceea ce nu ne-a încântat prea tare (e vorba de Mami în principal, dar sunt și eu solidar…), iar astăzi a convins-o cumva pe Doamna de la after-school și a primit un foarte bine, dar cred că a fost doar vorba de o negociere reușită, nu un rezultat care să compenseze suficientul de la școală.
Și uite așa, în feluri mai drăguțe sau nu, ne dăm seama cum anii trec, copiii cresc și noi îmbătrânim. Norocul nostru este că acum îmbătrânim cu folos.