Anul acesta (2016) i-am serbat ziua lui Drăgoșel la Pitești. Am fost la un loc de joacă unde micuții au putut să se distreze în voie. A venit un magician și le-a făcut un mini-spectacol, s-au îmbrăcat în niște costume și s-au jucat cu Mickey. A primit o grămdă de cadouri.

A doua zi a venit și restul familiei de la Ploiești și am făcut o altă petrecere. Altă grămadă de cadouri.

Este o industrie interesantă, mă refer la asta a jucăriilor. Cum să nu iei o jucărie copilului? Chiar dacă mai are o grămadă. Chiar dacă noi ne jucam la vârsta lor un an întreg cu o mașinuță din aceea mică de plastic. Și ca să fie mai frumoasă o decoram cu pioneze colorate la faruri și mai lipeam niște hârtii colorate la geamuri.

Oare așa o să fie și când vor fi și ei părinți? Poate problema se va schimba. Poate ei se vor plânge că atunci copiii lor vor vrea doar tablete și gadgeturi de la doi ani. Să dispară oare o industrie așa de mare? Neeeeh, nu cred. Industria va fi cel puțin la fel de mare, doar că va livra ceva diferit.

Plăcerea părinților de a oferi copiilor un cadou, de a-i face fericiți pe micuți sub orice formă, nu poate să dispară. În fiecare an vorbim că nu le mai luăm atâtea cadouri. În fiecare an facem același lucru. Probabil pentru că asta am fi vrut și noi să avem când eram de vârsta lor. Poate generația lor, neavând aceeși problemă, o să se comporte altfel ca părinți.

Îmi place să zic că vom vedea…

Da, chiar, ce legătură ar putea exista între tuse și biluțe? Mai niciuna în general, dar astăzi, conexiunea a fost realizată. Drăgoșelul tot tușește de multă vreme, acum este adevărat că a și răcit a ț-șpea oară de când merge la grădi, dar totuși, tusea este o constantă de o grămadă de vreme, care pe nesimțite a devenit o normalitate și uite că, ieri îmi făceam procese de conștiință pe tema asta.